Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 7 (127), Iulie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Arte frumoase. Carte şi Arte româneşti în Franţa (IV)

Primit pentru publicare: 28 Iun. 2019
Autor: Paula ROMANESCU
Publicat: 06 Iul. 2019
© Paula Romanescu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

IV

    Carte şi Arte la Montmorillon

    Şi-a fost ziua de 15 iunie 2019.

    Cetatea Cărţilor şi a Meşteşugului Scrisului cum i se mai spune orăşelului Montmorillon de lângă Poitiers, părea tabăra lui Vlad Ţepeş fremătând în aşteptarea năvălirii … cititorilor însetaţi de carte (da, mai există !), în dimineaţa zilei care, pentru noi, românii, marchează mutarea de-a pururi în cerul poeziei a stelei ce-a murit luând veşminte de lut când teiul sfânt îşi scutură de floare creanga.

      Ţocmai vizitasem Muzeu Maşinii de scris şi de calcul din apropierea Salonului de Carte. Puteam (?!) calcula cu aproximaţie cât timp i-ar fi trebuit fiecăruia dintre cei 120 de invitaţi la Salon ca să-şi prezinte cărţile. Dar am renunţat cu o ridicare din umeri. Veniseră scriitori din Franţa, din Africa, din toată Europa cea unită nu doar prin Cuvânt şi, bineînţeles, din România cea europeană şi ea. 

      S-a întâmplat să fim “trei graţii” – La littérature roumaine au féminin, trei scriitoare de origine română, între care două –  Anca Visdei şi Marina Anca, trăitoare în Franţa de mai mulţi ani şi, respectiv, subsemnata, rămasă acasă, pe ogorul strămoşesc întru semănat şi cules de litere sous le ciel de la francophonie/ sub cerul francofoniei, cer care ne cuprinde şi pe noi, ca ţară francofilă de mai bine de două veacuri şi, francofonă cu acte-n regulă din anul 1993 de când cu Sommet-ul de Francofonie desfăşurat în Insulele Saint-Maurice.

      Discursuri, zâmbete, strângeri de mână, cânturi şi, Salon du Livre de aici, ajuns la cea de a XX-a ediţie, îşi deschide … uşile corturilor albe din Place Régine Deforges din faţa bisericii de secol al XVI-lea de aici, pentru vizitatori-cititori.

      Prima observaţie: vizitatorii “vânează” cu mare interes cărţile expuse, mai cu seamă după ce acestea au fost şi prezentate, iar prezentările se fac non stop.

      Rândul cărţilor mele a fost să fie în chiar prima zi a Salonului. Şi am început, cum am socotit că se cuvine, cu Eminescu – Passe le temps, vienne le temps / Treacă vreme, vină vreme!, selecţie de 125 de poeme din creaţia lirică a poetului nepereche, ultimul mare poet romantic din Europa. Se împlineau exact130 de ani de la stingerea lui. 

      Foarte apreciat de auditoriu a fost sonetul Veneţia; paralelismul între lirica lui Musset şi profunzimea liricii eminesciene a dus la un foarte întregitor şi viu dialog cu publicul, uluit şi încântat deopotrivă să afle că în România se studiază (se studia, îmi şoptesc eu cu o umbră de amar) poezia franceză, ba chiar se şi recită firesc în original. Deloc întâmplător, deşi nu era în programul de prezentare, am asociat versurilor lui Eminescu în traducere franceză, poeme traduse în limba română din lirica franceză (Hugo, Baudelaire, Verlaine, Prévert) din antologia de poezie franceză din secolele al XIV-lea- XXI-lea, Trecea un cântec peste veacuri, editura TipoMoldova, Iaşi, 2016, realizată după o muncă de mai bine de două decenii – cât pentru a lăsa să se observe că marea poezie franceză îşi găseşte perfectă aşezare în limba română (şi invers!), fără să se trădeze deloc acel verlainian de la musique avant toute chose / muzica înainte de toate. Ce alta este poezia lui Ion Minulescu! Iar dacă secolul al XX-lea a dat un Jacques Prévert, cam ce este în literatura română din aceeaşi perioadă poezia lui Marin Sorescu ! Le-a plăcut Muzeul Satului, Trebuiau să poarte un nume şi, Shakespeare. De ce nu mă mir! Sunt adevărate diamante poetice!

