Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Glasul Nostru, Băseşti-Fălciu: figură de jurnalist-Virgil Caraivan, alături de Sadoveanu şi G. Tutoveanu,

Oprea Ion [320x200]Primit pentru publicare: 26 iun.2015
Autor: Ion N. OPREA
Publicat: 26 iun.2015

În Glasul Nostru, Băseşti-Fălciu, figură de jurnalist-Virgil Caraivan, alături de Sadoveanu şi G. Tutoveanu, printre  primii membri ai USR de la 1908, în 1932  un simplu ţăran în comuna Şuletea. O publicaţie franceză din 1932 cita pe Virgil Caraivan drept unul din Marii scriitori ai Lumii…

-vânzând juncanul sau purcelul din curte – aşa se scoteau revistele –

În ediţia anastatică, 2015,  alcătută şi îngrijită de Cătălin-Andrei Teodoru, Editura Sfera Bârlad, citim în Glasul Nostru nr. 20-22, 1932, sub semnătura G. Micu Delabăseşti despre Povestitorul Virgil Caraivan:

“Marele nostru povestitor, d. Virgil Caraivan s-a născut în satul Şuletea, judeţul Fălciu, la 7 februarie 1879. Şcoala primară a urmat-o în satul său natal,  unde a avut învăţător  pe decedatul său părinte Neculai Caraivan, fost dascăl timp de 30 de ani în sus numitul sat, adică de la 1849.

A terminat apoi gimnaziul real M. K. Epureanu din Bârlad, complectând liceul în Piatra Neamţ în anul 1900. În toamna aceluiaşi an se duse la Bucureşti şi se înscrie la Universitate urmând dreptul şi filosofia. Acolo în seminarul de psihologie al d-lui prof. C. Constantin-Motru a pregătit  prima sa lucrare intitulată: “Ritmul muncii în poeziile populare” care s-a publicat la “Noua Revistă Română” din Iulie 1901 (date luate, spune autorul, din “Calendarul literar şi artistic” pe 1900).

În anul 1903, ajutat de câţiva prieteni, scoate un ziar studenţesc  numit Tribuna.

Cu începere  din noiembrie 1904 colaborează la revista “Semănătorul” de sub direcţia d-lui prof. Iorga, sub îndrumarea căruia a lucrat cel mai mult timp, fiindu-i un colaborator dintre cei mai devotaţi. Apoi contribuie deseori cu bucăţi literare la revistele: “Floarea Darurilor”, “Neamul Românesc” şi “Luceafărul” din Ardeal, precum şi la mai toate ziarele şi revistele din Capitală, din acel timp, luând deasemenea parte la toate  mişcările culturale, care au pregătit sufletul românesc pentru marile prefaceri la care am asistat în timpurile din urmă.

Din revista “Răzeşul” an I nr. 1 pag. 38 vedem că “Societatea Scriitorilor Români”, înfiinţată în 1908 s-a făcut mai mult prin străduinţa d-sale.

Şi-a tipărit primul volum de poveşti şi snoave  intitulat : “La Şezătoare” în editura Minervei în 1907 având în fruntea volumului o prefaţă de d-l prof. N. Iorga. Au urmat apoi volumele: “Movila Roşie”  (povestiri, schiţe, amintiri); “La gura sobei” (poveşti şi snoave); “Poveşti de pretutindeni” (traduceri din folklorul lumei); „Basme şi legende streine” (traduceri din folklorul lumei); „Domniţa Ilina”  (poveşti);  „O noapte de Mai”  (traduceri din N. Gogol). Pe urmă alte volume la bibliotecile de popularizare ca: Poveşti, snoave, Aliman Voinicul (poveste), Poveşti franceze  (traduceri), Poveşti corsicane (traduceri”, Bătălia de la Mărăşeşti (povestire eroic-naţională).

În 1926 scoate revista „Răzeşul”. Este  unica revistă culturală apărută în regiunea noastră până în prezent şi   care a deschis o largă pârtie de cultură generală, mai ales în lumea intelectualilor de la sate. Este o mare pierdere pentru ţinuturile noastre, că această revistă, cum nu a mai apărut alta în oraşul  Bârlad, după un an de existenţă, a trebuit să-şi înceteze apariţia, cauzând mari pierderi materiale directorului ei.

Acuma d-sa scoate o revistă de specialitate istorică intitulată:  „Documente Răzăşeşti”,  fiind ajutat de câteva donaţiuni generoase ale prietenilor d-sale. Câtă muncă în descifrarea acelor documente vechi de sute de ani, scrise cu litere chirilice, pentru a scoate la iveală trecutul acestor locuri!

