Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Andrei Cădere şi critica instituţională. Despre natura obiectului artistic şi cadrul instituţional

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 5 (125), Mai 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Andrei Cădere şi critica instituţională. Despre natura obiectului artistic şi cadrul instituţional

Primit pentru publicare: 09 Mai 2019
Autor: Cosmina Marcela OLTEAN, U.A.G.E, Master II Interdisciplinar, sem.1 – redactor șef adj., Revista Luceafărul
Publicat: 11 Mai 2019
© Cosmina Marcela Oltean, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


Andrei Cădere şi critica instituţională. Despre natura obiectului artistic şi cadrul instituţional

Andrei Cădere (1934-1978), cunoscut la nivel internaţional ca André Cadere, este unul dintre artiştii conceptuali importanţi la nivel mondial. Pentru arta românească, acesta este probabil cel mai important artist după Brâncuşi, în ceea ce priveşte nivelul de abstractizare şi conceptualismul. Cu toate acestea, Cădere este aproape necunoscut pentru publicul larg românesc, iar cei care cunosc valoarea şi însemnătatea artei sale sunt în general profesionişti din domeniul artistic: teoreticieni, artişti, curatori şi critici de artă.

Andrei Cădere s-a născut în Polonia, în perioada mandatului diplomatic la Varşovia al tatălui său, a petrecut câţiva ani în Portugalia, apoi după al doilea Război Mondial s-a întors cu familia în România, la Bucureşti, unde a urmat cursurile Academiei de Artă.[1] A emigrat în Franţa în 1967, iar în decursul a câţiva ani devenea o prezenţă importantă pe scena culturală pariziană şi apoi pe cea mondială.[2] La Paris şi-a dezvoltat practica conceptuală proprie, sub influenţa mişcării op art şi a noilor tendinţe minimaliste şi conceptualiste.[3] Andrei Cădere e acel artist bine cunoscut pentru barele sale sculptate şi pictate în mai multe culori, pe care le ducea şi le lasa pe unde trecea. Prin acest act s-a impus drept un conceptualist original şi un important artist performativ din arta contemporană. În prezent, Andrei Cădere este artistul român cu cea mai mare circulaţie, după Brâncuşi.

Între pictură şi sculptură

Barele sale problematizau limitele dintre pictură şi sculptură şi îmbinarea celor două. Cădere a fost printre primii artişti care au constatat şi au vrut să atragă atenţia asupra faptului că obiectul artistic este inseparabil de piaţa de artă şi de diferitele contexte instituţionale.[4] Atenţia lui Cădere s-a îndreptat în mare parte către sistemele de distribuţie din lumea artei. El îşi ducea barele pictate, deseori neinvitat, în diferite galerii şi spaţii de expunere, le introducea în expoziţiile altora, apoi le retrăgea. Realiza aceste plimbări-performative. Punea barele în diferite relaţii cu mediul, pe podea sau langă perete. Faptul că-şi introducea astfel lucrările în diferite spaţii şi în diferite împrejurări, l-au transformat într-un “infam”. Prin acţiunile sale a ajuns să deranjeze, însă acestea se regăsea interesul său pentru politica socială şi instituţională a spaţiului, apărută pe fondul crizei economice din anii ’70. Aceste apariţii ale sale la cele mai importante expoziţii europene au devenit legendare şi sunt o parte semnificativă a moştenirii sale artistice.

Începe să realizeze aceste bare la începutul anilor 1970, iar cilindrii coloraţi care alcătuiesc barele au fost mereu aşezaţi în funcţie de algoritmi proprii, culorile se repetau după un tipar, apoi brusc alege să spargă acest tipar, fiecare bară având o anomalie. Despre asta artistul declara: “arta mea este reprezentativă pentru condiţia mea în lumea artei”. Această “eroare” din tipar nu este altceva decât o critică la adresa instituţiilor artistice[5], la modul cum acestea funcţionează şi cum exclude anumiţi artişti. Cădere a devenit voit o prezenţă nomadă în arta europeană şi un reprezentant de seamă a unei generaţii de avangardă care a contestat cadrul instituţional şi natura obiectului artistic. Încerca să scoată arta din limitele restrictive impuse de muzee şi galerii.[6]

