Adevărata obârşie a poporului român, cu „Dorul de-acasă”

Doina Dobreanu, Vasile Dobreanu, La obârşie, la izvor… Convorbiri la Subcetate, Harghita,

Editura „Cezara Codruţa Marica, Târgu-Mureş, 2014

POSTFAŢĂ, de Doina Butiurcă

Conf. Univ. Dr., Universitatea Petru Maior din Târgu-Mureş

Întoarcerea la „obârşie, la izvor” nu este o simplă metaforă filozofică. Este un mod al fiinţării noastre – ca neam, al permanenţei noastre – ca istorie, este o metafizică a lui „a fi acasă”.

Ne-o demonstrează cel de al doilea volum semnat de Doina Dobreanu şi Vasile Dobreanu. Tema istoriei locale, a istoriei de familie este rememorată prin dialoguri-confesiune emoţionante, memorabile, pline de un sentiment netrucat al identităţii fiinţei, indiferent de timp şi spaţiu, indiferent de vârstă. O amprentă a spiritului-matrice care a definit dintotdeauna mentalitatea oamenilor din Subcetate conferă coeziune memoriilor, punând în evidenţă valorile autentice ale unei mentalităţi inconfundabile, născută din iubirea aproapelui şi din pioşenie etc. Din perspectiva acestui mod de a fiinţa sunt evocaţi părinţi, dacăli, oameni ai locului.  Părinţii înseamnă „viața, educația religioasă, sfaturile de comportare civilizată acasă, la şcoală cu profesorii şi colegii, în societate” (Laczko-CotfasGheorghe). Modelează personalitatea tânărului pentru a reuşi în viață, pentru a merge „mai departe decât ei” (Cotfas Dan Tudor); părinţii sunt „icoane sfinte şi sunt cu adevarat nemuritori” (Leontina Mărginean), lor „le datorăm formarea noastră ca oameni” (Lucreţia Checec), aplecarea spre tainele lumii, spre cunoaşterea profundă a lucrurilor. Părinţii satului patriarhal sunt evocaţi prin „marea sete de cunoaştere, aviditatea cu care citeau, urmăreau ştirile, citeau ziarele, ascultau radioul, cu care urmăreau învăţatul nostru”; mama poartă „ceva misterios în fiinţa ei, ceva supranatural, ceva divin” (Trifan Dan-Lazar), este „cea care ne adună în jurul ei” (Rusu Alexandru Manole) etc.

„Acasă, la izvor” înseamnă misterul irepetabil al „relaţiei” dintre părinţi şi copii, comuniunea în a cunoaşte („Învăţau cu noi. Noi învăţam de la ei, ei învăţau ce învăţam noi”, Trifan Dan-Lazar), comuniunea cu fraţii şi surorile („Domnea în casa noastră o atmosferă de linişte şi pace deoarece relaţia dintre părinţii noştri era de armonie şi înţelegere”, Nicolae Hurubă; „cel mai bine mă simt acasă, la Subcetate, cu mama şi sora mea. Acasă este locul care îmi oferă linişte, energie şi îmi dă mereu o stare de bine”Mândru Todora) etc. „Acasă” este matricea unei vieţi: „cei şapte ani de acasă nu pot fi supliniţi de nicio facultate absolvită mai târziu… Pe scurt: iubire, respect, bună-cuviinţă, omenie, măsură.” (Doina Dobrean), este spaţiul unde tânărul îşi înnoblilează trăirea cu preaplinul sufletesc al părinţilor, pe care nu uită să îi poarte aievea, în lume („Atât tata, cât şi mama erau nişte oameni foarte sufletişti. Erau în stare să-şi lase treaba lor şi să-şi ajute vecinii şi prietenii, la nevoie” Ţifrea Ioan).