Putem anunţa cititorii noştri că marea şi importanta  publicaţie franceză Annuaire General des Lettres care apare la Paris rue de Miromesnil 7, în ediţia din 1932 între marii scriitori ai lumii, este  citat şi povestitorul Virgil Caraivan. De asemenea cinste se bucura şi poetul  G. Tutoveanu, un confrate  în ale scrisului al povestitorului nostru.

Ne mândrim cu povestitorul Virgil Caraivan ridicat cu toată măreţia din locurile noastre şi care  e legat cu tot ce are mai scump ca minte şi suflet – pe pământul nostru şi de aspiraţiunile culturale ale răzăşilor din aceste localităţi.

Domnia sa este cunoscut, venerat şi cinstit de către toată populaţia satelor noastre. Este  un model de bună purtare şi  cinste şi un preţios sfătuitor al sătenilor din comuna natală şi împrejurimi. Credem că este de datoria noastră de a aminti în paginile acestui ziar, că a fost unul din ofiţerii noştri de rezervă care şi-a făcut în mod strălucit datoria în marele război, fiind rănit, decorat şi avansat.

Suntem în drept să sperăm că graţie unor împrejurări mai fericite –  poate – va apare din nou  revista culturală Răzeşul a cărui operă a fost împiedicată de lipsa mijloacelor materiale.

Iarna, seara târziu, când focul pâlpâie mai plăcut în sobă, îmi face impresia că citesc o duioasă poveste a neîntrecutului nostru povestitor, care ne duce pe nesimţite în vremea scumpei noastre copilării. Târziu, când focul nu mai dă semne de viaţă şi dispare vraja  poveştilor bătrâne, ne amintim cu recunoştinţă de munca şi scrisul acestui mare povestitor al nostru, atât de folositor pentru educarea culturală a tineretului românesc”.
*
În Glasul Nostru nr.63-64 din martie-aprilie 1935, în patru pagini, sub semnătura Anton Romila, Bârlad, sub titlul „O figură originală – Moş Virgil Caraivan”, citim: „Reproducem cu plăcere articolul distinsului ziarist Anton Romila despre scriitorul nostru Virgil Caraivan publicat în ziarul „Acţiunea” ce apare la Galaţi sub direcţia d-lui George Mihăilescu – şi cu atât mai mult ne face plăcere aceasta, întrucăt d-l A. Romila este din judeţul nostru Fălciu.

Nu ştiu cum aş putea să evoc pe Moş Caraivan! Înalt, trunchios ca un stejar, cu mâini aspre şi ochi blânzi, cu mustăţile pe oală, acest uriaş moldovean urmaş al răzeşilor lui  Ştefan cel Mare cu suflet de copil!

Apariţia lui în mijlocul cenaclului nostru de la Academia bârlădeană aduce miros de otavă, de brazdă proaspătă şi reavănă, aducea lumină şi grai sfătos de cronică.

Numai în provincie şi mai ales în Moldova mai întîlneşti câte un mănunchi de tineri constituiţi în cenaclu de artă, continuând tradiţia de boemă a marilor înaintaşi.

Şi Moş Caraivan lipsea rar de la şedinţele noastre. El era gospodarul cenaclului. Cine l-ar fi auzit vorbind cu atâta patimă de Eminescu, Vlahuţă şi cu atâta înţelegere despre poezie şi artă ar fi rămas uimit. Înfăţişarea  lui de ţăran înstărit ar fi putut să facă pe  cineva mai scurt de ureche să creadă că vorbeşte despre ţarină şi semănături şi nici decum despre eminescianism şi sămănătorism.

Virgil Caraivan  face parte din generaţia scriitorilor de dinainte de război. După o activitate literară şi ziaristică de câţiva ani destul de apreciată de contimporani, făcută paralel cu studiile universitare, se retrage la ţară ca să-şi lucreze pământul moştenit de la părinţi. A fost şi unul din fondatorii Societăţii Scriitorilor Români alături de Mihail Sadoveanu, Corneliu Moldoveanu, Gârleanu, G. Tutoveanu şi alţii cu toate că astăzi deşi este în viaţă şi autor a mai multor volume de poveşti şi nuvele  ajunse cu câte 5-6 ediţii fiecare, totuşi nu figurează măcar ca membru!

Dragostea lui de pământul strămoşilor răzeşi de la Şuletea şi datorită unor amărăciuni omeneşti, îl fac să se retragă la bârlogul părintesc.

Părinţii lui credeau dealtfel să-l vadă ajuns om mare după atâta învăţătură şi nu rămas tot la coarnele plugului. Şi din ziua izolării sale începe drama sufletească a acestui mare visător şi povestitor din rasa curată şi mândră a moldovenilor care au dat pe Creangă, Vlahuţă şi alţii. Neputându-se acomoda Capitalei s-a retras  dedicându-se nobilei ocupaţii a strămoşilor săi.

