Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 14 → 2022

    Al. Florin ŢENE- Poeme: ,,Poezia trece”, Poetul”

    Al. Florin ŢENE
    Poeme

     

     

     

    Poezia trece

    În vremuri ancestrale
    Gânditorul din Hamangia
    adăstând într-o vale
    cu  tribul său împreună
    se temeau de apariţia scrisului,
    sub lună,
    acele semne de rău prevestitoare :
    “cine va mai asculta cântece şi gânduri
    sub soare
    când nimeni nu ştie să citească
    şi scrisul pe piatră costă
    cât un ciubăr de iască?”
    Îşi ziceau ieşind dintr-o grotă
    anostă…

    Vremurile se rostogoleau vremuind generaţii
    şi Gutenberg a înfipt un spin de teamă,
    menestreli de prin toate castelele Europei
    şi prelaţii
    încălzeau saloanele cu incertitudini şi dramă:
    “cine va mai asculta
    cântecele noastre
    sub fonta solară şi astre
    când puţini ştiu să citească
    iar cartea e scumpă şi fragilă
    şi poate să ardă ca o iască?
    Nu e mai bine s-o facem din argilă?”

    …şi Dumnezeu a mai întors
    câteva secole de pagini
    pe dos,
    poeţii la colţurile pieţelor
    unor simpozioane de imagini
    prevesteau sfârşitul Poeziei,
    sorbind laptele viei:
    “Nimeni nu mai citeşte o carte
    şi internetul cititorii n-i împarte,”

    nevăzând că Poezia
    încălţată cu sandale
    din pielea cerului
    şi talpă din scoarţă de tei
    agale
    venind din veacuri ancestrale
    se strecoară printre ei
    ca o femeie tânără
    şi dornică de dragoste
    în mână cu o carte
    în mileniul viitor
    mai departe…

    A doua moarte a lui Zeus
    Zeus în speranţa nemuriri
    Cât a existat la Pontul Euxin
    Şi-a modelat din lut şi piatră
    Statuia lui la care să se-nchine
    Oamenii din fiecare vatră.

    Apoi de teama îndumnezeirii a urcat
    În al şaptelea cer de unde nu se vine.
    Diana, iubita lui, plecată la vânătoare
    Aflând că zeus e sus în neuitare
    s-a întors să proslăvească statuia
    ce strălucea măreaţă-n soare,
    chemând mulţimile să se închine-
    strigând: alleluia, aleluia!

    …Şi a mai trecut un mileniu de prosternare,
    Diana  se ruga la statuie mereu
    Cum făceau fiecare.
    Trecuse vremea pentru zeu…

    Dorind să arate lumii
    Cât de mult îl cunoaşte pe Zus
    Şi s-o întoarcă la rugăciune
    Îngenunchind în negura humii,
    La ceasul  răsăritului de stea
    A început să spargă cu săgeata statuia-
    Aşteptând o minune-
    Plebea  să cunoască ce ştia şi ea:
    Piatră, lut ars şi…alleluia!

    Dezamîgiţi  oamenii au părăsit pe Diana,
    Au plecat gânditori din Hamangia
    Uitând că o himeră altădată au iubit.
    A început iarăşi urgia
    În Piaţă.
    Era epoca morţi unui mit!
    Dumnezeu în mintea lor prindea viaţă!

    Poetul

    S-a întors poetul în satul natal
    Cu toate păsările lui zburătoare
    Acelaşi râu îi aduce la mal
    Amintiri din clipe arzătoare.

    S-a întors poetul pe strada copilăriei
    Şi e o altă adresă pe casa lui
    Bronzul toamnei sună în frunza viei
    Şi galbenul scrisorilor a trecut în gutui.

    …Ceaţa timpului,val după val,
    peste nuci încet se lasă,
    prin inimile oamenilor din satul natal
    trece poetul, amintire, spre casă…

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5