Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    -C- Virgil Caraivan, un „exegi monumentum” -X-

    ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C
    Revista Luceafărul (Bt), Anul – X

    Primit pentru publicare: 05 Ian. 2018
    Autor: Elena POPA, Grigore T. POPA
    Publicat: 06 Ian. 2018
    Editor: Ion ISTRATE

    Virgil Caraivan ,  un „exegi monumentum”

    Poate-i dat de la bunul Dumnezeu, acum în anul Centenar al Unirii să cunoaștem si să împanzim viața și opera marelui Virgil Caraivan din Șuletea, fiindcă în urma participării sale ca ofițer superior la luptele de la Marașești, a păstrat cu sființenie dovezile de înalt eroism ca pe niște icoane ale sufletului de adevărat român.
    Tunica îmbibată de sânge și ciuruită de gloanțe înrămată era așezată în casa lui din Șuletea alături de portretele luminoase ale unor personalități ca: Darwin, Schiller, Alecsandri, Nietzsche.
    Si poate, și acum, la Cimitirul Bellu, unde odihnește pe veci, printe ramașițele trupești ale scriitorului vreau să cred că se mai găsește în partea stângă a pieptului de viteaz, glonțul pe care maiorul de rezervă Virgil Caraivan de aproape 20 de ani l-a purtat toată viața.
    Se mândrea cu o fotografie a craniului lui Mihai Viteazul, luată cu ocazia unei vizite pe care a făcut-o în 1903 cu Regimentul 12 Dorobanț  „Cantemir” la Mănăstirea Dealului. Mărturisea cu drag, că sărutase osul frunții sub care, în lumina dumnezeuiască a gândului, se desfăcuse pentru întâia oară chipul de floare al României Mari.

    Oda lui Caraivan

    Il văd trecând adeseori pe stradă
    Imbrăcat în haina batraneții.
    E-îmbătrinit de-a timpului paradă
    Ce i-a scurtat drumul vieții.

    El este domnul Caraivan Virgilius
    Ce dintre noi cu timpul va pleca
    Lăsând ca moștenire în urma sa
    Tot ce-n ale sale carți sta scris.

    El pentru noi și cei din viitor
    Un „exegi monumentum” va rămâne,
    Îi vom înalța un imn în cor
    Pe mândre și duioase glasuri de strune.

    (Grigore T. Popa, 1998, Bârlad)

     



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5