Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    Aspecte privind învățarea la școlarul mic

    Educația reprezintă un complex de influențe sociale, organizate în mod sistematic și dirijate în mod conștient, având ca finalitate formarea personalității umane conform cerințelor sociale. Educația timpurie include diverse tipuri de programe de îngrijire și educare a copiilor de vârstă mică. Elevii de vârstă mică sunt apreciați ca fiind competitivi, curioși, având o imaginație debordantă, precum și dorința de a interacționa, de a comunica cu cei din jurul lor. 

    Procesul de predare-învățare relevă o puternică relație de armonie între profesor și elev, bazat pe un schimb de reciprocitate. Elevilor li se asigură:

    • dreptul de a învăța să învețe (copiii sunt învățați să descopere nu doar sensurile ci și lucrurile care au condus la aceste sensuri);
    • dreptul de a schimba cunoștințe cu alți elevi;
    • dreptul de a asculta;
    • dreptul de a construi semnificații;
    • dreptul de a se juca (redefinirea identității, inventarea unor lucruri diverse, crearea de realități diverse, relaționare facilă cu cei din jur);
    • dreptul de a greși – procesul de cunoaștere trece prin încercări care pot fi marcate de nereușite; greșeala îl face pe copil să înțeleagă că trebuie să reia drumul căutând noi soluții. A greși este perceput de copil ca o etapă în procesul înțelegerii.

    Abordarea constructivistă în educația școlarului mic, oferă copiilor posibilitatea de a construi cunoștințe prin experiențele lor de zi cu zi: copiii dezvoltă teorii, negociază, cooperează construind astfel o cunoaștere și înțelegere.  Este un drept fundamental al oricărui copil să fie parte dintr-o comunitate școlară care îl respectă ca persoană competentă și este privit ca partener în procesul de învățare.

    Se știe că educația, ca acțiune socială organizată, se desfășoară într-un cadru construit pe  baza unor valori perene cu participarea unor factori externi foarte importanți: familia, școala, instituții culturale, mass-media, organizații și alte structuri asociative. Pentru profesor, educația se centrează pe copil, care trebuie să devină deschis la nou, creativ, adaptabil, comunicativ, competent, demn, cooperant și tolerabil, integrat, responsabil, fericit și împlinit.

    În procesul de predare-învățare, copiii sunt încurajați să lucreze în grupuri. Aceste grupuri se formează de obicei după anumite criterii: după preferințe, în funcție de relațiile dintre copii sau în funcție de interesele de cunoaștere.

    Copilul este cel cel care va descoperi sensul învățării, profesorul fiind cel cel care favorizează experimentarea.  Elevii sunt încurajați să poarte un dialog, să critice, să compare, să negocieze, să formuleze ipoteze și să rezolve probleme prin munca în grup.  Copilul ca om de știință, după Piaget, copilul ca ucenic, copiii-tutori pentru alți copii, după Vîgotski, copiii ca procesori de informații, copilul deținător al celor 100 de limbaje, fiecare din aceste ipostaze este ușor de identificat în demersul didactic.

    Mediul educațional trebuie să fie plin de posibilități și de provocări. Trebuie să pună la dispoziția școlarului mic diverse materiale cu care să interacționeze. Rolul profesorului este acela de a cunoaște însușirile materialelor puse la dispoziție, dar și de a ghida munca elevilor. În acest proces trebuie implicați și părinții prin crearea de diverse contexte de învățare care să stimuleze copiilor dorința de cercetare și cunoaștere. Scopul învățării școlare trebuie să-l constituie:

    • Înțelegerea cunoștințelor precum și a relațiilor dintre acestea;
    • Dezvoltarea operațiilor gândirii logice și mai ales ale gândirii abstracte;
    • Dezvoltarea gândirii critice, interpretative și creative;
    • Formarea capacității de a reflecta și de a rezolva probleme.

    Prin dezvoltarea operațiilor gândirii logice, analiza, sinteza, comparația, generalizarea, concretizarea logică, profesorul îi va învăța pe elevi să-și însușească noțiuni, concepte, legi, reguli, principii și alte generalizări, stabilind legături logice de dependență cauzală și funcțională între obiectele și fenomenele studiate, pătrunzând în esența lor. Ca tipuri de gândire, menționăm: gândirea reproductivă, productivă și creatoare, cu cele două forme: convergentă și divergentă, care presupune analiza unei probleme din mai multe unghiuri diferite și găsirea mai multor soluții de rezolvare.

    Eficiența învățării depinde nu numai de condiții externe-procese cognitive, afective, volitiv, de motivație, atenție ci și de anumite condiții externe, foarte importante.

