Primit pentru publicare: 15 iun.2015
Autor: Ion N. OPREA
Publicat: 15 iun.2015

Adevărata obârșie a poporului român: Suntem daci!
Cimitirul de la LOMAN-Județul Alba

Trebuie să recunoaştem realităţile strămoşilor noştri „vechi europeni” aşa cum au fost: constructori de temple, producători de ceramică admirabil pictată şi de obiecte de cult, creatori de sculpturi şi de figurine reprezentând divinităţi într-o mare varietate de tipuri, organizatori de, şi  participanţi la ritualuri sezoniere, funebre şi de alte feluri.

Până și cimitirile ne duc tot către daci. Despre Cimitirul vesel de la Săpânța știe mai fiecare român, dar despre cel din satul Loman, județul Alba, unde se păstrează și se folosesc și astăzi tradițiile precreștine, preluate și păstrate de la Zamolxis, însuși, cu privire la înmormântări, de abia, acum, de când cu internetul, se află noutățile, pe care vin să le culeagă și cei interesați din Franța sau Spania, rude cu noi într-un fel.

Aici, unde se păstrază un cimitir dacic, ca și la Săpânța, la Cimitirul vesel, nu numai localnicii dar și specialiștii, veniți  din toată țara, fac sau refac istoria noastră.

Păstrători ai ritualurilor dacice, parcă de necrezut, aici, la Loman, la multe morminte, în loc de cruce stau puse la capul celor decedați niște stâlpi ornamentali, mândria realizatorilor lor, localnicii, pricepuți modelatori ai lemnului. Oieritul și lemnăritul este ocupația de bază a localnicilor.  Satul este cunoscut drept  o localitate a ciobanilor și ciobănitului, și astăzi când lâna oilor, ați văzut și la televizor, nu mai este prelucrată și folosită în unele gospodării, nici de industrie achiziționată – că am pus capăt și industriei mici – ci i se dă foc, să nu infesteze natura, acești ciobani, dintr-un sat românesc, pleacă cu oile și toți ai casei, cum se primăvărează,  pe culmile munților și revin toamna, târziu, după 1 octombrie, când și copiii încep să meargă la școală, dacă nu s-a desființat mica instituție între timp. Încep lucrul cu lemnul, confecționarea stâlpilor…

Oile sunt ființele de tranzacție a stâlpilor de la căpătâiul morților lor, nu banii folosesc la procurarea a ceea ce și astăzi, în cazul bărbaților, țin locul de cruce. Se zice, despre localitatea Loman, comuna Săsciori, că are bărbați care nu prea știu ce le este zâmbetul, iar femeile le respectă în totul poruncile, unde copiii sunt inițiați de mici în depășirea oricăror greutăți ale vieții. Din cauza astă ei nu merg la școală decât după 1 octombrie, până atunci își însoțesc turmele în creștetul munților.

Aruncat sus pe Munții Sebeșului, unde i-a venit la îndemână Domnului, satul este al crescătorilor de oi, dar și al lupilor care nu se sfiesc în cele șase-opt luni de iarnă să coboare chiar pe ulițe și cărările dintre case…

Stâlpul veșniciei – costul unei oi – spun ei în de ei, oamenii locului, ca să știe și musafirii, când la ei moare un bărbat în loc de cruce li se pune la căpătâi un stâlp, un stâlp de lemn, așa cum făceau dacii.

Bărbaților neînsurați li se pun coloane  de lemn, stâlpul, iscusit pregătit, în vârful căruia se află un porumbel și un clopoțel, înălțimea coloanei o dau anii pe care îi are cel decedat, cu cât are mai mulți ani cu atât stâlpul este mai înalt, mai chipeș, dar grosimea nu depășește 20 de centimetri. Pe  stâlp sunt localizați și soarele cu luna, simboluri ale precreștinilor, legate de zeul Zamolxis. Porumbelul din vârful stâlpului, spun localnicii, are dublă semnificație, reprezintă sufletul celui de sex bărbătesc  care sboară din trup ca un porumbel nevinovat, dar și  de  Gaia, pasărea care mijlocește trecerea pe tărâmul morții, moartea însăși. L-a luat Gaia !

Deși pasărea are aripele desfăcute, permanent gata de a-și lua zborul, zborul ei este unul static, niciodată al unei viețuitoare, mereu statornic în cimitirul care își găzduiește plecații.

Clopoțelul este cel care  vestește  ursita, fata care i-a fost destinată.

Stâlpul este o lucrare care se realizează în timp și când vine momentul decesului, cei loviți de necaz achiziționează stâlpul – costul unei oi – coloana mortuară, care niciodată nu se achită în bani.

Bărbații care au murit însurați au și ei stâlpul mortuar cu pasărea morții, numai că îi lipsește clopoțelul, pentru că nu le-ar fi necesar, vestea morții lor o primesc direct cele ce le-au fost ursitoare – soțiile care îi plâng sau se bucură, precum dacii odinioară, la despărțire.

Pasărea din vârful stâlpului trebuie să stea acolo, spun localnicii, timp de 40 de zile, altfel sufletul celui mort intră într-un animal – spre încarnare – și nu se mai ridică la cer, unde i-ar fi locul, la întâlnirea cea mare, cu Creatorul, ca să dea seama…despre faptele sale.

Femeile nu au stâlp la căpătâi. Lor li se pun cruci, cu motive geometrice, care înseamnă multă iscusință a creatorilor de artă, că artă  este darul  prelucrării lemnului de către meșterii din satul Loman, comuna Săsciori, județul Alba.

Păstrate cum sunt de la daci, motivele sculpturale au simbolistica lor, adesea ne mai știută, dificil explicată astăzi de cei care nu o mai știu, de aici rostul specialiștilor care răscolind arhivele le definesc sau răstălmăcesc tâlcul din aproape în aproape….

În orice caz, ca și stâlpii bărbaților, crucile femeilor sunt adevărate opere de artă, în măsură să concureze cu ceea ce sunt lucrările de la Cimitirul vesel de la Săpânța… Se crede că însuși Constantin Brâncuși, realizând Coloana infinitului s-a inspirat dela stâlpii funerari folosiți de daci la îngropăciune  la Loman , dar fără pasărea din vârf.

Mesajul dacilor este învingătorul timpului.