Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.2 (146), Februarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Bernard Pivot din Vest, valabil și pentru Est

Primit pentru publicare: 07 Febr. 2021
Autor: Octavia BUHOCIU, Botoșani, redactor la Revista Luceafărul
Publicat: 08 Febr. 2021
© Octavia Buhociu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE

Bernard Pivot  din Vest ,valabil și  pentru Est

Bernard Pivot (născut în 1935) este cunoscut de francofoni și francofili, dar nu numai de ei, de ani buni, cred eu, pentru : celebrele sale  emisiuni  literare  « Apostrophes » (15 ani,1975-1990, în fiecare vineri seara pe Antenne 2), apoi « Bouillon de culture »( alți 10 ani tot pe Antenne 2, apoi France 2), pentru  președinția  Academiei Goncourt, din 2014 până în decembrie 2019 când și-a dat demisia. Acum, la 85 ani, a scris și publicat o carte, nu de memorii, ci ancorată în prezent : « … mais la vie continue » (Ed. Albin Michel, Paris, 220 pagini). Pascale Frey a publicat în « Le Matin Dimanche », 24.I. 2021 interviul luat lui Bernard Pivot, în apartamentul său de lângă hotelul « Luteția » din Paris (pentru precizie ).

Am vrut să încerc o selecție din răspunsurile sale, dar s-ar fi pierdut din  savoarea, verva, plăcerea cu care continuă să citească  și să publice cronici în « JDD »(« Le Journal de Dimanche », Franța) și din bucuria care se degajă din conversația  avută.

1.Credeți că se poate râde de orice, de micile mizerii ale vârstei , ca în cartea dvs. ? Poți râde de tine însuți, ceea ce-i foarte recomandat. Așa poți fi bine dispus. Chiar dacă  nu e prea ușor să râzi de propriile defecte, tare, lipsuri, slăbiciuni. Iți trebuie un  suflet mare ca să-ți bați joc de toate necazurile aduse de bătrânețe.

2.La ce vârstă începe bătrânețea ?  Nu este o vârstă precisă. Unii au spiritul sclerozat la 50 ani. Alții, la 90 ani, își păstrează intactă tinerețea spirituală. Comparativ cu trupul, spiritul poți să ți-l conduci multă vreme. 

3.Curiozitatea ar fi una din cheile tinereții ? Sunteți de acord ? Când ești ziarist, trebuie să fii curios. Curiozitatea mea a îmbătrânit și ea, dar nu chiar foarte tare. Mă intereseză ce se petrece în lume, în jurul meu, în familia mea, în imobilul unde locuiesc. Cel mai rău lucru este să te închizi în hard discul tău și să-ți zici că viața s-a terminat. Trebuie să continui să-ți stăpânești memoria, amintirile, să lupți contra tendinței de a te închide în tine însuti, să ai dorințe, pasiuni.

4.Ați citit atât de mult, vă mai emoționați în fața unei cărți ? Da, din fericire. Nu m-am blazat. Fie dau peste pepite în actualitate, fie citesc cărți mai vechi care mi-au scăpat. Cititul fără emoție este contrariul lecturii.

5.Ce vă rămâne din miile de cărți citite de-a lungul anilor ?  Nu e vorba să ai o memorie exactă a cărților. Important este omul care am devenit datorită lecturilor mele care m-au schimbat fară să-mi dau seama și chiar dacă le-am  uitat, ele sunt prezente în adâncul memoriei mele. M-au modelat, influențat. M-am impregnat cu emoțiile resimțite în momentul lecturii.

6.Totuși vă amintiți de marile dvs emoții literare ? Când am citit Paul-Louis Courier, Molière, Proust…Dar răspunsurile nu sunt totdeauna aceleași, ele se schimbă  desigur când îi recitesc. În altă  zi am să vă răspund că John le Carré, este unul din cei mai mari romancieri ai secolului al XX-lea, apoi voi citi Maupassant și voi proclama că  nu există nimic mai bun decât nuvelele sale…

7.O existentă la umbra cărților este o companie care te ajută să trăiești și să îmbătrânești ? A citi nu înseamnă să te retragi din  lume, înseamnă să  intri în lume pe alte uși. Prin romane, inveți o mulțime de lucruri, descoperi oameni, comportamente de care habar nu aveai. Cine nu citește rămâne singur cu el însuși și cu familia sa. Lectura te face să cunoști personaje extraordinare, care te-nsoțesc într-un moment al vieții, te influențează și cele mai spectaculoase, mai captivante rămân în memoria ta pentru totdeauna.

