Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 11 → 2019
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Arte frumoase. Carte şi Arte româneşti în Franţa (I)

Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 6 (126), Iunie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Arte frumoase. Carte şi Arte româneşti în Franţa (I)

Primit pentru publicare: 28 Iun. 2019
Autor: Paula ROMANESCU
Mi-e dor de Luceafăr… L-am dus cu mine sub cerul Franței chiar în ziua când se împlineau 130 de ani de la mutarea acestuia în locul lui menit din cer.
Publicat: 30 Iun. 2019
© Paula Romanescu, © Revista Luceafărul

Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro


I.

       Invitată la Salon du Livre, ediţia a XX-a, 15-16 iunie 2019,Montmorillon (Muntele micului maur), un oraş de lângă Poitiers asemănător cu Sinaia noastră, dar mult mai liniştit, s-a întâmplat ca ziua deschiderii să corespundă cu cea de a 130 zi de la mutarea Luceafărului românesc în locul lui menit din cerul Poeziei. Teii îşi scuturau floarea şi pe acolo dar numai cei cu suflet românesc ştiau de sensul tainic al acestei minuni.

        Iată cum prezentarea volumului de poeme  Eminescu, Passe le temps, vienne le temps ! , apărut la Editura TipoMoldova, 2014, de a cărui traducere în limba franceză sunt răspunzătoare, a fost o punte de legătură între poezia romantică franceză – Hugo, Musset & comp.(Baudelaire y compris!) şi, poezia română concentrată în acele toate care trebuind să poarte un nume li s-a spus Eminescu. Cel de al doilea volum prezentat Antologia de poezie franceză Trecea un cântec peste veacuri, ed. TipoMoldova, 2016 şi, al treilea – La Roumanie vue par les Français d’autrefois, editura ICR, Bucureşti, 2013, ediţia a doua, o selecţie de texte – mărturii despre România, lăsate de francezii care vor fi trecut (sau rămas) pe pământul românesc de-a lungul timpului, începând cu perioada domniilor fanariote în Ţările Române când trimişii Porţii veniţi să ne fericească neamul aveau nevoie de tălmaci spre a li se face înţelese poruncile de către oamenii pământului. Iar tălmacii erau cel mai adesea francezi, scribi, preceptori, grămătici.

        Dar să începem cu începutul.

        Înainte de a ajunge în  Cité du Livre et de L’écrit / Cetate a Cărţii şi a Scrisului, cum mai este numit oraşul Montmorillon datorită păstrării vechii sale tradiţii întru cultivarea meşteşugului scrisului ca artă şi a tipăririi de texte (Muzeul Scrisului şi al maşinilor de scris de aici stă mărturie şi este vizitat cu interes de publicul iubitor de carte!), o escală la Paris mi-a prilejuit vizitarea Muzeului Luvru unde, chiar în această perioadă – La Saison Franco-Roumaine, 2019, în aripa Richelieu a fostului Palat Regal, este expusă comoara de Broderie şi Tapiserie Bizantină din vremea lui Ştefan cel Mare şi Sfânt (şi nu numai!).

        Aduse din România de prin lăcaşe sfinte sau de prin muzee, ba chiar şi din alte ţări pe unde odoarele româneşti sfinţite de mâini de muritor vor fi ajuns, dăruite sau însuşite samavolnic, acestea îşi etalează acum splendoarea în celebrul Luvru parizian, rivalizând princiar cu alte comori de artă de aici. 

Fiecare instituţie românească deţinătoare de obiecte de patrimoniu a oferit exponate întru realizarea amplei expoziţii de la Luvru, dar un rol cu totul aparte l-au avut Patriarhia Română, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor şi, nu în ultimul rând, Ministerele – al Culturii şi Identităţii Naţionale, al Apărării Naţionale, al Afacerilor Externe.

