Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Adrian Petrisor Aflacailor

Vârsta: 28 de ani
Studii: Universitatea de Studii
Agronomice din Iasi
Ocupatia actuala: Agent de paza (dupa ce a mai fost sef ferma de pasari si consilier vânzari auto)
Domiciliul: Paltinis, judetul Botosani

Poezia lui Adrian Petrisor Aflacailor poate fi încadrata unui sistem peratologic pe zona naturii din sine, în sensul teoretizat de Gabriel Liiceanu: „natura din noi este fondul recurent al unei vieti, ea se reafirma cu fiecare nou proiect, devine limita de depasit si redeschide astfel scenariul de deposit – de atins”. Îi recomandam sa abandoneze umilinta în exces care nu poate duce decât la atrofia libertatii, iar secunda finala va fi amânata cu siguranta. Fiindca i-am citit cu atentie poemele, îl rog sa fie atent la doua „definitii” care apartin lui Gellu Naum: una a poetului – „Copil care trece aproape nebagat în seama pe la porti” – si alta a poeziei – „O vietate de noapte cu ochi de pisica, cu simturi la pânda, agila, elastica, lucida”.

Metalicul oblong

Se aud strigate…e noapte
Sunt desarte.
Cad lacrimi…cad pasii dezlegarii
Sub geana lumii ruginite,
Cad si-nchid peste bolnavul rasarit
Metalicul oblon.
Sfârsit!

Glasul

Mi-am scrijelit sarutul pe tâmpla
Timpului rapus de strigatul caderii iminente.
În valuri reci cînta ninsoarea,
Plângând cu respirarea catre rasaritul împietrit
M-am ridicat ca glasul de furtuna razvratit,
Apoi…timid, umil,
Zâmbind spre asfintitul lin,
mi-am pus sarutul vechi al mamei,
peste aripa-mi de piatra.

Maxima zilei

Pe coatele zilei
Stau nemarginite
ura si prostia.

Final

Stateam lungit pe
Mâna de nisip plângând,
Stateam lungit si
Rastigit pe glasul rece
al noptii
coborând tacerea.

Ruperea catargului

a rupt catargul
vântul suflând
din
mareata inspirare
în
infinita expirare
lovindu-se vaporul
putrezit
De stânca malului
nemarginit
Înghitind ecoul
dintre apa si nisip.

Strigat pierdut

Absoarbe-ma ca tulpina
putreda a unui vânt,
a unui vânt ce ma arunca
spre otrava din mine.
Nocturna tacerii noastre
sarut-o,
sarut-o cu atingeri
de scântei mergânde,
mergânde spre aripa
miscarilor haotice,
pierde-ma,
pierde-ma,
Atinge durerea ca esti,
Aprinde irisul taierii
la mijloc a noptii,
Si striga,
Si plânge,
spre mâine….
…spre mâine…
Ca nimic nu mai este.

Linişte finală

Acum… e liniste sub geana
umbrelor metalice,
S-au stins luminile ce
vegheau cândva cararile
pustii,
Acum… e trist si frig,
si ploaia a-nceput sa cada
greu.
Spalând grauntele de lut.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5