De aceea, Moş Caraivan a rămas acelaşi visător iremediabil de acum două zeci şi cinci de ani, acelaşi suflet naiv şi plin de prospeţimea avânturilor tinereşti.

Era pe timpul când scotea revista „Răzeşul”:

-Dă… măi băeţi, oiu da şi junculiţa cea alba ca să scoatem “Răzeşul” aşa cum se cuvine lui să fie de Sfintele Paşti!…

Şi azi o juncă, mâine  un purcel, poimâine o sfoară de pământ, până ce într-o zi Moş Caraivan oftă îndelung şi ne mai având ce să vândă, muri şi “Răzeşul” lui drag.

Într-o zi ne arătă un sipet vechi, bătrânesc:

  • O comoară, măi băieţi!…

Şi într-adevăr acel sipet conţinea o comoară de documente vechi referitoare la Istoria ţării noastre pe care le-a şi început să le dea tiparului: revista “Documente răzăşeşti”, care apare şi astăzi, cu aceleaşi greutăţi şi cu aceiaşi infiferenţă oficială.

Moş Caraivane! Lasă durerea vântului s-o poarte, gândurile aşterne-le cu faţa la icoană şi uită toate, toate umilinţele şi greutăţile ceasului vitreg, căci cine ştie, poate, într-o zi se vor scula răzeşii, vor scotoci prin chimirele lor doldora de aur şi te vor ajuta ei să poţi răzbate cu apariţia revistei “Documente răzăşeşti”!

Căci, să ştii,  Moş Caraivane, cu preţul ciupicilor unei amante capricioase de ministru ai putea să-ţi scoţi revista un an!…

Un an, Moş Caraivane!…”
*
În aprilie 1936, deci la un an, în nr. 67, Glasul Nostru, cu semnătura învăţătoului  Gheorghe Arteni, publica sub titlul “Răbojul vremii- scriitorul Virgil Caraivan”, următoarele:  “În sbucuiumul  vremurilor  prin care trecem, cine mai are  astăzi răbdarea, toată dragostea şi tot timpul cerut pentru ca să cerceteze mai îndeaproape şi să măsoare cu adâncă şi dreaptă înţelegere – uriaşa muncă depusă de generaţia care a precedat marele război de întregire – generaţie a cărei activitate entuziastă, continuă şi dărză a pregătit spiritele şi a netezit calea pentru marea şi sfânta noastră unitate  naţională!

Unul din precursorii generaţiei acesteia care s-a frământat şi s-a străduit sub atâtea forme, cu mintea, cu vorba şi cu fapta înainte, după şi chiar în ceasul împlinirii visului nostru milenar – se poate socoti şi mult apreciatul nostru scriitor şi însufleţit povestitor moldovean d-l Virgil Caraivan.

Cine n-a cunoscut pe acest autentic urmaş al răzeşilor  lui Ştefan cel Mare, în patriarhala-i aşezare din satul Şuletea-Fălciu (în prezent Tutova) nu-şi poate da încă bine seama de adânca-i comoară de simţiri şi de sfânta lui legătură cu glia strămoşească şi cu cei ce o muncesc şi o stăpânesc, şi de cât elan şi spirit de sacrificiu îi animat sufletul său cald şi a toate înţelegător atunci când flacăra aprinsă a unui ideal scump şi sfânt inimii sale îi luminează calea şi-i cere  a merge încă înainte pe acest drum de muncă, chiar cu sacrificiul celui din urmă ceas de odihnă şi a celui din urmă ban din pungă strâns şi el cu atâta trudă pentru pâinea cea de toate zilele.

Ingratiudinea contimporanilor  nu l-a cruţat nici pe el – şi cu greu ar putea–o abate aceste câteva rânduri fugare ale mele ca şi atâtea altele care s-au mai scris, dar nimic nu împiedică şi nu mă poate împiedica şi pe mine ca şi pe alţii de a dezvălui celor de azi – ca şi celor de mâine modestia şi dreptatea unui om care a muncit mult pentru neamul său, a iertat mult – până şi îndrăzneala glonţului pe care Maiorul de rezervă  Virgil Caraivan de aproape 20 de ani, îl poartă încă în partea stângă a pieptului său de viteaz, – a aşteptat mult, a cerut puţin chiar foarte puţin doar dreptul său şi nu i s-a dat nimic, absolut nimic.

