Revista Luceafărul: Anul XII, Nr. 5 (135), Mai 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Andrei Ciurunga: scrisori către Constantin Reabțov

Primit pentru publicare: 16 Mai 2020
Autor: Ionel NOVAC
Publicat: 18 Mai  2020
© Ionel Novac, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Andrei Ciurunga: scrisori către Constantin Reabțov

Chiar dacă pare a nu fi început sub cele mai bune auspicii, anul 2020 ne va prilejui aniversarea a 100 de ani de la nașterea a doi iluști fii ai Cahulului, localitate menționată pentru prima oară la 2 iulie 1502, într-un suret al domnitorului Ștefan cel Mare: profesorul Constantin Reabțov, supranumit și „Iluministul de la Cahul” și Andrei Ciurunga, cel mai mare poet dat de așezarea de pe valea Frumoasei.

Născuți într-o zonă mirifică din sudul Basarabiei, la un interval de doar trei luni ale aceluiași an 1920 (primul la 26 iulie, al doilea la 28 octombrie), cei doi vor urma cursurile liceului de băieți „Ion Voevod” din Cahul, dar ultimul an îl vor face la liceul „Regele Carol al II-lea” din Bolgrad, cel din Cahul fiind închis în 1938. După absolvire (1939), drumurile celor doi prieteni și colegi vor lua direcții diferite: Constantin Reabțov își începe cariera didactică, fiind numit învățător și mai apoi director la Școala Primară din Andrușul de Jos, în timp ce Andrei Ciurunga, care debutase deja editorial cu placheta de versuri „Melancolie” (1936), iar în 1939 îi apăruse cea de-a doua plachetă, „În zodia cumpenei”, începe colaborarea cu câteva reviste de la Chișinău, unde va activa și ca profesor la liceul „B.P. Hașdeu”.

Cum Andrei Ciurunga (născut Robert Eisenbraun) este binecunoscut cititorilor noștri, în rândurile care urmează vom prezenta o biografie sumară a profesorului Constantin Reabțov. Astfel, încă de la începutul războiului (22 iunie 1941) acesta a fost înrolat în Armata Roșie, cu care s-a retras până la Stalingrad, unde, la sfârșitul lunii iulie 1942, cade prizonier la nemți. După câteva săptămâni de lagăr este predat autorităților române (ca și mulți alți basarabeni luați prizonieri), adus la Cahul în septembrie 1942, interogat de siguranță și apoi eliberat. În decembrie 1942 s-a înrolat în armata română, în care va fi integrat la un batalion de geniu și unde se va afla până la 9 septembrie 1944.

După război, Constantin Reabțov urmează cursurile a două instituții de învățământ (Institutul Învățătoresc de la Bălți și, respectiv, Institutul Pedagogic „T. Șevcenko” de la Tiraspol), apoi este numit director de școală în mai multe sate din jurul Cahulului. Din septembrie 1959 și până la tragicul său deces (lovit de o mașină, pe trecerea de pietoni, se stinge din viață la 29 martie 1997) a lucrat la Școala Pedagogică din Cahul, perioadă în care a scris[1] 14 manuale de limbă și literatură moldovenească (cum se numea pe atunci), 5 cărți („Din înțelepciunea timpurilor. Culegere de aforisme și cuvinte înaripate”, „Înțelepciune și haz”, „În lumea gândurilor înțelepte” și „Cahul: Istorie, personalități, cultură. Monografie”, ultima apărând la puțin timp după trecerea sa la cele veșnice), peste 300 de articole, zeci de interviuri la radio și televiziunea națională și locală.

Om de vastă cultură, vorbitor curent a patru limbi (româna, greaca, rusa și franceza), a fost decorat, pentru activitatea depusă în slujba științei și învățământului, cu medalia „Meritul Civic”, cu insigna „Eminent al învățământului public din RSSM”, cu diferite diplome de onoare și medalii etc. Totodată, Constantin Reabțov a fost ales membru de onoare al Juriului Festivalului Internațional „Nufărul Alb[2]”, iar orașul natal l-a desemnat Cetățean de Onoare[3] și i-a conferit numele unei străzi (1997)[4].

Prin amabilitatea unuia dintre fii acestuia, domnul profesor Gheorghe Reabțov[5], căruia și pe acestă cale îi mulțumim pentru bunăvoința și acceptul de a  le face publice, recent am intrat în posesia copiilor unor scrisori primite de tatăl domniei sale de la prietenul și colegul din copilărie, atât de greu-încercatul Andrei Ciurunga. Astăzi, prezentăm trei scrisori inedite din corespondența care se întinde, cu unele intermitențe, pe durata a aproape zece ani (1988-1997), scrisori în care poetul-martir își amintește cu drag și nostalgie de debutul său poetic.
Ionel Novac
***
București, 26.06.´92[6]