    Pregătirea profesorului pentru actul didactic condiționează  în cea mai mare măsură succesul școlar al elevilor. Pregătirea pentru activitățile didactice începe cu întocmirea unor planificări riguroase ale materiilor pe care le are de predat. Se va preciza la fiecare capitol numărul de lecții, scopul și obiectivele, strategiile didactice, materialul didactic ce va fi folosit, precum și instrumentele de evaluare a cunoștințelor sau a deprinderilor. După fiecare lecție predată, profesorul ar trebui să se autoanalizeze întrebându-se cât a Reușit să transmită elevilor, dacă aceștia au înțeles cunoștințele predate și cum ar trebui să procedeze la lecțiile următoare. Este indicat să folosească metode active de lucru cu elevii, angajându-i în procesul de elaborare a cunoștințelor și de formare a deprinderilor.

    Organizarea activității de învățare este o condiție externă esențială pentru succesul școlar.  Aceasta trebuie să înceapă o dată cu fiecare lecție, pentru a se realiza o învățare deplină a acesteia. Odată ce acest lucru s-a făcut, după ce s-au realizat obiectivele propuse, profesorul va face fixarea cunoștințelor prin chestionare orală, aplicații practice sau rezolvări de exerciții și probleme. La numite lecții predate, va elabora fișe de lucru pentru elevi, va organiza învățarea în grupuri stabilind relații de colaborare și ajutor între elevi.

    Un lucru bine cunoscut, este faptul că, cu cât gradul de organizare al materialului predat este mai bine organizat, cu atât eficiența învățării crește. Profesorul are menirea de a organiza în așa fel materialul și condițiile de învățare, astfel încât fiecare să poată acumula cunoștințe în raport cu ritmul său de muncă intelectuală.

    În procesul de învățare, profesorul va avea în vedere ca materialul să fie accesibil, adecvat nivelului de de gândire și de cunoștințe al fiecărui elev, să fie structurat logic și prezentat în mod gradat: de la simplu la complex, de la ușor la greu, de la cunoscut la necunoscut.

    De asemenea, precizarea obiectivelor la fiecare lecție și cunoașterea lor de către elevi, caracterul sistematizat al predării, relevarea ideilor de bază, integrarea noilor cunoștințe în cele anterioare, receptarea materialului nou prin mai mulți analizatori, aplicarea metodelor activ-participative, realizarea de asociații mentale complexe, sunt factori care conduc la creșterea randamentului școlar.

    O motivație slabă, sau o supramotivare, scad eficiența învățării, în timp ce nivelul optim duce la creșterea rezultatelor, mai ales când elevul este implicat activ în procesul de învățare. La începutul învățării randamentul crește și după aceea scade treptat. Timpul afectat învățării crește într-o măsură mai mare decât volumul materialului de învățat.

    Elevul învață activ atunci când:

    • materialul predat este inteligibil, corespunde intereselor, atitudinilor, aspirațiilor și posibilităților lui intelectuale;
    • își propune scopuri mai îndepărtate pentru utilizarea cunoștințelor, folosește metode și tehnici de învățare logică;
    • își face mai întâi o idee generală despre text, apoi procedează analitic, formulând un plan de idei-ancoră, o schemă logică și din nou sinteze urmate de transferul cunoștințelor.

    După o învățare intensă se recomandă o stare de inactivitate, odihnă activă, sau somn, iar dacă după o asemenea învățare urmează o altă activitate, ce prezintă pentru elev un interes puternic, atunci eficiența învățării materialului anterior scade. Surmenajul intelectual poate fi evitat prin înlăturarea factorilor stresanți, dozarea rațională a eforturile elevilor, prin sport și plimbări în aer liber, prin înlăturarea supraîncărcării, respectarea orelor de somn, alternarea învățării cu odihna activă, asigurarea unor condiții de viață și de studiu optime, prin lecții de învățare deplină și evaluări formative pentru constatarea și înlăturarea rămânerilor în urmă la învățătură.

    Bibliografie
    1. Stoica, M., „Pedagogie și psihologie” , editura Gheorghe Alexandru, Craiova, 2007
    2. *** „Ghid de bune practici” elaborat pe baza studiilor de caz efectuate în grădinițe de copii din Italia, Suedia, Spania și România, Târgoviște-2013;
    3. „Psihologie școlară”, volum coordonat de A. Cosmovici și L. Iacob, Editura Polirom, Iași, 1999;
    4. Georgescu, E.,  ,,Metode didactice aplicate în școală și grădiniță”, Colecția Științele Educației, Editura Else, Craiova, 2011.

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

    Drept de autor © 2009-2022 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5