Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

BARBU LĂZĂREANU, ,,Cu privire la: EMINESCU”

Iosub,NicolaePrimit pentru publicare: 17 dec.2015
Autor: Nicolae IOSUB, redactor al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 17 dec.2015

 

BARBU LĂZĂREANU

,,Cu privire la: EMINESCU”

Barbu Lăzăreanu (1881-1957) s-a născut la Botoşani, la 5 octombrie 1881. Urmează aici cursurile Liceului A.T. LazareanuLaurian şi ca elev se apropie de mişcarea socialistă, ceea ce-i atrage exmatricularea din şcoală. În anul 1902 scoate, la Botoşani, revista „Victor Hugo” şi fondează „Clubul de lectură” care a activat până în 1938.

Ca istoric literar, a contribuit la îmbogăţirea bibliografiei cu privire la Eminescu, I. Creangă, I.L. Caragiale, G. Coşbuc, cât şi a unor botoşăneni ca Ion Păun-Pincio, I.V. Adrian, George Tăutu. A colaborat la „Adevărul literar şi artistic”, „Revista literară”, „Limba română”, „Curierul român”, „România viitoare” şi altele.

Nu se ştie dacă Barbu Lăzăreanu l-a cunoscut pe Mihai Eminescu, dar, e posibil, să-l fi întâlnit pe poet pe străzile Botoşanilor, în perioada 1887-88, când acesta locuia la sora lui Harieta şi se plimba pe străzile oraşului, la fel cum l-a văzut şi Nicolae Iorga.

A scris un ciclu de lucrări intitulat „Cu privire la:…”, apărute la editura „Cultura românească” S.A.R.- Bucureşti. În cele patru fascicole „Cu privire la: Eminescu”, Barbu Lăzăreanu aduce date noi cu privire la viaţa şi opera lui Eminescu în articole ca: Agonia, Pe cărarea înflorită a muzelor botoşănene, Pro Domo sau Eminescu polemist, Eminescu şi Fani Tardini, Macedonski-Eminescu, Vârful cu dor şi altele. El ne aduce date noi în legătură cu relaţia lui Eminescu cu intelectualitatea botoşăneană, suferinţele poetului la Botoşani, prietenia poetului cu Samson Bodnărescu etc.

Într-un articol publicat de Mihai Eminescu în „Curierul de Iaşi” din 12 iunie 1877, poetul face o critică aspră asupra literaturii ce se făcea în acea perioadă la Botoşani, afirmând: „Ştiam odată că în vechiul târg al Botoşanilor se face pastramă bună… sub denumirea generală de mezelic în deosebite forme prin băcănii şi pieţe. Dar că-n Botoşani s-ar fi făcut şi literatură şi-ncă literatură ştii cole! cu şic asta n-o ştiam, pân-a nu ne veni Calendarul „Lectorului Român” pe anul 1877 (Anul IV). Va să zică de patru ani se repetează aceste apeluri la gustul estetic, fără ca noi să le fi băgat de seamă”.

În articolul său „Pe calea înflorită a muzelor botoşănene”, Barbu Lăzăreanu, arată că a citit „Lectorul Român”, în care sunt publicate în fiecare an „câte un anagram, câte un gnomogrif, un logogrif, un aritmogrif, un polindrom, o ghicitoare homonimă; iar deslegarea lor are loc în anul următor “ şi dă următorul exemplu:

„Sunt o plantă, – un arborel,
Produc un fruct rotundel,
Albăstrui şi mititel
Sum de neam un prunel”.

Vedem că Barbu Lăzăreanu ironizează producţiile literare botoşănene, dând astfel dreptate lui Eminescu care a criticat aceste producţii, zise literare, cunoscându-le încă din perioada când ocupa funcţia de scriitor la Consiliul Permanent Botoşani.

În articolul ,,Agonia”, Barbu Lăzăreanu descrie ultimele clipe din viaţa lui Eminescu, internat la casa de sănătate a doctorului Şuţu, chiar dacă cele afirmate de scriitor sunt exagerate şi aflate de la alţii.