Ce înseamnă casa părintească în spaţiul patriarhal? Este unul dintre subiectele pline de substanţă ale volumului, prin reprezentările multiple ale generaţiilor. Reprezentările de ordin arhitectural („este o casă veche, construită în anul 1930, după arhitectura acelor vremuri, fără filigorie, dar cu târnaţ. Într-adevăr, este printre puţinele case din lemn cu arhitectură tradiţională din Subcetate care nu a fost modificată în timp” Maria Minerva Adam), sublimul alchimiei dintre casa părintească şi farmecul sărbătorilor de rit creştin, „alinarea dorului de părinţi”, „rigoarea gospodăriei” tradiţionale (Iulia Dumitru), meditaţiile asupra relaţiei dintre valorile patriarhale şi mercantilismul vremurilor („Casa părintească, iată, a ajuns doar un subiect lacrimogen în infernala maşină de făcut bani, un reper abstract, o piedică în calea celor care sunt obligaţi să se îndepărteze!”, Zorel Suciu) etc sunt aspecte ale unui tablou-document, monumental, emoţionant al vietii patriarhale, din satele comunei Subcetate. Casa părintească este eternitatea unde spaţiul pare să-şi fi pietrificat dimensiunile concrete, devenind spaţiu-document: „Casa părintească de pe Dos”, „Aici, Între Pâraie,”, „pe Şăştină”, „în Poiană”, „în Centru”; lemnul casei „este coborât din muntele Bătrâna” etc. Într-un timp patriarhal, clipa se dilată în formele pure ale percepţiei noastre (Acasă „o zi poate însemna uneori mai mult decât un an întreg”, Mandru Teodora). Timpul este retrăit ca succesiune ciclică de stări, sărbători, activităţi, etape ale vieţii particulare, peste care se cerne eternitatea.

Rememorarea lui „acasă” înseamnă rememorarea timpului trăit în spaţiul privilegiat al copilăriei, al formării noastre morale, civice, intelectuale.

Confesiunea pendulează între trecut şi prezent. De la Şcoala lui „acasă” au plecat să îşi reprezinte în lume, cu nobleţe şi inteligenţă, moşii şi părinţii, dar mai ales neamul românesc, intelectuali de elită: Ioan Ţifrea (profesor universitar la Universitatea din Cluj), Minerva Adam (inginer la Craiova), Lucreţia Checec (matematician şi cercetător consacrat, în domeniul ştiinţelor „tari”), Aurel Dobrean, Iulia Dobrean, Leontina Mărginean, Livia Panciuc, Maria Vuc (profesori de aleasă vocaţie), Mihail-Mircea Urzică (medic veterinar), Zorel Suciu (artist plastic, etnograf), intelegenţe native (despre Nicolae Hurubă revista „Aripile patriei” scria în 1957: „Cine nu-l cunoaște la noi, în unitate, pe sergentul Nicolae Hurubă, maistru mecanic de avioane? Sunt doar câteva zeci de luni de când a montat primul avion, aproape tot atâtea luni de când a schimbat primul motor de avion reactiv!…”), jurnalişti (Mîndru Teodora), oameni de talent (înv. Dumitru Iulia promovează în Germania Nunta tradiţională din Rupea).

Spirite plurivalente au tăiat orizonturile spre noi deschideri intelectuale, promovând cu dreaptă măsură cultura locală şi valorile universale: Dan-Lazar Trifan (matematician, consultant internaţional senior în sisteme informatice la Quebec, muzician), Emanuela Dobrin, expert în impozitare internaţională la IBM, Dr. Daniel-Tudor Cotfas, Dr. Petru-Adrian Cotfas, cadre universitare, cercetători în domeniul energiilor regenerabile, au pus Universitatea „Transilvania” din Braşov „mai sus decât alte universităţi şi pe picior de egalitate cu CERN, Vestas sau alte mari organizaţii”, prin premiile câştigate la concursul National Instruments România, la concursul mondial de la Austin, Texas.

Există alături de faţeta emergentă a lui „acasă”, necesara imergenţă a inteligenţei umane, a vocaţiei predestinată, parcă, să creeze, să promoveze adevăratele valori, în mediul care a consacrat-o. Profesorul Laczko-Cotfas Gheorghe a dus pe culmile desăvârşirii cunoaşterii în domeniul matematicii numeroase generaţii, dintre care cercetători, profesori universitari etc. Doina Dobreanu şi-a făcut stagiul de „mucenicie” deschizând drumuri solide spre cunoaşterea literaturii române şi universale, folclor, teatru şi jurnalism, dar mai ales, spre promovarea valorilor autentice ale satului românesc etc. Parafrazându-l pe Constantin Noica, a pornit de „acasă” cu „vrednicia proprie” de a înţelege miracolul lumii şi a ajuns să reactualizeze prin cercetările domniei sale – istoria locului, valorile, tradiţia, oamenii atâtor timpuri trecute şi actuale.

Volumul de faţă este unul dintre documentele solide ale unicităţii noastre (istorice, culturale, intelectuale, morale) în multiplicitatea culturală a lumii.