 Iubite Costică,
 În fine, cartea[7] mea a apărut, dar… în regim cu totul aparte. La Tîrgul Internațional de carte de la Teatrul Național s-a lansat pe data de 12 iunie. Am tot scris eu niște autografe pînă am făcut scurtă la mînă, și m-am pomenit… că nu mai sînt exemplare! Editura a adus doar vreo sută, s-au epuizat imediat și altele nu vor mai fi decît pe la începutul lui iulie.
Eu speram să obțin imediat cîteva cărți, ca să pot trimite amicilor. Așa că îți scriu abia acum, ca să-ți spun cît am fost de emoționat, citindu-mi „biografia” în revista liceului nostru. Acolo am debutat în ianuarie 1932 (exact acum 60 de ani) cu o poezie intitulată „24 ianuarie” și semnată Robert Eisenbraun.
Foaia se numea „Îndrumarea Tinerimii” și era patronată de C. Radu, directorul liceului și prof. de l. română! Îți mulțumesc, Costică, pentru această duioasă reîntoarcere în copilărie!
M-a sunat și Mariana[8], f. bucuroasă, să-mi spuie că a primit și ea un exemplar din „Crai nou”[9].
Încolo căldură ca-n iad – și vești diabolice de prin părțile chinuite de „porcofoni”. De azi, se pare că s-au mai calmat lucrurile.
Vă îmbrățișăm pe amîndoi cu toată dragostea – și mai amîn cu cîteva săptămîni trimiterea cărții.
            Din toată inima,
Robică[10]
             P.S. Iată și două poezii (poate le știi) apărute la Paris, în „Românul liber”[11] al lui Doru Novacovici[12].
                                               ***
București, 21 martie 1994[13]
                                                                                             (ziua pensiei!)

 Iubite Costică,
 Mi-am dat seama, de cum am desfăcut plicul tău, că te afli într-un soi de „vacanță”, altfel nu aveai vreme să-mi scrii cele zece pagini, pe care le-am citit cu mare bucurie, ca pe tot ce vine de la tine și, în general, de la noi. Poate să ai dreptate de Ionel[14], nu știu cum arată în intimitatea „stânei” cu trei județe a domnului Snegur. Dar eu, ori de câte ori l-am rugat ceva (știindu-l mai „cuprins” decât ceilalți amici ai mei de la Chișinău), m-a servit totdeauna cu promptitudine. Așa, mi-a trimis niște discuri care îmi făceau mare plăcere, basorelieful „Eminescu”, cele patru volume legate ale lui Druță[15] – iar când a venit odată Mura la noi, mi-a trimis o cutie de vreo șapte-opt kilograme, cu fel de fel de „bunătăți” (cafea, zahăr, cacao, țigări) care aici, pe vremea „ciuruitului” nu existau. Cât despre Romanița[16], poate că ai dreptate. Noi o cunoaștem de la vârsta de cinci ani, a crescut sub ochii noștri (educată mai mult prin orașe și cămine decât de părinți) are toanele ei, uneori drăguță de pus la rană, alteori cu totul nesuferită (și atunci o iau la rost fără jenă) – așa încât să luăm oamenii așa cum sunt și să ne bucurăm că nu suntem chiar bot în bot cu cei pe care nu-i agreem.

Îmi cer să-ți trimit ceva pentru revista liceului din Cahul? Uite, ai alături câteva strofe, dacă vei socoti că merg, voi fi bucuros să-mi „reiau” colaborarea la această revistă, care în 1932 se numea „Îndrumarea tinerimii” și era dirijată de profesorul Radu[17] – revistă unde s-a produs debutul meu cu poezia „24 Ianuarie”. Îți mai trimit, pentru tine personal și pentru d-na Daria[18], o tăietură cu o poezie a mea și cu o „surpriză” pe care mi-a făcut-o, alături, redacția, în complicitate cu prietenul Al. Clenciu[19].
Au trecut pe la mine doi istorici literari din Chișinău, Pavel Balmuș[20] și Veronica Bârcă, el îl cunoștea pe Gicu[21], pe tine nu te-a cunoscut personal.
Acum, acestea fiind zise, vă îmbrățișăm cu drag pe amândoi – și aștept cu bucurie revista promisă. Al vostru,
Robică
 Costică, mă sperii! Ce-s „sutele” de mărci? Lei sau ruble?

 ***

București, 31 mai 1994[22]

