Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

„ALEXANDRU FLORIN ȚENE – EPOPEEA ROMÂNĂ”

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

„ALEXANDRU FLORIN ȚENE – EPOPEEA ROMÂNĂ”

Primit pentru publicare: 09 Oct. 2018
Autor: Voichița Tulcan MACOVEI
Publicat: 10 Oct. 2018

Editor: Ion ISTRATE

 

 „Mai există astăzi Patriotism? Dacă da, cum se manifestă acesta în Literatură?” (V.T.M.)

Să mai creezi astăzi, în 2018 epopei, epopeea fiind o specie literară clasică specifică literaturii antice, poate părea o fantezie…
Poate chiar este!
Nu și pentru domnul Alexandru Florin Țene, scriitor plurivalent, cu idealuri donquijotise în suflet!
Dar, între nepăsare, indolență sau acceptarea primatului modei oricărui timp și arta cu ideal, lupta pentru acesta, ce anume este mai valoros? Întrebare fără răspuns.
Oricum, Al. Florin Țene a dat literaturii noastre în anul Centenarului României, o epopee dedicată poporului nostru, în care fixează trei momente fundamentale din istoria neamului: crearea poporului român, lupta voievodului Mircea cel Bătrân pentru Independență, îngemănată cu realizarea sfintei mănăstiri de la Cozia și lupta dintre bine și rău din perioada comunistă.
Este vorba de dramele în versuri FLORILE SARMISEGETUZEI, COZIA, O STATUIE TULBURĂ SPERANȚA apărute în volumul cu titlu simbolic „Visul Alb”, alături de 11 povestiri, la editura Napoca Star din Cluj.
         Pentru a realiza o succintă prezentare a acestor drame istorice, este nevoie să ne întoarcem la ideile curentului literar teoretizat de autor, proglobmodernul, prin care, într-un mod firesc, îndeamnă scriitorii, artiștii României să nu uite adevăratele valori ale literaturii române, temele centrale care au ridicat-o printre celelalte literaturi ale lumii.
         Sigur, dl Țene este fidel celor exprimate.
         Cele trei piese de teatru scrise în versuri, refac trei din momentele de răscruce ale istoriei poporului nostru, prilej pentru autor de a apela la mitologie, istorie, basm, filosofie, construind mesaje și idei înălțătoare.
„Florile Sarmisegetuzei” aduce înaintea cititorilor o viziune nouă asupra războaielor dace-romane, una mitică, poetică. Autorul pune față în față cele două puteri, Dacia și Roma, fără a insista asupra războaielor încrâncenate, pentru că, în fapt cele două cetăți și-au împletit istoriile, creând una nouă. Dimpotrivă, sentimentele care animă personajele sunt acelea de iubire, renunțarea la scopurile personale, dragostea de țară și de oameni, o perspectivă măreață asupra viitorului poporului român.
         Dacia se descoperă mileniului III prin frumuseți de basm, prin peisaje și bogății tentante pentru Roma și ostașii săi. Dacii sunt surprinși ca adevărați viteji, gata să-și dea viața pentru neam. Folosindu-se de antiteză, dramaturgul pune față în față cele două puteri: „Oamenii din Dacia se nasc deja bătrâni și grăbiți- Cu mâna pe scut și pe suliți. –  Țara ta, străine, poate e mai senină.- Seninul îl porți în privirea-ți de lumină.”
         Peste tot, răzbate iubirea de oameni, de țară și de neam. Al. Florin Țene imaginează ingenios contopirea celor două popoare. Iată cum, în 2018 domnia sa a păstrat, mai presus de cruntele „războaie dacice”, IUBIREA, prin care Licinius, un general roman zămislește cu Dochia, fata regelui Decebal, prima „floare a Sarmisegetuzei”, primul vlăstar al viitorului popor român. Pe Ionuț, nume cum nu se poate mai bine ales, reprezentând preferința dintotdeauna a  românilor, dar și religia creștin-ortodoxă.
         Piesa insuflă dragoste de patrie și îndeamnă, peste mii de ani, la toleranță, înțelepciune și iubire, în defavoarea vrajbei, a urii sau a războaielor. Din aceste sentimente profund omenești se nasc și reflecțiile autorului care sunt presărate, printre rânduri, îndemnând la armonie și înțelegere între oameni, între popoare. „Nepotrivite sunt blestemele cu anii tinereții- Ce izbucnesc în muguri, în primăvara vieții…”.
         Drama „COZIA” pășește, în timp, într-o nouă etapă istorică a poporului român, deplin format, dar greu încercat de dușmanii turci, cărora marele domnitor patriot Mircea cel Bătrân, se străduiește să le facă față.
Interesant pentru cititori este să observe rolul pe care dramaturgul îl oferă femeii, ca parte a ctitoriei neamului românesc, element al legendei Dochiei dar și al Meșterului Manole. Căci și aici, la fel ca în „Florile Sarmisegetuzei”, femeia are rol primordial în fixarea temeliei așezărilor românești. Cozia este o simplă fată din popor, ale cărei calități fizice și spirituale au străpuns inima lui Mihai, fiul domnitorului. Prin frumusețea ei și prin sacrificiul de sine, ea sprijină ridicarea vestitei mănăstiri de pe Valea Oltului, rămasă mărturie peste timp, pentru credința și statornicia poporului român.
