ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 03 Mai 2010
Autor: (regretatul istoric) Ionel BEJENARU
Publicat: 11 Mai 2010
Republicat: 03 Iun. 2010
Editor: Ion ISTRATE

ARHIVA BOTOŞANILOR

CONSTANTIN GANE ŞI ,,DINCOLO DE SBUCIUMUL VEACULUI”

,,Dincolo de sbuciumul veacului” (Editura Cugetarea, Bucureşti, 1939) este, totodată, o frescă a Botoşanilor de odinioară. Mai mult, este opera unui botoşănean de origine, scriitor şi istoric (n. 27 martie 1885, Botoşani – d. 12 aprilie 1962).

Ce ne spune, în ,,Amărâte vieţi de boieri moldoveni”? Mai întâi referindu-se la ,,Năvala neamului”, la moşia Corni a bunicului său – ,,Şi este acolo un conac, casa unde a copilărit mama mea”. Apoi, abordând, în ,,Boierii de la Bârjoveni, de la Băneşti şi de la Dolhasca”, vechile-i origini – ,,Cum ajunsese Gheorghe Cănănău din Italia în Moldova, nimeni n-o poate spune. Poate pe calea Stambulului, poate pe aceea a Surghiunului (…). În tot cazul faptul e că-l găsim pe dumnealui boierul Gh. Cănănău de prin anii 1720 – 1730 cu rang de arhondologie (n.n. condica rangurilor boiereşti) – jitnicer – cu ceva stare, bunicică, şi cu o nevastă de neam mare, fata velarmaşului Dumitrachi, cumnata marilor boieri Bahuş şi Cantacuzino. Din această căsătorie se născură trei băieţi: Eftimie, Constantin şi Iordachi. Rămas apoi văduv, prin 1740 se însoară a doua oară, cu Maria Callimachi, al cărei frate, Ion, va ajunge mai apoi Domnul Moldovei. Şi din această căsătorie tot numai băieţi i se născură: Şerban şi Ioniţă. / Aceste două odrasle din urmă ale jitnicerului Gheorghe – fiind nepoţi de voievod, ai lui Ion Callimachi, şi veri primari de voievozi, ai lui Grigore şi Alexandru Callimachi – ajunseseră mai târziu să se ţie foarte mândri, cu bogăţii destul de însemnate şi cu neveste din cele dintâi neamuri ale Moldovei. De altfel, erau amândoi, pe lângă toate, şi oameni foarte de treabă. Ioniţă, cel mic, ţinea pe Maria Rosetti şi au avut doi feciori şi trei fete, a căror progenitură s-a stins în generaţia a doua. Dar, prin fratele mai mare, Şerban, însurat cu Bălaşa, sora viitorului domn Ion Sandu Sturza, se va prelungi neamul şi numele Canano până în ziua de azi (neamul s-a stins în linie bărbătească în 1938, prin moartea lui Nicolae Canano de la Iaşi). / (…) Eftimie, cel mai mare dintre fraţi, se făcuse călugăr. Umblase el, cam de ici acolo, prin multe din mânăstirile ţării, până se statornici, la adânci bătrâneţe, la ctitoria tatălui său, Vorona, din ţinutul Botoşanilor. / (…) Frate-său al doilea, Constantin Canano, paharnicul de la Fântânele, avusese un fiu, Constantin şi el, însurat cu Maria Cantacuzino, iar aceştia, la rândul lor, avuseseră un fiu, pe care tot Constantin îl chema. / (…) Ioniţă, marele spătar de la Băneşti (ţinutul Botoşanilor). Socrul fratelui Ioniţă Canano era marele logofăt Nicolae Rosetti, unul din cei dintâi şi mai bogaţi boieri ai Moldovei. /(…) Căci banul Iordache, văduv acum, avea doi copii mari, pe Maria măritată după postelnicul Costachi Sturza, şi pe Constantin, însurat cu fata lui Matei Millo (sora lui Vasile, tatăl vestitului scriitor şi actor Matei Millo).”

Ei, dar de la moşiile celor evocaţi mai sus, la Corni, nu este mare depărtare. Aşa că, iată-ne, prin C. Gane şi la ,,Boierii de la Corni” – ,,(…) Prin 1810, Maria Holban era o fată de vreo 19 ani. Zicea lumea că era foarte frumuşică, deşteaptă şi energică. De neam bunicel, căci Holbăneştii aveau demult acum rosturile lor în părţile de Nord ale Moldovei, prin Cernăuţi, Dorohoi, Botoşani. Erau boieri înstăriţi, mulţi la număr şi uniţi între ei, ceea ce dă unui neam vază şi putere. Tatăl Mariei, paharnicul Vasile Holban, fost ispravnic de Herţa, cumpărase de curând moşia Vlădeni, în ţinutul Botoşanilor (din care o parte o aveau Bălşeştii) şi-şi cumpărase acolo un conac, în care se aşeză cu nevasta lui, coana Catrina, fata lui Ioniţă Gherghel. Duduia Marghioliţa crescu deci acolo, în valea cea frumoasă dintre apa Siretului şi pădurea Baisei, dincolo de care, cum ieşeai din codru, cale de cel mult un ceas cu trăsura, se desfăşura, sus pe-un dâmb, frumoasa privelişte a oraşului Botoşani. Dar, – doar o întâmplare – din drumul cel mare care ducea de la Vlădeni la Botoşani, se desprindea, drept în gura codrului, un alt drum de cară, ce ducea la Corni, moşia dumisale vel spătarului Şerban Canano. Şi avea spătarul un fecior holtei, înalt, oacheş, bine legat de vreo 28 – 29 de ani acum, căminarul Ioniţă. / (…) Jitnicerul Gh. Canano ţinuse în căsătorie pe Maria Callimaki, sora lui Ion Vodă. Fiul lui Gheorghe, spătarul Şerban, avea de nevastă pe Bălaşa Sturza, sora lui Ion Sandu, viitorul domn din 1822. / (…) Coana Marghioala îşi urmează de acum înainte un trai liniştit la conacul ei de la Corni, bătrână, paralizată, îngrijită de fiii ei mai mici, Neculae şi Constantin, şi de vechiul prieten al casei, Dumitrachi Buhuş, al cărui portret în ulei spânzura de peretele din fund al salonului, alături de însăşi chipul ei, fără ca nicăieri să se poată da şi de urma vreunui portret de-al postelnicului Ion Canano, cel mult iubit în tinereţe şi mult uitat în anii cei din urmă. / În 1849 îl aflăm pe cel mai mic din copii, pe Constantin, plecat la Paris pentru studii, şi având ca tovarăş de drum pe Vasile Pogor (viitorul fondator şi animator al «Junimii»), pe profesorul Malgouverné (…) şi pe fosta lui cumnată, fata lui Hartulari, amorezată acum de un fals prinţ spaniol. Mai târziu, acest Costachi Canano, se va însura cu Agripina Grecianu, născută Balş, cea cu balul de la Fălticeni, iar pe frate-său Nicolae îl aflăm în Divanul Ad-hoc, şi mai în urmă prefect de Botoşani şi de Dorohoi. El a fost întâi cu Calipso Grecianu, sora Agripinei, de care divorţează pentru a lua pe frumoasa Elisa Jora, sora nevestei lui Kogălniceanu!