L-am contrazis, spunându-i că a fi membru la Uniunea Scriitorilor nu înseamnă şi un certificat de valoare pentru propriile creaţii. Valoarea operei o dă cititorul atunci când te-a descoperit prin librărie sau prin alte locuri cu destinaţie culturală şi te-a cumpărat. Apoi, plăcându-i de creaţia ta, te va căuta prin librărie ori de câte ori va afla că ai mai publicat un volum. La concurenţă cu cititorii, valoarea ţi-o conferă criticii de specialitate, cei literari. O recenzie, chiar şi acidă, este dovada că prin ce-ai scris şi publicat ai atras atenţia specialiştilor. Iar odată intrat în atenţia criticilor literari vei fi urmărit şi pe mai departe.
Cert este că disputa noastră n-a avut o finalitate pentru că argumentele pro şi contra au curs din ambele părţi. Recent, am primit un mail, de la editura care se ocupă de reeditarea unor opere literare sub titlul generic de „Cartea de colecţie”. Mi s-a oferit la un preţ atractiv „Istoria critică a literaturii române”, o lucrare monumentală semnată de cel mai apreciat critic literar al ultimilor
decenii, academicianul Nicolae Manolescu. Primind lucrarea, mi-a venit ideea de a căuta în cuprinsul ei orice referire la scriitorii botoşăneni de astăzi aflaţi la senectute. Am căutat referiri la poeţii şi prozatorii care şi-au început activitatea creativă înainte de 1989, mai exact la cenaclul literar condus de scriitorul Lucian Valea.
Primul, l-am căutat pe poetul şi prozatorul Gellu Dorian, vechi membru al Uniunii Scriitorilor din România şi cunoscut de Nicolae Manolescu din implicaţiile lui Dorian cu instituirea şi acordarea premiului anual dedicat memoriei eminesciene. Nicio referire la el în cele peste 1500 de pagini ale lucrării. Ştiind că Dorian s-a ocupat şi de editarea colecţiei de poezie a poeţilor optzecişti, l-am căutat şi în această secțiune, pe care Manolescu i-a considerat reprezentativi pentru acest curent literar. Nimic! Când am descoperit indexul de nume, l-am căutat din nou. Nicio menţiune referitoare la numele şi opera sa creată în cei 66 ani de viaţă..
M-am gândit că voi avea mai mult noroc cu Lucia Olaru – Nenati, această „mireasă astrală a lui Eminescu” cum i se mai spune în breasla scriitorilor. Mă gândeam că la tam-tamul său făcut pe seama lucrării de doctorat cum că este de o valoare fără pereche la nivel de Botoşani şi mai departe, musai i-o fi atras atenţia lui Manolescu. Aiurea! Nici măcar la literatura pentru copii, cu „Buburuza” sa, o cărţulie de poveşti pentru copii, n-a băgat-o în seamă. Dacă lucrurile stau precum le-a orânduit Manolescu, şi nu văd de ce n-ar sta aşa, madam Olaru ar face bine să lase deoparte pretenţiile de mare vedetă a scriitorimii botoşănene şi să se împrietenească din nou cu modestia. La vârsta ei 70 de ani, o revenire la realitate îi va uşura cugetul de păcatele fireşti din viaţa noastră, mai multe sau mai puţine, după cum am putut să ne înfrânăm anumite porniri.
Profesorul Dumitru Ţiganiuc, cunoscut poet din vremurile comuniste, decedat la 76 de ani, a fost membru al Uniunii Scriitorilor şi a publicat multe volume de poezii pe timpul vieţii. A scris, dar n-a trezit interes dincolo de graniţele judeţului.
Urmează, ceea ce Manolescu numeşte „scriitori de dicţionar”, o listă cu Constantin Bojescu (70 de ani), Lucian Alecsa(decedat la 62 de ani), Dumitru Necşanu (71 ani), toţi membri ai Uniunii Scriitorilor şi toţi „nedescoperiţi” de Nicolae Manolescu să-i onoreze măcar prin a le menţiona numele la Index.
Iată dar, că pretenţiile actualilor scriitori botoşăneni de a se considera vedete ale creaţiei literare autohtone cu proiecţie în plan naţional pe motiv că sunt membri în Uniunea Scriitorilor nu s-au potrivit deloc cu gusturile literare ale criticului Manolescu. Dacă am să le spun că şi acasă numele lor nu generează stări emoţionale şocante când li se citeşte câte ceva din creaţii, observaţie pe care am cules-o din mediul didactic la nivel de judeţ, au să invoce lipsa de cultură şi educaţie literară a celor care nu-i apreciază.
Logic, ca să-l citez pe poetul Dumitru Necşanu, înseamnă că şi Manolescu are carenţe în educaţia sa de om de litere de vreme ce nu le-a descoperit şi apreciat valoarea prin a o imortaliza pentru posteritate în „Istoria critică a literaturii române”
La astfel de atitudini arogante politicienii au găsit ca replică „Ciocul mic!”. În cazul de faţă replica s-o dea un epigramist local, poate Dorel Gaftoneanu, Dumitru Monacu sau Ioan Mamaische.