Paleta sa folosea doar 8 culori, mereu aceleaşi: cele 3 culori primare, 3 secundare, alb şi negru. Se pare că 180 dintre barele sale s-au păstrat până azi.[7] Barele sale erau un tip de artă care nu aveau nevoie de galerie, puteau fi vazute de oricine, oriunde. El le purta pe stradă, în parcuri, în diferite spaţii publice, dar cum spuneam, şi-n diferite muzee sau galerii, astfel că în cele din urmă au fost văzute de mii de oameni, de mult mai mulţi decât dacă le-ar fi expus doar într-un muzeu.[8] Acesta era de fapt scopul acestor plimbări-performative, iar el realiza un act artistic dublu: unul prin realizarea propriu-zisă a obiectului şi al doilea în cadrul performance-ului din spaţiile publice. Mai spuneam că aceste bare se află la limita dintre pictură şi sculptură. Într-adevăr, ele puteau fi prezentate diferit, fie puse pe un perete asemeni unei picturi, fie pe podea ca o sculptură. Obiectele propuse de Cădere pendulau între medii artistice şi funcţii, iar valoarea şi existenţa lor nu era decisă de cadrul instituţional, cum era cazul oricărui obiect artistic, ci era condiţionată doar de prezenţa artistului.

Obiectele lui Cădere circulau libere, în afara oricărei convenţii. Cădere a creat un obiect unic, simplu dar totodată complicat, bazându-se pe un raționament complex ce determina nu doar algoritmul matematic care ordona dispunerea segmentelor colorate din compoziția unei bare, ci și felul în care era gândită funcția ei, ca element pertubator în interiorul sistemului artei. Despre asta artistul spunea: „Activitatea mea nu are continuare și nu are nici viitor. Nu există evoluție; o bară de lemn este”.[9] Cădere excludea ideea de evoluție şi era obiectiv, îşi suprima latura personală cu care ar investi obiectul. Spunea că „totul este precizat de la bun început”[10], că producerea unui astfel de obiect se face dupa reguli prestabilite, iar prin această afirmaţie arată că împărtăşeşte ideile artiştilor minimalişti. Sol LeWitt afirma exact acest lucru, că deciziile privind executarea se iau în avans şi că „lucrarea este produsă în urma unei secvențe logice care nu necesită intuiție, creativitate și gândire rațională”.[11]

Seria barelor de lemn este singurul corpus de lucrări căruia artistul a dorit să-i confere paternitatea, emițând certificate prin care barele erau autentificate. „Este evident că singurele lucrări pe care Cădere a dorit să și le asume pe deplin au fost realizate în perioada în care și-a conceput bara de lemn rotund.”, spunea Jean Pierre Criqui în „Meditations on a Round Bar of Wood (and Several other Matters)”[12].

„Pentru Cădere, ca și pentru Daniel Buren, certificatul nu avea funcția de a înlocui opera, aceasta fiind întâi de toate un obiect dotat cu existenţă fizică. Totodată, bara de lemn este obiectul singular ce care poartă semnătura lui Cădere, iar artistul și-a rezervat dreptul de a recunoaște, de a conferi legitimitate, autenticitate doar acestei părți a producției sale artistice”[13], spunea Magda Radu în materialul publicat de criticatac.ro. „În acest sens, Cădere împărtășește ideile susținute de artiști ca Daniel Buren, Hans Haacke sau Lawrence Weiner, care în anii ’60 și ’70 militau pentru protejarea drepturilor artistului, reglementând în termeni preciși felul în care colecționarii sau instituțiile de artă urmau să gestioneze (prin expunere, revânzare, difuzare) lucrările realizate de ei”, continua aceasta.

