Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

-C- Cocuţa  Conachi (Ţigăneşti, Tecuci), această  Ioana d’Arc  a românilor -X-

ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

Primit pentru publicare: 07 Ian. 2018
Auori: Prof. Vasile GHICA, Tecuci-Galațí
Publicat: 07 Ian. 2018
Editor: Ion ISTRATE 

Cocuţa  Conachi (Ţigăneşti, Tecuci), această  Ioana d’Arc  a românilor

(Din volumul în pregătire  „De ce iubim pământul strămoșesc”, antologie, versuri și proză  scurtă a Cenaclului literar la distanță  „Prietenia”, coordonator Ion N. Oprea).

Să  rememorăm  telegrafic  evenimentele  istorice  care au  precedat  Unirea  Principatelor din 1859. În  martie 1857, N.Vogoride, soţul Cocuţei, fiica importantului  poet  premodern, a  fost învestit  de  turci în demnitatea  de caimacan  (locţiitor  de  domnitor) al Moldovei. Imediat  au început  certuri  cumplite  între cei  doi  soţi, deoarece Vogoride era  un  înverşunat  antiunionist. Cocuţa s-a  retras la Ţigăneşti (lângă Tecuci). Revenea  în  Iaşi doar  când  obligaţii  protocolare îi impuneau  acest  lucru.

În urma Convenţiei de  pace de  la  Paris, cele  şapte Puteri  garante (Franţa, Anglia, Prusia, Austria, Turcia, Rusia, Sardinia) acceptaseră ca  cele  două  provincii  româneşti  să  se  unească, nu înainte de  a fi  consultat, printr-un  scrutin (Divanurile Ad-hoc), electoratul. Vogoride falsifică, în  mod brutal, rezultatul testului  din 19 iulie 1857. Pentru Puterile  garante  doleanţele românilor erau definitiv compromise. Demersurile insistente ale unioniştilor  au  rămas  fără  rezultat. Lipseau dovezile  certe. Cu  prilejul unei  descinderi la Iaşi, Cocuţa găseşte în  seiful  soţului nişte  scrisori compromiţătoare, venite  de  la  Înalta  Poartă  şi de  la  ambasadorul  Turciei    la Londra. În  unele  era  sfătuit  cum  să-i  obstrucţioneze  pe  unionişti şi  să  falsifice rezultatul   scrutinului, iar în  altele  era  felicitat pentru “performanţele” obţinute. Dovezile  erau  incontestabile. Cocuţa  nu  a  ezitat  nicio  clipă. Nu o interesa demnitatea  de  primă  doamnă  a  Moldovei care  o  aştepta. A rămas cu  trei  copii  minori şi  cu averea  drastic  dijmuită  de soţul  ei. Chemarea  ţării  a  fost  mai puternică. Am  mai  spus-o, gestul  ei  nu  este  cu  nimic mai  prejos  de  cel  al legendarei Ioana  d’Arc, marea  salvatoare  a Franţei medievale. Prin  C. Negri, fratele  vitreg  al  Cocuţei, şi Dimitrie  Rallet  scrisorile  ajung la ambasadorul Franţei la Bucureşti  şi  apoi  la  revista “Steaua Dunării” de  la  Bruxelles. Europa a  luat  foc. Înalta Poartă este  nevoită, în  cele  din  urmă, să  accepte  repetarea  scrutinului  sub  stricta  supraveghere a Puterilor  garante. Rezultatele au marcat, de data  aceasta, unanimitatea    unioniştilor. Drumul  spre marele  vis al unirii s-a  netezit  instantaneu şi a  devenit  realitate pe  24 Ianuarie 1859.

Din  păcate, în  entuziasmul lor  fără  margini, unioniştii  nu  s-au  grăbit  să-i adreseze  eroinei prea  multe  elogii, deşi le  merita  cu prisosinţă. Gândind  contrafactual, ce  se alegea, oare, de  principatele  noastre, dacă  gestul  ei  divin  nu ar  fi avut  loc? Unirea  s-ar  fi  amânat  sine  die. Ne-ar  fi  lipsit din istorie Momentul Cuza  şi, după  regula  domino-ului, Monarhia, Independenţa, Marea Unire etc.

