ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 5 Mart. 2018
Cronică de Elizia LEFTER
Publicat: 6 Mart. 2018
Procesare și adaptare: Dorina RODU
Editor: Ion ISTRATE

Adafini Mihail: Orașul Panciu în timpul Războiului pentru Întregirea României

                               Trecutul este dus mai departe de oameni și de cărți,fiindcă altfel s-ar pierde rădăcinile și lanțul etnic ar deveni simple zale fără nicio legătură între ele.
             Noua carte-document scrisă de Mihail Adafini în ajunul Centenarului intitulată ” Orașul Panciu în timpul Războiului pentru întregirea României”,Editura ATU, 2017,se înscrie în seria lucrărilor cu informație densă,reconstituind în puține pagini o lume care a fost,acoperind zicerea latină”Multum in parvo”. Curgerea cronologică este dublată de evocarea caldă,vibrant-patriotică,iradiind mândrie și dragoste de neam. La prima vedere,ai putea crede că este o micromonografie a orașului Panciu. Nimic mai greșit!Toponimul devine doar un punct cu valențe centripete și centrifuge,un ecran pe care se proiectează o încleștare militară,în urma căreia au rămas milioane de victime.
     Evenimentele care se derulează în jurul anilor 1916-1917 își dau parcă întâlnire în acest colț de univers,glisând pe o axă devenită celebră în întreaga Europă-Mărăști-Mărășești-Oituz. Ordinul de front pare a fi fost „Pe aici nu se trece !”
    Mihail Adafini, istoric deja cunoscut, oferă cititorului iubitor de pământ românesc o cheie de lectură chiar prin dedicația emoționantă : ‘’Dedic această carte celor rămași sub glie,celor de sub cruce,dar și celor menționați pe monumente și în cronicile războiului, pentru că au oprit cu pieptul lor gloanțele trimise spre trupul României.”Admirabil mesaj de recunoștință pentru eroii neamului românesc !
    Scrisă cu responsabilitate civică, noua mărturie bazată pe documente de arhivă este animată de pagini sensibile,menite să aline sufletul celor chemați să ducă mai departe făclia libertății.Nu este o carte de război,ci o carte despre oameni falnici, care s-au opus războiului. Regele României,Ferdinand I, este mândru de ostașii săi și își declară solidaritatea cu apărătorii pământului scump al României.Cuvintele sale sunt un adevărat model de iubire de țară: “ Cât timp va rămâne liber un petic al teritoriului național,cât timp va rămâne un soldat și un drapel român,eu voi rămâne alături de ei,oricare ar trebui să-mi fie soarta.”

 Autorul acestui admirabil document istoric de readucere în prim-plan a unuia dintre cele mai sângeroase moment din istoria românilor conferă scrisului său un ritm alert,prin folosirea tehnicii secvenței cinematografice.Evenimentele sunt derulate cronologic,fiind scurtcircuitate prin digresiuni portretistice. Paginile dedicate poetului Alexei Mateevici sau lui Ioan Costin,eroul de la Tatar –Bunar  punctează drame, care ne înfioară și astăzi.

    La Marele  Război ia parte toată populația.Nu doar cei plecați în linia întâi suferă,ci și cei rămași acasă.Orașul Panciu trăiește la cote maxime vicisitudinile războiului. Se fac rechiziții de la populație-cai,căruțe,sârmă ghimpată etc.La 31 august 1916,șeful Poliției din Panciu raportează cu privire la rechizițiile făcute de la pănceni.
Situația de pe front este dezamăgitoare.Campania armatei române din 1916 eșuează lamentabil.Cauzele sunt diverse : armament și echipament militar precare,timp nefavorabil,nerespectarea angajamentelor de către armata rusă șa. Frontul s-a stabilizat pe linia Trotuș-Putna-Siretul inferior-Dunărea maritimă. De frica pericolului iminent,o parte a armatei române,guvernul,familia regală,o parte a populației civile s-au retras în Moldova.La 28 noiembrie 1916,orașul Panciu găzduia 48 de persoane refugiate din București,Craiova,Constanța,femei și copii.

La 7 ianuarie1917, armata germană se afla la 5 km.de Panciu.La 30 iulie 1917,orașul a fost cucerit.  Asediul a durat 6 luni.
     Vremurile sunt grele și pentru civili.Un raport al Administrației Plășii Zăbrăuți din 1917 ,cu reședința în Panciu. menționează distrugerile provocate de armata rusă aliată.Rușii au ars arhive,mobilierul școlii,au săvârșit crime.
          Autorul acordă câteva pagini poetului-preot ,autor al poeziei”Limba noastră”, Alexei Mateevici, o primă variantă fiind probabil scrisă în gara Panciu.
     Ieșind uneori din atmosfera terifiantă a primului cataclism mondial,profesorul Adafini are priceperea de face inserții ce trimit la administrație,edili,cetățeni obișnuiți.Selectează fotografii,hărți,dicționar de termeni militari. Puntea aruncată dincolo de Războiul pentru întregirea României denotă abilitatea istoricului de a privi fenomenele în conexiune,într-o condiționare reciprocă.După norii Marelui Război, apar licări de speranță. Viața merge mai departe!
       Noua carte a profesorului Mihail Adafini este captivantă prin fluența discursului,prin argumentație riguroasă,dar și prin detaliile ce țin de atmosfera târgului de provincie, unde evreii fac o bună casă cu românii.Astfel de cărți sunt un fel de testament lăsat urmașilor,care nu trebuie să uite de unde vin,proiectându-și drumul către mâine.