8.Bătrânețea pare un subiect la modă. Laure Adler tocmai i-a consacrat o carte, acum dvs scrieți despre ea. Cum explicați această pasiune pentru bătrâni ?  Totdeauna au fost cărți despre bătrânețe. Dar astăzi tineretul este în suferință. E mai greu să fii tânăr decât bătrân. O dată la pensie, noi avem din ce  în ce mai puține responsabilități și din ce în ce mai mult timp liber pentru a  visa. Și apoi am dobândit o anume libertate. Dacă vreau să iau trenul după-masă ca  să merg la prieteni în Bretania, nimic nu mă împiedică s-o fac. Ideea acestei cărți s-a născut în ziua în care am împlinit 80 ani. Intram în vârsta înaintată și trebuia să fiu atent la mine pentru a o  descrie. Există paradoxuri amuzante, ca de exemplu, că nu mai fug după timp  acum când nu prea mai am mult. La fel și pentru încetineală. Toată viața am fost activ și acum realizez că încetineala în gesturi, în reflexie este plăcută.

9.Acum un an ați demisionat din Academia Goncourt, trebuie să fi fost o mare schimbare…  Nu trăiam cu « Premiul Goncourt » în fiecare zi. Eram foarte ocupat mai ales în iunie, iulie, august. Trei luni de lecturi intensive pentru a pregăti preselecția din septembrie. În 2020, pentru prima dată, am petrecut o vară controlată total de mine.

10.Această carte nu este un eseu, nu este o poveste, nu este în totalitate un roman. Cum ați defini-o ?  O cronică romanescă. Era mai amuzant să creez un bărbat care-mi semăna mult și totuși nu eram eu în totalitate. Din pudoare, din eleganță și dintr-un joc. Un singur personaj este adevărat, Nona care are 99 ani. Ea este formidabilă , căci are un temperament deschis, curios, îi place să meargă la cumpărături, se machiază, se-mbracă  cu grijă . Toate celelalte personaje sunt o combinație  de prieteni.

11.Ați mai scris vreun roman ?  Unul singur, la 23 ani. Apoi am intrat în viața literară  și mi-am dat seama că nu am calitățile necesare unui romancier. Mai bine un bun ziarist decât un romancier prost. 

12.Credeți că avem bătrânețea pe care o merităm ?  Da, un pic. Este punctul culminant al unei existențe, ești bătrânul propriei tale vieți. Defectele și calitățile noastre se intersectează, dar rămânem rezultatul drumului nostru pe pământ.

13.În tot cazul, un lucru l-ați păstrat neatins, dragostea pentru cuvinte.  Cuvintele ne însoțesc toată viață, ele sunt servitorii, sclavii, prietenii, egalii noștri. Ne jucăm  cu ele, plângem cu ele, dar nu ne gândim prea des la ele. Numele  proprii ne părăsesc.  Este comic să vezi dejunuri și cine care se transformă  în chestionare pentru că toată  lumea a uitat numele proprii ale persoanelor despre care se vorbește. Trist și comic în același timp.

14.Ați renunțat la multe lucruri ? Ei, nici chiar așa. Nu mă mai interesează cântecul modern, moda, ciclismul din cauza dopajului. Pentru că mi-e capul plin și nu mă  mai pot pasiona pentru tot. Prefer să-mi las loc liber pentru cărți, cinema, fotbal, politică.

15.S-a schimbat mult lumea literară ? Aș spune că nu mai sunt  dispute pe bisericuțe și că scriitorii sunt poate  mai individualiști decât altădată.

16.De câțiva ani ați devenit un as al Tweet-ului. Tot pentru plăcerea cuvintelor ? Am mai mult de un million de followers și recomand acesstă practică căci este revigorantă pentru spirit. În 280 semne trebuie să-ți exprimi o opinie, să povestești  o amintire, să emiți o părere, să faci un joc de cuvinte. În același timp este un exercițiu mental și unul stilistic.

Curiozitate, luciditate, umor, Nu ?
Până  să  citim cartea, interviul  este ca un sfat-exemplu pentru fiecare dintre noi. Pentru o bătrânețe ,dacă  nu chiar fericită , măcar acceptabilă , care trebuie pregatită  din tinerețe. Mai sigur din copilărie.

Documentar imagini