Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Bietul pescar (Le pauvre pêcheur) – o operă controversată

Cosmina,Oltean,Primit pentru publicare: 31 mai 2016
Autor: Cosmina Marcela OLTEAN, ITA II
Publicat: 20 mai 2016
Editor: Ion ISTRATE

 

 

 Bietul pescar (Le pauvre pêcheur) – o operă controversată

 

O operă ce a stârnit reacţii, mai ales contrarii, dar şi una care a fost reprodusă şi interpretată de alţi artişti din istoria artei… Dacă istoria lucrării Le pauvre pêcheur  ar trebui redată în câteva cuvinte, acestea ar fi.

Cosmina,le pauvre

Pierre Puvis de Chavannes a intenţionat să reprezinte, într-un cadru dezolant, un văduv împreună cu cei doi copii ai săi. Faptul că personajul central este un pescar are evidente rezonanţe biblice. În 1881, stilul sintetic al lucrării, cromatica dominată de griuri colorate şi mai ales refuzul oricărui tip de perspectivă tradiţională a atras mai ales critici negative. Scriitorul Huysmans a comparat lucrarea cu frescele din trecut. Pe de altă parte, artişti din generaţiile mai tinere precum Seurat, Signac, Gauguin, Maurice Denis sau Picasso au fost entuziasmaţi peste măsură de această imagine tăcută, iar Puvis a devenit liderul unui nou stil în pictură.

Aceasta a fost prima dintre lucrările lui Puvis cumpărate de Stat. De asemenea, Le pauvre pêcheur a stârnit vii reacţii la Salonul Societăţii Artiştilor Francezi din 1881 şi a fost prima dată cumpărată în 1887, când a fost iar prezentată publicului de către colecţionarul Durand-Ruel. Au trecut aşadar şase ani până când un muzeu naţional a îndrăznit să expună acest tip de pictură, atât de ireală în lumina convenţiilor vremii. Azi, lucrarea, un ulei pe pânză, se află la Musée d’Orsay. Prin acest tablou, artistul anunţa mişcarea simbolistă.

Acesta a căutat să reprezinte izolarea şi mizeria unei fiinţe umane. Marea, de un gri murdar, e redată stingându-se treptat spre orizont. Imaginea de ansamblu inspiră o adâncă melancolie şi un sentiment de durere profundă. Sub un cer gri stă pescarul, cu mâinile una peste alta, ca-n rugăciune. Cea mai cunoscută lucrare a artistului a fost făcută într-o perioadă mai grea a vieţii. Artistul a spus că dorinţa sa a fost ca această lucrare să fie înţeleasă ca exprimând ceva uman, natural, şi nu ceva de natură mitică, religioasă ori filosofică.

Însă, am putea spune noi, lucrarea le înglobează într-o oarecare măsură pe toate: are un caracter profund uman şi totodată filosofic, prin expresia de meditaţie a pescarului, iar caracterul religios este dat de atitudinea corporală a bărbatului şi de actul pescuitului, care are un substrat creştin în arta europeană.[1] Subiectul putea fi înţeles ca unul banal şi lipsit de anecdotă şi este prezentat încă din titlu. Mulţi critici consideră această lucrare ca fiind nereuşită.

Criticul Petronius Arbiter condamnă faptul că liniile compoziţiei sunt prea în zigzag, capul fetei ar fi prea mare, iar părul ei e redat ca al unui bărbat, copilul are o atitudine nefirească, iar picioarele pescarului sunt prea scurte, având în vedere că de la genunchi în jos par a nu avea unde să se continue în interiorul bărcii. Capul pescarului este construit copilăreşte, mai spune criticul. Te face să-ţi pui întrebarea: ce face de fapt acest pescar? Se roagă, pescuieşte sau filosofează asupra destinului său? Întreaga abordare este copilărească, crede Arbiter.[2] Fata din tablou a fost identificată de unii ca o soţie, iar de alţii ca fiica pescarului.

Artistul însuşi, pe la 1900, a susţinut cea din urmă variantă, descriind subiectul şi semnificaţia lucrării sale. Artistul spune că mama copiilor este moartă, iat fata este acolo pentru a-şi supraveghea fratele, aşezat pe un pat de flori. El mai spune că această viziune a suferinţei nu a împrumutat-o de altundeva decât de la sine.[3]

Cosmina,seurat Scriitorul August Stindberg, într-o scrisoare către Gauguin, îşi exprimă admiraţia pentru Bietul pescar, spunându-i ca îi revine frecvent în minte această lucrare şi că s-a dus la The Luxembourg Museum să o contemple. Pe lângă critici, tabloul a şi inspirat alte două lucrări: una care respecta originalul, de Aristide Maillol (Musée de Beaux-Arts, Nancy) şi cea a lui Georges Seurat.[4] În 1879, acesta a pictat un peisaj din Saint Ouen pe o bucată de panou din lemn, în care a integrat şi compoziţia lui Puvis. Aceasta este o interpretare pictată probabil din memorie, peste un studiu de peisaj, în ulei, şi e considerat un sincer omagiu adus artistului.

Note:

[1] http://www.theartstory.org/artist-puvis-de-chavannes-pierre-artworks.htm;
[2] Petronius Arbiter, A Trivial Work of Art: The Poor Fisherman by Puvis de Chavennes, The Art World, vol. I, nr. 3, pag. 202,
[3] Aimee Price Brown, Pierre Puvis de Chavannes: the Artist and his Art, New Haven, Yale University Press, 2010, pag. 47, nota 21,
[4] http://www.musee-orsay.fr/en/collections/works-in-focus/painting/commentaire_id/landscape-with-puvis-de-chavannes-poor-fisherman-10492.html?cHash=d15e668153



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 36 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5