Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Dimensiunea spirituală a tineretului contemporan

   Primit pentru publicare de la autor, Mihaela Răileanu – Universitatea din Chişinău, 12 aprilie 2014.
Editor: Olivian Ivaniciuc, 13 aprilie 2014.                                                                                           

 Dimensiunea spirituală a tineretului contemporan

                                                                         Degradăm!  Nu e o opinie, ci o constatare.

             Vrem iPhone, iPad, maşină, haine de firmă şi multe alte lucruri inovatoare pentru a ne întregi imaginea de tânăr al secolului XXI, care (din pură întâmplare sau poate nu?) se aseamănă izbitor de mult cu cea de „copii de bani gata”. Să fim sinceri! Câţi dintre noi îşi cumpără toate aceste „chiţibuşuri”, cu preţuri usturătoare, din banii cîştigaţi prin propria muncă cinstită şi grea? În majoritatea cazurilor, părinţii sunt cei care se spetesc pentru a le cumpăra odraslelor, ajunse demult la vârsta la care se pot întreţine şi singure, „jucării”, ca să-şi trăiască viaţa din plin şi să nu se plictisească, sărmanii. Căci le este destul tot „stresul cauzat de profesori, de universitate, de un sistem de învăţământ corupt şi de o ţară care nu-i prea alintă cu locuri de muncă bine plătite (adică nu-i face pe toţi şefi!)”.

             Aşadar, avem o generaţie de tineri care parazitează. Căutăm ca un ac în carul cu fân ceea ce se numeşte „personalitate”, „individualitate”, „ambiţia de a obţine ceva în viaţă”. Mentalitatea generală a tânărului din ziua de azi se rezumă la: „fac universitate, pentru că mama şi tata vrea”, „ce-ţi trebuie să înveţi sau să citeşti, oricum după universitate vei pleca „la Italia”, „n-ai iPhone? Tu, în general, eşti rămas în urmă cu viaţa!”. Nu mai avem spiritualitate. Totul se măsoară în bani, se vinde, se cumpără, se schimbă, se amanetează. Ce-i drept, suntem bogaţi în prostie, în stupiditate şi în banalitate! Şi de parcă aceasta nu ar fi de ajuns, rămânem din ce în ce cu mai puţină demnitate. Se uită cum se iubeşte cu adevărat. Dragostea din ziua de azi a devenit şi ea o piaţă, în care se caută milionari, vile, conturi în bancă. Ne îndrăgostim repede de numărul de zerouri din carnetul de cecuri al cuiva şi, de obicei, totul durează până când zerourile se evaporă. Iubim banii, nu mai iubim persoana.

            Asta am ajuns să fim! Săraci în suflet!

             Desigur, totul are o limită. Deşi în minoritate, dar mai avem tineri care s-au păstrat intacţi în lumea ciudată de azi. Există tineri care iubesc, luptă, se zbat pentru a se promova, pentru a-şi construi un viitor, încearcă să-şi cumpere toate mijloacele tehnice, fără de care, într-adevăr e greu să ne descurcăm în secolul al XXI-lea, cu banii câştigaţi de ei, care mai simt gustul vieţii în momentele petrecute alături de cei dragi şi nu în companiile zgomotoase de prin cluburi.

            Sunt şi azi tineri care mai citesc, spunând cu bucurie: „Azi mi-am cumpărat o carte!”, care mai ştiu cine e M. Eliade, A. Păunescu, N. Stănescu, P. Goma. Mai sunt şi azi tineri care cunosc dragostea necondiţionată, sinceră, care iubesc pentru că iubesc, care cred în magia şi în forţa sentimentului şi care încă visează la o viaţă frumoasă petrecută alături de persoana iubită, la o familie, la copii.

            Mai sunt şi azi tineri, şi sunt mulţi, care iubesc mica noastră Basarabie, care ar fi în stare să dea până şi haina de pe ei pentru a nu mai fi numiţi „moldoveni” şi pentru a nu mai fi nevoiţi să suportăm că limba care o vorbim e „moldovenească” şi nu Româna

             Mai suntem încă şi azi, Tineri care ne numim Oameni! Oameni care mai credem, care mai sperăm, care vrem să răzbatem! De ce trebuie să fim atât de puţini şi a cui e vina? Întrebare care rămâne a fi retorică, căci ne este mult prea frică de a răspunde la ea.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 29 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5