Cădere / Brâncuşi

În texte și expoziții se fac puține trimiteri la lucrări anterioare barei de lemn, obiectul emblematic cu care este asociat Cădere începând cu anul 1972, iar trecutul românesc este prezentat în scurte note biografice.[14] Acest lucru s-a întâmplat dintr-un refuz al autobiografiei. Dorind să se integreze în mediul artistic parizian şi european, Cădere a refuzat a se mai raporta la identitatea sa românească. Cu toate acestea, pe lângă artiştii conceptualişti şi minimalişti europeni care au influenţat modul său de exprimare artistică, încă un nume ar putea fi chiar Brâncuşi. Deşi Cădere nu a făcut referiri la acesta, probabil era familiarizat cu atelierul şi arta lui Brâncuşi. La fel ca acesta, Cădere mergea pe ideea înlănţuirii seriale a unor module în celebrele sale bare, aşa cum făcuse Brâncuşi în compoziția coloanei fără sfârșit sau în Socrate. Lucrările ambilor artişti români, cu o istorie comună în mediul artistic francez, trimit către meșteșugurile tradiționale româneşti şi ambii au avut aspiraţia de a depăşi cadrele artei româneşti din epocă. Dar pentru că nu există referinţe concrete, nu putem spune cât se întâlnesc viziunile celor doi artişti şi cât ştia fiecare despre practica celuilalt. Au existat autori care au adus în discuţie raportul dintre cei doi. Cu toate acestea, Cădere respingea orice asociere a artei sale cu opere din curentele contemporane şi lupta pentru a câştiga autonomie  artistică.

Condiţia artistului marginal

Cădere se raporta mereu la sine ca la un marginal, un artist plecat „dintr-un ţinut subdezvoltat din Europa de Est”, dar pe de altă parte acest aspect a fost un impuls, „o determinare”[15] după cum afirma chiar el. Condiţia artistului marginal a fost drama ascunsă a lui Cădere, reflectată în arta sa critică. Dincolo de posibilele asemănări cu practica lui Brâncuşi, Magda Radu îl aseamănă pe Cădere cu conceptualistul japonez On Kawara. Kawara a refuzat să fie identificat ca artist japonez, pledând pentru o „conștiință post-națională”[16], iar Cădere afirma în interviul cu Lynda Morris că doar în „situații internaționale” (în contextul marilor expoziții de artă contemporană), unde specificul constrângător și alienant al fiecărei țări era depășit, nu se simțea ca un „străin”[17].

Momentul documenta

Momentul care i-a adus lui Cădere notorietate internațională a fost „participarea” la documenta 5 din Kassel în 1972. Invitat să recreeze mitul brâncușian al parcurgerii pe jos a drumului până în centrul lumii artei (de data aceasta Kassel, nu Paris), Cădere a acceptat inițial, iar apoi și-a transformat angajamentul în farsă. A trimis din când în când vederi care îi asigurau pe organizatori că „drumețul” se apropie de destinație, iar cu puțin timp înainte de data sosirii, o telegramă anunța că drumețul ajunge de fapt cu trenul.[18] Pentru asta a fost exclus din expoziţie, însă el şi-a atins scopul: și-a făcut remarcată prezența într-un context important şi a arătat că refuză a fi încadrat într-un stereotip cultural legat de originea sa. În ochii comunității artistice internaționale, el nu voia să fie încadrat într-un stereotip legat de originea sa, ci să fie perceput ca un „artist universal”.

Barele de lemn au devenit practica de bază a lui Cădere, o practică originală ce i-a adus o faimă de artist conceptual internațional. De realizarea acestor bare s-a ocupat până la moartea sa, în 1978.

Note:
[1] https://www.tate.org.uk/art/artworks/cadere-round-bar-of-wood-t12180
[2] http://www.icr-london.co.uk/article/the-man-with-the-stick-at-whitechapel-gallery.html
[3] https://www.tate.org.uk/art/artworks/cadere-round-bar-of-wood-t12180
[4] https://www.wikiart.org/en/andre-cadere
[5] https://www.tate.org.uk/art/artworks/cadere-round-bar-of-wood-t12180
[6] https://www.artsy.net/artist/andre-cadere
[7] https://www.tate.org.uk/art/artworks/cadere-round-bar-of-wood-t12180
[8] https://www.theguardian.com/artanddesign/2013/jan/06/andre-cadere-modern-art-oxford-review
[9] http://www.criticatac.ro/andre-cadere-andrei-cadere/
[10] Idem
[11] Idem
[12] Idem
[13] Idem
[14] Idem
[15] Idem
[16] Kathryn Chiong, „Kawara on Kawara”, October, 90, (Toamna 1999), pp. 72-74
[17] „Andrei Cădere în conversație cu Lynda Morris”, Peinture sans fin, catalog, Staatliche Kunsthalle Baden-Baden, Bonnefantenmuseum Maastricht, Musee d’Art Moderne de la Ville de Paris, Walter König, Köln, 2007, p. 33
[18] http://www.criticatac.ro/andre-cadere-andrei-cadere/

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.585 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5