ARHIVA BOTOŞANILOR. CU C. GANE, „PRIN VIROAGE ŞI COCLAURI 1916-1917”, ÎN PRIMUL RĂZBOI MONDIAL

Trăgându-se din neamul Găneştilor, neam statornic în Moldova, Constantin Gane (27 martie 1885, Botoşani – 12 aprilie 1962), scriitor, istoric, participă, sub culorile Regimentului 37 Infanterie Botoşani, atât la Campania din 1913, din Bulgaria, în urma căreia va scrie „Amintirile unui fost holeric” (Bucureşti, 1914), cât şi în Războiul Reîntregirii României, din 1916-1918, în urma căruia va scrie „Prin viroage şi coclauri 1916-1917” (Cultura Naţională, Bucureşti, 1922), operele relevându-l şi ca un excelent cronicar de război. Cele două experienţe îi formează o concepţie despre război bine conturată – „Războiul, neomenos cum este, sălbatec, crud, războiul însuşi are latura lui înălţătoare şi frumoasă”. Aceasta, dacă avem în vedere întruparea marelui ideal al Românilor, Reîntregirea Ţării. A fost, în aceşti ani ai Războiului Reîntregirii, în Brigada 16 Infanterie, detaşat cu gradul de sergent căpătat în Bulgaria, în 1913. A fost în Regimentul 37 Infanterie Botoşani. Avea să scrie – „Din grămada de carne strivită şi de sânge spumegând, din boli, din foamete, din sărăcie, din istovire şi din lacrămi se desprinde, nebănuită poate, o poezie înălţătoare, poezia durerii omeneşti, poezia vitejiei, a jertfei, a răbdărei şi a dragostei de Neam!”. A fost în toiul luptelor, cu încrâncenările lor – „Ne-am apărat cu tunuri fără muniţiuni, cu arme ruginite, cu pumnul şi cu ciomagul. Am învins.” C. Gane, dincolo de detaliile luptelor, în care a fost implicat ca sergent, plutonier, ofiţer, are ştiinţa construirii unui tablou veridic, sintetizat – „Am fost vârât pretutindeni şi am văzut de toate, încât pot vorbi. La comandamentul brigăzii (n.n. a fost aghiot nt de batalion, din 1917; comandant al Reg. 37 Inf. era col. Victor Tomoroveanu), ca şi în umeda tranşee; la postul de ajutor, la carele cu muniţiuni, printre telefonişti, printre bucătari, printre soldaţii din tranşee şi santinelele din faţa reţelelor, în hora obuzelor şi în sârbele de glonţi, în liniştea ceasurilor de tihnă şi în vârtejul luptelor aprinse, am cunoscut sufletul soldatului român. Şi l-am iubit!”. Nu i-a fost prea greu lui C. Gane, după război, să gândească tot la război – „Altă problemă m-a necăjit însă deatunci, problema cea mare a războiului şi militarismului. Omenirea sătulă de durere doreşte linişte, dacă nu fericire. Cum se împacă această dorinţă atât de legitimă cu sentimentul atât de firesc al dragostei de Patrie şi de Neam, demnitatea Ţării, mărirea şi puterea ei? Ţarul Rusiei care la Haga veşnica pace, dar nu se sfieşte a-şi băga mâinile în sânge până la coate; Bertha von Suttner strigă: „Die Waffen nieder!”. Franz Josef, cel dintâi ridică ciomagul; Harden şi Romain Rolland ţin hangul socialismului umanitar; ceea ce nu împiedică ca Germania să vrea stăpânirea pământului şi Anglia stăpânirea apei. Cine are dreptate? Cei cari vor război sau cei cari vor pace? Cei care îşi dau viaţa pentru un vis de mărire şi pentru o clipă de fior sau cei cari vor linişte pentru ei şi pentru chinuita de omenire?”. După război, când a scris postfaţa (mai 1922), C.Gane ţinea să sublinieze – „Luptele politice nu s-au isprăvit, nici în România, nici în Europa, nici în lume. / Ungurii cer înapoi Ardealul şi comuniştii Basarabia. Iar în vremea aceasta, socialiştii noştri se înscriu în Internaţionala a III-a şi cer înfrăţirea popoarelor. Mai încet! O să vină şi vremea aceea – târziu – când o fi coaptă mintea omului!”.
Astfel a abordat problematica războiului C. Gane, ca unul din bravii ofiţeri români care şi-a înscris numele în Epopeea Reîntregirii României. Cu toate acestea, regimul de „democraţie populară” şi cel comunist al ţării l-a pus la punct, supunându-l persecuţiilor şi detenţiei.