      Timpul, acest mare mincinos, mi-a dat de veste că şi-a gătat rezerva care-mi fusese destinată de organizatori. Şi alte voci voiau să se facă auzite – José Frèches, Nous étions deux/ Am fost doi; Michel Quint, Les aventures de Cilento/ Aventurile lui Cilento; Mireille Calmel, La prisonnière du diable/ Prizoniera diavolului; Gilles Képel (invitat de onoare), Je rêvais de changer le monde/ Am visat să schimb lumea (şi totuşi n-a fost decât un vis, lumea-i cum este şi ca dânsa suntem noi, i-ar fi spus de dincolo de stele Eminescu al nostru…); Eric Giacometti, Le triomphe des ténèbres/ Triumful întunericului; Mohamed Sifaoui, Où va l’Algérie?/ Algeria încotro?; Pascal Picq, L’intelligence artificielle/ Inteligenţa artificială; Anca Visdei, Alberto Giacometti, monografie. Numai inimă şi inteligenţă în această româncă  scriitoare, dramaturg, om de teatru, memorialist. L-aş mai menţiona pe poetul Thierry Jouet, mândru de volumul său Poésies saisonnières/ Poezii din anotimpuri, un împătimit de haiku (pe care haiku-ul însă nu-l prea iubeşte…), ştiind de mulţi poeţi de la societatea română de haiku, un fermecat de regnul vegetal amintind de delicatul poet René Guy-Cadou (1929-1951).

      După ce a fost epuizat timpul rezervat prezentării volumelor mele, am fost „preluată” de Radio local în direct şi mi s-a oferit un spaţiu generos unde am putut vorbi pe îndelete, mai întâi despre densul volum de mărturii despre români şi La Roumanie vue par les Francais d’autrefois /România văzută de francezii de altădată, editura ICR, 2013, Bucureşti, dar şi despre francezii de azi care, nu ştiu de ce, nu mai reuşesc să ne vadă cu sufletul, când bine ştim că l’essentiel est invisible pour les yeux, cum zice Micul Prinţ…    Am încheiat interviul cu recitarea poemului J’ai cherché mes amis inconnus (că de cântat nu m-am priceput!), care, pus pe muzică de Laurenţiu Profeta, a devenit “Chant à la francophonie”. A trebuit să explic totuşi de ce apar în text numele de Enesco, Brancusi, Barbara, Brest… Primele două nume amintesc: 1. de genialul compozitor român de talie internaţională care odihneşte la Père Lachaise, George Enescu, nume de referinţă în muzica românească, compozitor căruia, la 16 ani, i s-a interpretat de orchestra pariziană Colonne, Poema Română, şi, 2. Constantin Brancusi despre a cărui influenţă în revoluţionarea  sculpturii mondiale din secolul al XX-lea, nu a mai fost deloc nevoie să amintesc. Sunt creatori români care au adus Oraşului-Lumină şi artelor lumii un plus de strălucire care-şi are miez de foc în sufletul românesc. Cât despre Barbara şi Brest, a se reciti Prévert, am sugerat eu…

       Întrebarea Cum se face că voi, românii, vorbiţi atât de bine (literar) limba franceză ?, mi-a dat prilejul să aduc un omagiu acestei limbi elegante şi şlefuite de mai bine de două milenii: Pentru că este cea mai frumoasă limbă din lume!

       În loc să tacă şi să aprecieze eleganţa răspunsului meu, reporterul francez a plusat uşor ironic cum mi s-a părut din surâsul lui maliţios: Dar limba voastră, româna, cum este ? – Româna noastră, stimate domn, este unică! E limba dorului.

 Cărţi cu care am participat la Salon du Livre, ediţia a XX-a, Montmorillon, 2019