ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Alexandru Florin Țene:  Rolul literaturii de după Marea Unire în europenizarea României

Primit pentru publicare: 07 Dec. 2018
Autor: Vochița TULCAN MACOVEI
Publicat: 08 Dec. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Fără doar și poate, domnul Al. Florin Țene este o personalitate proeminentă a literaturii române de la sfârșitul sec XX și începutul sec XXI, un scriitor cu o amplă viziune, amprentată de un suflet iubitor de frumos, care respectă valoarea estetică, dar și autoritatea moralei. 

În studiul „Rolul literaturii de după Marea Unire în europenizarea României”  domnia sa face o amplă analiză asupra felului în care s-a dezvoltat literatura română după 1918 și a felului în care aceasta a sprijinit europenizarea țării noastre.
Este, pentru generațiile tinere de astăzi, un memento privind importanța literaturii, ca parte a unei culturi, în unificarea limbii și gândirii unui popor.  Căci unitatea națiunii române s-a realizat și prin contribuția scriitorilor români!
Articolul domnului Țene enumără cele mai importante ziare și reviste românești în care au publicat scriitori de seamă, contribuind la cunoașterea realităților din România pe drumul modernizării. „După Marea Unire, ziarele cu pagină literară şi revistele literare se înmulţesc. O parte din ele, prin rezumate traduse în limbi de circulaţie internaţională, fac cunoscute operele scriitorilor români. Revista Viaţa românească (apărută la 6 martie 1906, dar care îşi încetează activitatea în timpul Primului Război Mondial), reapare în 1920 sub conducerea lui Garabet Ibrăileanu, tot la Iaşi”.
 Scriitorii de la Viața Românească au fost luptători pentru (re)cunoașterea valorilor autohtone, pledând pentru caracterul tradiționalist al literaturii: Calistrat Hogaş, Jean Bart, Mihail Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, George Topârceanu şi alţii.

Analiza efectuată pune în evidență lupta dintre tradițional și modern în vederea (re)așezării valorilor naționale pe un drum care să exprime conștiința românească, dar care să ne și reprezinte în plan european. „În perioada abordată, disputele literare se duceau în jurul modernismului şi al tradiţionalismului”. Pe de-o parte, criticii literari Garabet Ibrăileanu, George Călinescu, Mihai Ralea, s-au străduit să dezvolte o literatură autentică, bazată pe specificul national „înţeles ca dimensiune socială şi europenizarea ca asimilare a spiritului național”.
De cealaltă parte, 1919 este anul în care teoreticianul și esteticianul Eugen Lovinescu promovează la noi modernismul, sprijinind tendința inovatoare a literaturii.
În calitate de teoretician al literaturii (cum am văzut deja), domnul Al. Florin Țene surprinde quintesența mișcării moderniste: „Modernismul apare în literatura secolului al XX-lea opunându-se tradiţionalismului, proclamând noi principii ale creaţiei. Acest curent susţinea europenizarea (sincronizarea) literaturii naţionale cu literatura Europei, promovarea scriitorilor tineri, teoria imitaţiei, eliminarea decalajului în cultură, trecerea de la o literatură cu tematică rurală la una de inspiraţie urbană. Cultivarea prozei obiective şi evoluţia poeziei de la epic la liric şi a prozei de la liric la epic”.
Domnia sa a desprins din activitatea revistei și a cenaclului „Sburătorul” conduse de Eugen Lovinescu, două obiective pe care le analizează, urmărind realizarea lor în literatura română de la începutul sec XX: promovarea tinerilor scriitori şi imprimarea tendinţei moderniste în evoluţia literaturii noastre. Cu privire la primul obiectiv, autorul remarcă promovarea de către Eugen Lovinescu a unor nume sonore de scriitori, care vor deveni emblema modernismului românesc: Camil Petrescu, Ion Barbu, Tudor Arghezi sau Liviu Rebreanu. Imprimarea modernismului în literatura română este realizată de criticul Eugen Lovinescu, în principal, prin formularea conceptelor „spiritul veacului” și al „teoriei sincronismului”.
Apreciind întreaga activitate a esteticianului și criticului literar promotor al modernismului, Al. Florin Țene pune elementele tradiționaliste față în față cu tendința novatoare din literatura noastră, analizând din perspectiva mileniului III, câștigurile culturii române. Face acest lucru, în mod echidistant, evaluând contribuția fiecărui curent literar, a fiecărui scriitor, la ridicarea valorilor românești în plan european. Se oprește substantial și asupra gândirismulului, curent literar traditionalist, controversat în ochii multor analiști, datorită laturii sale accentuat religioase. Ne amintim, în acest sens, cuvintele arhicunoscute ale poetului Nichifor Crainic, pentru care, o literatură românească nu putea fi definită, fără a fi incluse în ea elementele credinței ortodoxe: „Revista Sămănătorul a avut viziunea magnifică a pământului românesc, dar n-a văzut cerul spiritualităţii sale. Peste pămîntul românesc, pe care din Sămănătorul am învăţat să-l iubim, noi vedem arcuindu-se coviltirul de azur al Bisericii Ortodoxe”. (https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/nichifor-crainic-schita-de-portret)
Ca un element deloc de neglijat, Al. Florin Țene surprinde faptul că, din iubire față de pământul natal, față de patrie, au aderat la valorile tradiționaliste și unii scriitori considerați moderni. „Scriitorii care se înscriau în curentul tradiţionalist au căutat să surprindă în operele lor particularităţile sufletului naţional prin valorile miturilor autohtone a situaţiilor şi credinţelor străvechi. La acest curent au aderat poeții Lucian Blaga, Ion Pillat, Vasile Voiculescu, iar dintre prozatori Cezar Petrescu, Mateiu Caragiale şi dramaturgii Adrian Maniu şi Lucian Blaga”.
Cu siguranță, putem înțelege din acest studiu că valoarea, fie tradiționalistă, fie modernistă, cuprinde în sine trăirea sentimentului iubirii de frumos!
Analizând dezvoltarea literaturii noastre după momentele 1919, 1921 (modernist și gândirist) Al Florin Țene concluzionează că literatura română atinge „nivelul valoric european” abia după înfăptuirea actului istoric de la 1918. „Apariţa romanului Ion de Liviu Rebreanu în anul 1920 a fost un eveniment editorial. Acesta fiind primul roman românesc comparabil cu capodoperele universale prin impresia copleşitoare de viaţă pe care o degaja. (,,,) Era vremea ca romanul românesc să devină afluent al fluviului romanului european.”.
Sigur, odată formată PATRIA, aceasta a dat marile spirite ale culturii noastre!
„În perioada de după înfăptuirea Marii Uniri s-au format marile personalităţi ca Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Brâncuşi. Proza interbelică se dezvoltă prin nuvelistica lui Gib Mihăescu, reportajul prin Geo Bogza şi proza originală a absurdului prin Urmuz deschizătoare de drumuri pentru literatura deceniilor următoare”.
Așadar, materialul – document „Rolul literaturii de după Marea Unire în europenizarea României” rămâne un omagiu închinat de scriitorul Al. Florin Țene Patriei Române.
Concluzionând, domnia sa accentuează faptul că Marea Literatură Română nu ar fi existat fără Marea Unire!