VORONEŢUL
Autor: Monica Gherghel-Răduţlnvitaţie la lectură
- Voroneţul s-a-nălţat în trei ani şi-ncă trei luni
- Şi de-atunci ni s-a păstrat în albastru şi-n minuni,
- Căci la sfatul dat lui Ştefan de-un duhovnic, de-un sihastru,
- S-a-nălţat şi mănăstirea în culoarea unui astru.
- Pe pereţi de-albastrul zării, nişte pictori anonimi
- Şi-au dat toată străduinţa să-i prezinte pe cei buni
- Şi pereţii poartă fresce, într-un fel de ornament,
- În care cuvântul biblic, la tot pasul e prezent.
- Pe pereţi poţi recunoaşte stilul cel moldovenesc,
- Dar şi tuşe bizantine, ce aparte se-mpletesc,
- Te surprinde mănăstirea cu-a sa gotică-nălţime,
- Cu ferestre în arc frânt, de care cerul se ţine.
- Iar în scenele pictate, Eva însăşi lână toarce,
- Adam ară la un plug, muncă ţărănească face,
- În căruţă de la ţară e prezent şi-un Sfânt Ilie,
- Îngerii cântând din bucium aduc veşti cu bucurie.
- Pe zid vezi destule flori, chiar lalele poţi să rupi,
- Vezi tot felul de-animale: veveriţe, urşi şi lupi,
- Vezi mistreţii cei puternici, cerbi din munţii româneşti
- Şi cu undiţa şi păstrăvi din pictură pescuieşti.
- Tot ce pictorilor fost-a la-ndemână-n chip vădit,
- Acum cinci secole-ntregi, ei aşa au zugrăvit
- Şi de-aceea Voroneţul e desprins din astă lume,
- Dar el o şi depăşeşte prin albastru-i de minune.
- Şi prin poarta ce-o deschide către cerul cel divin
- Se strecoară-n taină mare strop de-albastru şi senin…
- Şi ca-n lacrimi e scăldată cea moldavă mănăstire,
- Iar credinţa ei nu piere, nici albastra ei iubire.
Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor: Monica Gherghel-Răduţ
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail
