Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

BASARABIA SAU CUM AM AJUNS SĂ FIM AI NIMĂNUI

Publicat de Mihaela R., 2 febr.2014

BASARABIA SAU CUM AM AJUNS SĂ FIM AI NIMĂNUI

                Am fi trăit ca în paradis, dacă nu ar fi fost tragicul an 1812. Nu mă refer acum la o economie mai prosperă sau la un sistem politic mai stabil, ci la situaţia în care s-ar fi aflat limba şi cultura românească.

Deja de secole bune trăim în mizeria şi în minciuna cu care încearcă să ne „îndoape” guvernarea, iar atunci când ne dăm seama că am fost învăţaţi un adevăr istoric care s-a tot schimbat o dată cu majoritatea parlamentară, vedem şi sărăcia de idei şi de valori în care am fost crescuţi. „1812 – anexarea Basarabiei la Imperiul Rus”, aceasta citeşte un elev de clasa a 8-a în manualul său de istorie, doar că nimeni nu-i spune atunci de nedreptatea care a fost făcută, de faptul că aşa-numita anexare a fost un furt; nimeni nu-l educă să-l doară sufletul când citeşte despre prostia care a urmat după anexare, cum ni s-a luat încetul cu încetul dreptul de a ne vorbi limba, cum i-a fost distrusă frumuseţea, despre cum am fost făcuţi bucăţele atunci când în 1856 ni s-au luat Chilia, Ismailul şi Cetatea Albă. Nimeni, absolut nimeni nu injectează în copiii aceştia naivi serul antimoldovenismului şi ne pomenim că noi, generaţia tânără, nu ne deosebim deloc de cei care au trecut vremurile făţarnice ale Uniunii Sovietice şi că la fel ca ei ne împărţim în două grupuri mari – „români în suflet şi moldoveni în paşaport” şi „moldoveni”. Cum e posibil ca având atât de mult acces la informaţie să te mai laşi prostit de plăcerea euforică a unor interese politice şi să mai crezi că pe bună dreptate e numele de „moldovean” şi de limbă „moldovenească”? Paradoxul ce se întâmplă, din păcate, e că o mare parte dintre cei infectaţi cu maladia numită „moldovenism” accentuează acest lucru atunci când fac vreo prostie. Am zis o frază care e departe de normele gramaticale şi lexicale ale limbii, e „pe moldoveneşte”, am făcut vreun lucru fără sens – „acţionez ca moldovenii” şi astfel, involuntar, noţiunea de „moldovean” şi de limbă „moldovenească” au început să aibă un sens negativ.

Urmaşi ai lui Burebista, ai lui Decebal, ai lui Ştefan cel Mare, am ajuns să nu mai ştim cine suntem, ai cui suntem şi ce-i cu viaţa noastră. Se scot la iveală tot mai multe date despre trecutul nostru, ni se spune că nu noi, românii „de la Râm ne tragem”, ci Râmul se trage de la noi, iar basarabenii îşi continuă agonia. Izgoniţi din propria ţară mai mult din excesul de prostie pe care îl văd în jur decât de nevoie, se răresc pe zi ce trece. De ce nu s-au început mai devreme campanii de genul „Moldova fără oameni”? De ce ne-au lăsat să sărăcim şi în oameni, nu doar în cultură?

Mă doare mult şi faptul că am fost rupţi în bucăţi. „Oamenii cu putere” au văzut în noi o mână de lut pe care au modelat-o „după forma şi asemănarea” viselor pe  care le-au avut noaptea. Dintr-o Basarabie care niciodată nu a fost prea mare, au făcut una şi mai mică, obligând o parte a ei să cânte şi să danseze „Козачок”-ul ucrainesc în locul doinelor şi al horelor …

Sărmană Basarabie şi sărmani noi, cei care suntem copiii tăi. Mă gândesc uneori că nu te-am cunoscut atunci când erai întreagă, când ştiai cine eşti, atunci când erai sigură de viitorul tău, când mai sperai într-o zi de mâine mai bună, când nu erai condusă de o democraţie mascată de minciună, dar, cu siguranţă, prefer să-ţi păstrez în suflet acest chip, construit atent de imaginaţia mea.

Sărmană şi scumpă Basarabie, cum să facem să te aducem înapoi acasă? Cum să te salvăm, să nu te mai lăsăm să cerşeşti dreptate, identitate, valoare, să nu-ţi mai stropeşti cu lacrimi trecutul zbuciumat şi prezentul nesigur? Cum s-a întâmplat că Ştefan cel Mare a dat greş şi că o parte a Moldovei nu mai e a „urmaşilor urmaşilor” lui, ci … a nimănui?

  Mihaela R.,
studentă la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Chișinău



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 25 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5