       Exponatele par puii cloştii, de aur, adunaţi în jurul imaginii simbol a steagului liturgic al lui Ştefan cel Mare, pe care este brodat chipul Sfântului Gheorghe, lucrare executată de călugării de la mânăstirea Putna în urmă cu peste 500 de ani, la comanda Domnitorului în cel de al 43-lea an de domnie a acestuia, ajunsă nu se mai ştie cum şi când la Mânăstirea Zografu de pe Muntele Athos, recuperată de armata franceză în Primul Război Mondial şi, restituită României în 1917 în cadrul unei ceremonii solemne care a avut loc la universitatea Sorbona, întru pecetluirea sub semn simbolic al bunelor relaţii culturale dintre Franţa şi România. Să ne amintim că la ceremonia de defilare a regimentului românesc alături de francezi de la Paris, după încheierea luptelor din Primul Război Mondial, generalul Berthelot care se afla în tribună alături de Mareşalul Foch, i-a şoptit acestuia: Saluez-les, Monsieur le Marechal, ils sont de la famille! / Salutaţi-i, domnule mareşal, sunt de-ai noştri, fac parte din familie!  

       Între exponate – Evangheliarul de la Humor, cu ferecături de argint, o hartă a Principatelor Române (de ce mi se pare că locul nemarcat în care ştim că e Transilvania parcă ar fi ecoul surd al Ţipătului acela sfâşietor din tabloul lui Munch?), portretul lui Eremia Movilă şi şirul numeroaselor lui progenituri (Suceviţa), Ştefan cel Mare (Pătrăuţi; Voroneţ), Epitaful de la Cozia din anul 1400 (Muzeul Naţional de Artă Bucureşti), un iconostas adus de pe la Moscova, un epitraf dăruit de Domnul Ştefan fiului său Alexandru (Mânăstirea Putna), alte şi alte ofrande făcute mânăstirilor din Govora, Bistriţa, Cotroceni, Salonic etc. Iată şi acoperământul tombal al lui Simion Movilă, cel al lui Eremia Movilă, inscripţionate în slavonă cu fir de aur şi argint: Sunt în mâinile Domnului; iată portretele brodate în fir de aur ale lui Ion, fiul lui Vasile Lupu şi, al Tudoscăi, soţia mult bogatului Domn, alte şi alte alese broderii la care mâini iscusite de doamne şi domniţe, călugări şi călugăriţe, vor fi înnobilat fiecare centimetru pătrat de ţesătură cu aurul artei lor blagoslovite. Sunt expuse deopotrivă fotografii realizate de artistul fotograf Gabriel Millet (1867-1953) în special cele făcută după creaţiile de artă bizantină în Balkani. 

       Ar mai fi de adăugat că în anul 1925 s-a organizat tot la Paris sub patronajul Reginei Maria prima mare expoziţie de artă românească la Musée du Luxembourg / Jeu de Paume, iar în 1947, la Presse Universitaire de Paris, apărea albumul Broderie religieuse de style byzantin.

      Cu ocazia expoziţiei de artă bizantină din România de la Luvru (17 aprilie – 29 iulie 2019) a fost editat albumul Broderies et tradition byzantine en Roumanie du XV-e en XVII-e siècle. O bijuterie editorială.

       Şi prin aceasta s-a vrut să se marcheze împlinirea unui secol de când Regina României Întregite a mers la Paris să susţină în faţa marilor puteri recunoaşterea de către acestea a drepturilor istorice ale românilor.

       Trebuia să ajung la Paris ca să am privilegiul de a vedea laolaltă atâtea splendori de artă medievală românească pentru care în ţară ar fi fost nevoie de multă căutare prin diversele locuri în care acestea sunt împrăştiate !

       De ce mi s-or fi părut acum somptuoasele sarcofage egiptene de la Luvru atât de severe şi terifiante cu toată pictura lor menită să-i îmbuneze chiar şi pe zei ? Ştiu : nu aveau căldura mâinilor celor care vor fi brodat ca într-o rugăciune de taină fie un acoperământ  tombal, fie o icoană, fie un stindard de domn apărător de glie străbună şi de neam.

       De ce surâsul Giocondei un pic mai enigmatic ? Pentru că avea concurenţă loială în portretele bizantine de artă medievală românească, aflate acum la Galeria Richelieu de la Luvru, să spună în felul lor despre o ţară frumoasă cu numele de România. Când ni s-au întâlnit privirile, aceasta (de Gioconda vorbesc !) mi-a grăit în felul ei inconfundabil : Ce oameni minunaţi, românii aceştia !

       Eram obligată să vă aduc această mărturie. Acum ştiţi.

       Dacă ajungeţi prin Paris până pe 29 iulie a.c., nu rataţi această expoziţie !

Steagul liturgic al lui Ştefan cel Mare, 1500.

 

 

 

 

 

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.585 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2019 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5