În neuitata vizită pe care am avut onoarea să i-o fac acum de curând, la Şuletea şi despre care vizită îmi rezerv plăcerea de a reveni în unul din numerele viitoare, între multe acte interesante din vasta-i bibliotecă şi colecţie de documente şi relicve, am dat şi peste două scrisori asupra cărora mă voi opri deocamdată, urmând a continua cu altele atunci când timpul şi locul va permite.

Aceste două scrisori de mulţumire confirmă  o stare sufletească, sunt un răspuns – care se poate generaliza pentru întreg tineretul acelei epoci – răspuns la profundele sentimente naţionale de care era stăpânită întreaga generaţie ante-belică sub impulsul celui mai mare animator şi îndrumător al sufletului românesc, pe care l-a avut neamul nostru, d-l profesor N. Iorga.

De aceea le-am cerut d-lui Virgil Caraivan pentru a le da publicităţii, căci ele dovedesc o credinţă şi se marchează o epocă, când tineretul nationalist credea că unirea tuturor românilor nu se va face aşa de curând şi va fi realizată de micul şi iubitul print – actualul Rege Carol II.”

Erau redate cele două scrisori, inclusiv adresele şi stampilele poştei române, noi facem acest lucru numai pentru textul lor:

Palatul Cotroceni                                 22 februarie1912

Domnul meu,
A.S.R. Principele Carol mă însărcinează să vă mulţumesc pentru atenţiunea de a-i fi dedicat opera d-stră Aliman Voinicul precum şi pentru trimiterea celorlalte opere.
A.S.Regală are intenţiunea de a le citi. Primiţi vă rog D-l meu încredinţarea deosebitei mele consideraţiuni.
General (ss) Perticari

Notă : Aliman Voinicul, poveste, tipărită în Biblioteca pentru toţi nr. 752-752 bis.
Casa M.S. Regelui                                    13 noiembrie 1914

Domnul meu,
A.S.R. Principele moştenitor mă însărcinează să vă mulţumesc foarte mult din parte-i pentru frumoasa monedă a împăratului Carus ce aţi bine voit a-i oferi.
Nu cred că A.S. Regală să se decidă a micşora valoarea acestui frumos dar,transformându-l în un simplu ac de cravată; el va lua un loc de onoare în colecţiile princiare.
Primiţi vă rog D-l meu, încredinţarea osebitei mele consideraţiuni.
General Adj.  (ss) Perticari

Notă – Monedă rară de aur, găsită cu prilejul unor săpături în satul Jigălia, judeţul Fălciu. Are următoarea inscripţie:

Avers, IMERATOR MARCUS CAESAR AURELIUS CARUS  PIUS FELIX AUGUSTUS, având ca figură bustul laureat al împăratului spre dreapta.
Reves, VICTUS CARI INVICTI AUGUSTI, iar ca figură Hercules rezemat în măciucă (vezi revista Răzeşul, an I, pag. 276)                                               +
Şi din aceste  două scrisori prezentate, cititorii îşi pot face o  idee de cadrul nationalist şi regalist, în care scriiitorul Virgil Caraivan a înţeles să-şi desfăşoare prodigioasa-i activitate publicistică şi literară în cursul  celor peste 40 de ani trăiţi în această mare  arenă a vieţii.
+
Iată-l pe Virgil Caraivan văzut de pr. Dumitru Dumbravă, consătean al scriitorului, reprodus  de Ion N. Oprea în “Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870-2008”, când vorbeşte despre revista “Răzeşul”, p.413:
“…Îi admiram înfăţişarea impunătoare, fruntea lată, părul negru ca pana corbului în tinereţe, mustăţile groase şi neajustate, pe care le numeam vrăbioi. Îmbrăcat modest, nu-i plăcea să fie subiectul discuţiilor. Era ca o apă care,  cu cât este mai profundă, cu atât e mai liniştită. Cunoştea ca nimeni altul istoria Şuletei şi a împrejurimilor. De la el ştiu că pe moşia lui Manolache Costache Epureanu Şchiopu, a boierilor Ieremia, mai încoace, în partea de miazăzi a satului şi de răsărit a pârâului ce curge dinspre Şuletea spre Murgeni ar fi existat o aşezare omenească, dovedită de hârburile şi monedele vechi găsite aici. Acestei aşezări i se zicea Brăiţenii de Jos.

…Dacă Şuletea a dat în timp atâţia oameni de carte, dintre care cei mai mulţi au împânzit întreaga ţară, aceasta se datoreşte în bună parte existenţei lui Virgil Caraivan, însuşirilor lui deosebite, dintre care cea mai  importantă a fost dragostea de satul natal, de neam, de ţară şi de istoria lui.

… Acolo, la Şuletea, Virgil Caraivan a fost o candelă aprinsă a dragostei de neam, de istorie şi de limba românească”.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 24 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5