         Este surprinsă în această piesă istorică o întâlnire a trecutului cu prezentul (1395) și cu speranța viitorului neamului nostru. Toate, unite în mănăstirea devenită strajă istoriei prezente a neamului românesc. Și aici, autorul înalță ode peisajului românesc, se închină munților și râului Olt, străjerul luptelor de veacuri ale românilor.
         Atmosfera trecutului este sugerată de autor nu doar prin folosirea arhaismelor, ci și prin cântecul cald al Coziei, care poartă în el inflexiunile doinei românești. El transmite sentimente de vitejie, măreție și înălțare, specifice epopeii, dar reprezentative și pentru sufletul adevărat al românilor: „Foaie verde-a plopului / Ici pe valea Oltului / Într-un sat îndepărtat / Fată s-a aflat.”
                Frumusețea și măreția faptelor trăite de poporul român în cele două momente istorice evocate sunt distruse de perioada epocii comuniste, epocă ce este criticată de scriitorul Al. Florin Țene cu orice prilej. Reamintim piesa de teatru „Te somez, domnule Doctor” dar, mai ales MANIFESTUL în anul CENTENARULUI „Vinovăția criticilor și istoricilor literari care și acum promovează <operele> scriitorilor ce au scris în spiritul realismului socialist”.   „O stafie tulbură libertatea” este o piesă care reliefează alături de alte scrieri, sensibilitatea și frumusețea sufletească a scriitorului Al. Florin Țene de care dă dovadă, nu doar când creează versuri, ci și când vorbește sau analizează probleme existențiale grave. Titlul, ca și numele personajelor sunt simbolice, dincolo de acestea atârnând gravitatea tragică a evenimentelor desfășurate în România comunistă, duritatea și asprimea săgeților țintite față de conducători, față de activiștii de partid, față de securiști, persoane care aveau un singur scop: să trăiască bine pe spinarea celorlalți, indiferent că aceștia erau intelectuali, proletari sau alte categorii sociale.
         În această idee, autorul plasează lupta dintre bine și rău pe un fundal profund și viu, etern în conștiința neamului nostru: religia creștin-ortodoxă. Ni se pare extrem de sugestiv, în același ton cu celelalte două piese ale epopeii, faptul că domnul Al. Florin Țene crede încă în puterea CUVÂNTULUI, fie că este al SCRIPURII, fie că este al CREAȚIEI LITERARE. Chiar și în calitate de creator, domnia sa nu judecă. Lasă pe Dumnezeu, în puterea Lui să judece atunci când toți, și Dreptaciul și Stângaciul, vor ajunge acolo unde se speră că vor ajunge toți oamenii: în Țara Făgăduinței. Tot ca simboluri creștine apar și icoana Maicii Domnului cu Pruncul, la care se închină omul sincer și cinstit, care crede în idealurile unei PATRII drepte pentru toți, dar și icoana apostolului Iuda, a trădătorului, căreia i se închină comunistul, „trădătorul” de neam și țară.
         Dincolo de aceste simboluri apare, într-un dialog cu Divinitatea, plânsul poetului, care suferă pentru poezia neamului său: ”Am aprins o lumânare pentru Poezie, /ea nu și-a luat asupra ei menirea filosofiei, / fiindcă este deasupra acestei. / Mă gândesc, Doamne, că / în momentul când ar fi făcut acest lucru / ar fi dispărut sublimul”.
         Sunt puse în antiteză elementele de care se folosește comunistul aprins și necinstit: banul, înșelătoria aproapelui, cerșitul, cu acelea care îl caracterizează pe românul vizionar al unei societăți echilibrate, deschise spre o civilizație normală: cinstea, hotărârea, perseverența unei lupte drepte.
         Peste toate, se ridică reflecțiile scriitorului mileniului III, credința, dar și necredința lui față de ceea ce se petrece în România. Antiteza, procedeul literar ce stă la baza piesei, aduce față în față oroarea și speranța, mizeria morală și credința într-un viitor luminos al patriei străbune. Iar printre toate, ca de fiecare dată, răzbat gândurile poetului, ale creatorului față de creația timpului în care trăim acum, ca un filon roșu, străbătând încrederea în CUVÂNTUL LITERATURII: „…erudiția nu înlocuiește talentul./ A te baza numai pe erudiție / există în mod sigur riscul / de a crea ceva insipid, sterp și anost. / Numai talentul împletit cu / inspirația, erudiția și experiența / concură  la crearea unor opere valabile”.
         Măreția sentimentelor transmise, a ideilor puse în fața contemporanilor – creatori și gânditori ai timpului postmodern – spre a fi disecate, faptele glorioase sau gândurile speciale cu privire la trecutul, prezentul și viitorul poporului nostru, unesc cele trei piese dramatice într-o adevărată epopee a poporului român. Credem că prin aceasta, domnul Al. Florin Țene dăruiește generațiilor actuale și viitoare, frumoase pilde de gândire și simțire românească.

  



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 2.569 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5