În articolul intitulat ,,Mizerie şi risipă”, autorul scoate în evidenţă faptul că, deşi, Eminescu era sărac, nu ezita niciodată să cumpere manuscrise şi cărţi vechi, dând ca exemplu notaţia poetului din caietul nr.2306, fila 42, unde, acesta consemnează:,,un pat, un dulăpaş, nişte scaune şi un manuscris (,,Minuni”) pe care dă 50 lei, adică jumătate din salariul său pe o lună, ca redactor la ,,Curierul de Iaşi”. Prietenul lui Eminescu M. Gaster se foloseşte şi el de o serie de manuscrise împrumutate de la Eminescu:,,Varlam şi Ioasaf” din 1814, ,,Parabola despre cei trei prieteni, Istoria Aretusii şi a împăratului Iraclie tatăl său, a lui Erotocrit şi a lui Pezostrat” şi altele.

De la Eminescu ne-a rămas  un ,,Dicţionar de rime”, cuprinse în şase caiete, aflate la Academie:2265, 2271, 2272, 2273, 2274 şi 2275, de care poetul s-a folosit în poeziile sale, contribuind, astfel, la crearea unei limbi literare moderne, rime care ,,aveau să ţâşnească şi în care aveau să se împreune formidabile viziuni şi gândiri…Şirul lung de rime din unele coloane te face să mai vezi şi bogăţia de vocabular ce era în mintea-i profundă ca genunea”.

În articolul ,,Haşdeu şi Eminescu”, Barbu Lăzăreanu scoate în evidenţă faptul că Eminescu n-a fost apreciat de acesta, aducându-i critici nejustificate:,,Eminescu. Eminescu este incontestabil un talent, cu toate defectele lui…Afară de forma externă a producerilor lui, adesea prea silită, aproape nimic nu este original sau măcar specific românesc. Mai toată opera lui este un răsad al ideilor pesimiste- schopenhaueriste, care au făcut modă cândva în universităţile germane, e marfa eftină a studenţimii germane de pe la mijlocul secolului, în urma confuziunilor politice, redată, sub etichetă locală şi, fireşte, cu multă dibăcie, tinerimii române…-Nu, nu! adaugă Haşdeu. Eminescu a avut talent, dar e departe de a se putea numi un mare poet naţional” (I.L.Caragiale- Epoca din 27,28 şi 29 iunie şi 1 iulie 1897 – convorbire cu Haşdeu la Câmpina). Totuşi Eminescu a devenit un mare poet naţional, în ciuda aprecierilor lui Haşdeu. Barbu Lăzăreanu arată că Haşdeu a avut o înţelegere parţială faţă de Eminescu:,,Nici înainte, nici după ce a murit creatorul lui ,,Călin” şi al ,,Rugăciunii unui Dac”, marele Haşdeu nu a priceput (n-a binevoit să priceapă) rostul şi adâncul poeziei eminesciene”.

În ultima din cele patru cărţi ,,Cu privire la: Eminescu”, Barbu Lăzăreanu vorbeşte despre traducerea lui Eminescu- Balada ,,Vârful cu dor”- a poetei regine Carmen Sylva, singura traducere făcută de poet unei opere a reginei. La rândul ei Carmen Sylva a tradus în limba germană, pentru prima dată, poezia lui Eminescu- Melancolie.

Barbu Lăzăreanu este unul dintre botoşănenii care l-au studiat şi au scris despre viaţa şi opera lui Mihai Eminescu, lăsându-ne patru broşuri (cărticele), referitoare la poet.

Iosub,1

Plic special- Barbu Lăzăreanu- Academician

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

2 comentarii la acestă însemnare

  1. D.M. Gaftoneanu spune:

    …,,Eminescu a devenit un mare poet naţional, în ciuda aprecierilor lui Haşdeu.”

  2. Constantin Vrabie spune:

    Reconfortant articol, după citirea, în urma cu putina vreme, a unei ziceri defăimătoare marca H.R.P.

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5