 Iubite Costică,
 Mare bucurie mi-ai făcut cu trimiterea foii voastre[23], a liceului „Ion Voievod” din Cahul. „Poetul-martir” (Doamne, chiar așa am ajuns?) și-a revăzut pentru încă o clipă, cu toată intensitatea, copilăria și debutul absolut, din ianuarie 1932, la revista „Îndrumarea Tinerimii” a profesorului Constantin Radu. Era o zi de ianuarie, când am ajuns acasă pe înserat venind de la liceu, cu numărul de revistă, triumfător, agitându-l prin cameră. Îmi apăruse prima poezie („24 Ianuarie”) în publicația Liceului, semnată Eizenbraun Robert, elev clasa I-a Liceul „Ion Voievod”. Aceste amintiri mi le-au trezit în special cele patru strofe, intitulate „Visuri” ale domnișoarei Natalia Macaria, probabil tot un debut. Oare și ea s-o fi bucurat ca și mine? Deși modeste ca realizare și temă, mă gândesc că, la vîrsta ei, și eu scriam cam tot în felul acesta. Poezia ei mi-a mers la inimă mai mult decât a colegei sale Galina Ciudina, unde am simțit ceva făcut, nefiresc. Dacă o cunoști pe Natalia, spune-i că mi-a plăcut talentul ei incipient și-o rog să continuie, nu se știe ce țese pînă la urmă. Am decupat poezia și-o voi păstra.
E bine că mergeți spre vindecare, mai ales doamna Daria, care nu merita un asemenea accident, după cum nici tu, nici nimeni dintre ai noștri nu merită vreo meteahnă. Iar cei ce le merită sunt sănătoși ca bivolii și nu fac decât rău semenilor lor. Știi la cine mă refer și sunt sigur că ești de acord. A trecut pe la mine Gheorghe Gheorghiu[24]. Vrea să faceți în toamnă niște serbări mari la Cahul, pentru Nencev[25], pentru mine și nu mai știu pentru ce evenimente comemorate atunci, din viața Bugeacului. Sper și fie frumos și-mi exprim de pe acum regretul că nu voi participa.  Dar cu ochii și cu picioarele mele – mai va!
Încolo, dragă Costică, aceeași mizerie ca la voi, ba am auzit că nici negustoresele din Moldova nu prea mai vin, va trebui să trec la niște țigări românești – și tare-s proaste și scumpe! Dar ce să facem? Suntem „sub vremuri” și cătăm să le biruim. Vă îmbrățișăm cu drag pe amândoi,
Ina[26] și Robică
 Uite plicuri, avem în librării și costă 17 lei unul! Ptiu!

Note:

[1] Valentin Reabțov, Cine este Constantin REABȚOV? în Constantin Reabțov. Pedagogul, Iluministul, Patriotul, Editura IDEAL, Chișinău, 2016;
[2] Festival internațional de folclor, organizat de Primăria municipiului Cahul, ajuns la ediția a XVI (2019);
[3] Prin Decizia primăriei municipiului Cahul din 20.11.1992;
[4] Din păcate, în prezenta strada Constantin Reabțov a revenit la vechiul nume;
[5] Profesor de limba franceză la Academia de Studii Economice a Moldovei, membru al Uniunii Scriitorilor și al Uniunii Jurnaliștilor din Moldova;
[6] Scrisoare olografă. Andrei Ciurunga folosește ortografia în uz la momentul respectiv (utilizând litera î din i, dar ulterior va scrie cu â din a atunci când se va trece la noua regulă impusă de Academia Română);
[7] Andrei Ciurunga. „Poemele cumplitului canal”, Editura Universalia, Craiova, 1992;
[8] Mariana Cembirgi, soția lui Andrei Cembirgi, fost coleg de școală la Cahul;
[9] Revista Liceului Teoretic „Ioan Vodă” din Cahul;
[10] Robică, diminutivul de la Robert (Robert Cahuleanu, unul din pseudonimele folosite de poet);
[11] Ziar al Uniunii Mondiale a Românilor Liberi (UMRL), care apărea la Paris;
[12] Doru Novacovici (1933-2011), scriitor, jurnalist, analist politic, fondator, apoi președinte de onoare al UMRL;
[13] Scrisoare bătută la mașina de scris;
[14] Ion Osadcenco (1927-1994), specialist în domeniul istoriei literaturii clasice române şi relaţiilor literare moldo-ruso-ucrainene, profesor universitar, doctor habilitat în filologie;
[15] Ion Druță (n. 1928), scriitor, poet, dramaturg și istoric literar din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei Române;
[16] Fiica soților Andrei și Mariana Cembirgi, prieteni comuni ai celor doi, stabiliți și ei la București;
[17] Constantin Radu, profesor de limba română, fost director al Liceului „Ion Voievod”;
[18] Daria Reabțov, soția lui Constantin Reabțov;
[19] Alexandru Clenciu (1913- 2000), caricaturist și epigramist român;
[20] Pavel Balmuş, critic şi istoric literar (1944 -2014);
[21] Gheorghe Reabțov, fiul mai mare al lui Constantin Reabțov;
[22] Scrisoare redactată la mașina de scris, cu unele corecturi și adăugiri olografe;
[23] Este vorba despre publicația „Crai nou”, revistă a liceului teoretic „Ion Voievod”, în prezent „Ioan Vodă”;
[24] Gheorghe Gheorghiu (1922-2009), poet, scriitor, istoric literar, traducător din R. Moldova;
[25] Teodor Nencev (1913-1944), poet, coleg cu cei doi la liceul „Regele Carol II” din Bolgrad;
[26] Ina Ciurunga, soția poetului, cea căreia acesta i-a dedicat volumul „Versuri pentru Ina”, Editura Sagittarius, București, 1996.