Nimeni  nu  mai  poate  să nege acum  meritele  istorice ale  Cocuţei, fără  să  se acopere  de  ridicol.  La  un  sfert de  mileniu, după  Mihai Viteazul  ea  a  pus piatra fundamentală a  unirii românilor. Termenul Mica Unire  este  eronat, pentru  că  ne poate  sugera un  fenomen secundar, neînsemnat. De fapt aici s-au coagulat  germenii Marii Uniri. Ce  ar mai fi  de  făcut, în ceea ce ne  priveşte  pe noi  acum? Evident, trebuie să  o ajutăm să  intre, cât  mai  grabnic, în  conştiinţa  poporului  român. Spre  regretul  nostru, ingratitudinea unor  istorici  şi dezinteresul   instituţiilor cu  importante  atribuţii în  domeniu (şcoală, media, cultură etc.) sunt de  neînţeles. Iată  şi o  rază  de  lumină. Cu  un  an  în  urmă, am trimis la  Ministerul Educaţiei şi  Cercetării Ştiinţifice un pliant despre Cocuţa, realizat  împreună  cu  Fundaţia  Pelin. (Eroina s-a  născut  şi  a trăit  o  parte din  viaţă  la Ţigăneşti, la  3 km. de Tecuci. Este  deci  a  noastră.) Spre cinstea diriguitorilor acestei  instituţii, textul  a  fost  trimis celor  7500 de  şcoli gimnaziale  şi  liceale din  ţară  cu  recomandarea  de  a  fi  dezbătut  cu  elevii. Mai  mult, la  solicitarea  noastră, S.C. Gifarm (patroni Gina şi Pintilie Bute) a  achitat  suma necesară  realizării unui  bust. Cunoscutul  sculptor Dan  Mateescu  şi-a  făcut  treaba bine şi repede. Ne-am împotmolit deocamdată  în  hăţişul  birocratic (avize, schiţe, contracte etc). Evident, nu vom  renunţa. Cocuţa trebuie să fie înălţată  pe soclul  recunoştinţei  naţionale. Rugăm cadrele didactice ca, în zilele de 22 şi 23 ianuarie, să  le  vorbească  elevilor  din toate  clasele şi  chiar  copiilor din grădiniţe despre  eroina  noastră şi  să  le  pună  în  piept cocarde  cu  chipul  ei, pe  care  să  le  aşeze apoi  cu  pietate  acasă, pe masa  lor de  lucru.  

Am  intrat în anul Centenarului  Marii  Uniri. Există pericolul să  compromitem  acest  sfânt eveniment  prin  festivism  şi  demagogie. După  năucitoarele rătăciri postrevoluţionare , e timpul  să  elucidăm relaţia dintre  patrie  şi  individ. Patriotismul nu  înseamnă  declaraţii sterile  şi  pompoase. El presupune  ca  fiecare  individ  să-şi  facă  munca  lui  la  timp  şi în  mod  responsabil, să  preţuiască  marile  valori ale neamului şi să-şi direcţioneze viaţa  în lumina experienţei  acestora.  Pentru  că , popoarele , care  nu-şi  respectă  trecutul, nu au  niciun  viitor. Să ne selecţionăm  conducătorii din rândul  acelor profesori de demnitate şi  energie  naţională capabili să  gestioneze  corect  complicata problematică  internă şi externă   a  interminabilei  noastre  tranziţii. Să nu le  mai  permită  extremiştilor  şi  denigratorilor  străini  să  ne  jignească şi  să ne  umilească, uneori, chiar la  noi  acasă.

Deocamdată  corect, lecţia de înalt patriotism a Cocuţei  poate contribui la redeşteptarea poporului  român. “Acum , ori niciodată.”  

6 ianuarie 2018



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 40 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5