Ali Narçin –,,Parcă aveam în palmă lumea geniului eminescian”

Eminescologul turc Ali Narçin s-a născut la 21 martie 1953, la Tuzluca-Istambul. A urmat studiile superioare la Universitatea din Istambul și vorbește limbile: turcă, kurdă, romană și engleză.
A publicat până în prezent opt cărți de poezie, și șapte cărți despre civilizațiile egipteamă, sumeriană, asiriană, Urartu, mayașă, incașă și aztecă. Are sub tipar volumele despre civilizația kurdă, hitită și mitologie.
L-am cunoscut în primăvara acestui an la Memorialul Ipotești, la Centrul Național de Studii ,,Mihai Eminescu”, la lansarea revistei de cultură si sinteză ,,Absolut Cultural”, nr. 1, având ca editor, fondator şi redactor-șef pe Augustin Eden (Valerian Țopa). Fiind pe scaune alăturate, după un scurt schimb de cuvinte, mi-am dat seama că este un străin care vorbește perfect românește. Colegul meu, profesorul de istorie Gică Manole, mi-a explicat că este un poet turc îndrăgostit de creația eminesciană și de meleagurile botoșanene.
L-am felicitat pentru exprimarea cursivă și corectă în limba română, pentru creația literară și pentru aplecarea spre poezia lui Mihai Eminescu.
La finalul acțiunii a acceptat să facem o fotografie de grup. În fotografie de la stânga la dreapta sunt profesorul Gică Manole(n.1953), poetul Ali Narçin (n.1953), profesor Paul Ungureanu (n. 1953) şi poetul Valerian Țopa (Augustin Eden – n.1954).
În volumul ,,Studii Eminescologice”, care apare odată pe an cuprinzând lucrările susținute la Simpozionul Național ,,Eminescu: Carte-Cultură-Civilizație”, care se desfășoară anual la Botoșani sub coordonarea Corneliei Viziteu, director al Bibliotecii Județene ,,Mihai Eminescu” şi a prof. Univ. Dr. Viorica S. Constantinescu, șefa Catedrei de Literatură Comparată și Estetică de la Facultatea de Litere a Universitătii ,,Al.I.Cuza” din Iași.
În numărul 12 al Studiilor eminescologice din acest an, poetul Ali Narçin a publicat articolul intitulat ,,În camera cosmică a cuvintelor este Mihai Eminescu”, tradus din limba română și in limba turcă. În articol descrie cum s-a îndrăgostit de creația eminesciană și cum a decis să studieze viața și opera marelui poet român.
În continuare, redau în întregime articolul poetului Ali Narçin ,,În camera cosmica a cuvintelor este Mihai Eminescu”.

In camera cosmică a cuvintelor
este Mihai Eminescu

În anul 1991 am fost în vizită la Ipotești și apoi mănăstirile Putna, Voroneț, Neamț și Agapia. În timpul acestor excursii prietenii mei români pronunțau des un nume: Eminescu. Cum nu cunoșteam atunci limba română, i-am întrebat prin semne pe amicii mei cine este această persoană. Așadar, tristul adevăr e că până atunci nu auzisem nimic de Eminescu. Prietenii mei mi-au spus că este vorba despre cel mai mare și mai drag poet al românilor. Am fost atât de impresionat de această situație, încât am decis pe loc să mă ocup de Mihai Eminescu, să-i studiez viața și opera, profitând de șederea mea la Botoșani.
Vizitând Casa Eminescu din Ipotești, am scris în cartea de impresii: ,, … pe măsură ce-ți colindam casa, mă cuprindea tot mai mult un dor nedefinit, de parcă aș fi început să trăiesc din nou. Noi, scriitorii, prindem rădăcini în toate părțile lumii. Şi, oriunde am fi, suntem până la urma frați cu toții. 22.9.1991. Ali Narçin (Poet), Instanbul.”
Copilul Mihai de la Ipotești era poreclit de locuitorii satului drept ,,fiul pădurii, copilul pădurii” fiindcă era tot timpul printre copacii înalți ai pădurii, prin care pătrundeau jucăușe razele soarelui. La Ipotești iernile sunt destul de reci, ca în estul Anatoliei. Din cuvinte îngropate în zăpadă și gheață, Eminescu, printr-un efort incredibil, face să razbată dragostea. O dragoste pentru pădure, stele, lac, frunze, flori. Precum mitologicul Narcis își admira în oglinda lacului de la Ipotești frumusețile admirabile ale naturii natale. Privind și eu acum la acest iaz, mă gândeam la temele, persoanele, sentimentele, visele lui Eminescu, la care acest lac a fost martor. Parcă aveam în palmă lumea geniului eminescian, dragostea divină și dragostea terestră din poeziile sale.
Deși Eminescu este impresionat de grandoarea Imperiului Otoman, dar și de lupa popoarelor balcanice pentru libertate, totuși el nu lăsa niciodată arta pe planul doi și nu-și pierde spiritul de obiectivitate. Drept rezultat, imaginea otomanilor din poezia sa, începând cu visul lui Osman și ascensiunea extraordinară a puterii otomane, trezește respect și chiar admirație.
Se știe, cel mai mare și cel mai iubit poet al românilor, ultimul poet romantic al Europei, a murit la 15 iunie 1889, adică exact cu 121 ani în urmă. La 17 iunie, în acel an, rămășițele sale pământești erau înmormântate la cimitirul Bellu, în București, la umbra unui tei, arbore atât de cântat de el, deși în ,,Mai am un singur dor” marele poet își exprima dorința de a a fi înmormântat la malul mării (Mai am un singur dor / În liniștea serii / Să mă lăsați să mor / La marginea mării …). Poetul își gasise în fine liniștea, după ce obosise atât de mult fizic și psihic ,după cum mărturisește Hyperion din ,,Luceafărul” (,,Din chaos Doamne-am apărut / Și m-aș
întoarce-n chaos / Și din repaos m-am născut / Mi-e sete de repaos”) … Se întorcea în pământ cu atâtea doruri neîmplinite (,,Dintre sute de catarge care lasă malurile / Câte oare le vor sparge vânturile,valurile?”), printre care și iubirea sa pentru Veronica …
Același foc și aceeași dragoste din inima sa pentru stelele din cer, pentru pământul, cu ,,codrul frate”, cu care poetul se contopește, pentru marea și lumea cosmică, pentru Dumnezeu Creatorul, pentru toți semenii noștri, indiferent de religie, le regăsim la marele poet turc Yunus Emre. De aceea, pentru marele public turc se poate spune că Eminescu este un ,,Yunus Emre” al românilor …
La 121 de ani de la moartea Poetului, să lasăm teiul din Bellu ,,să-și scuture creanga” pe mormântul său, iar noi, iubitorii versurilor sale, să vărsăm discret o lacrimă .. .

La finalul discuției cu poetul Ali Narçin și-a exprimat dorința de a ne reîntâlni la Zilele Eminescu din anul 2011. Ali Narçin este un mare iubitor a creației eminesciene și al poporului român.