Sursa: http://basarabialiterara.com.md

[…]

Trecută prin foc şi prin sabie,
furată, tradată mereu,
eşti floare de dor, Basarabie,
eşti lacrima neamului meu. (Dumitru MATCOVSCHI)

Poporul român a fost totdeauna un popor, la fel ca şi în zilele noastre, care nu a avut niciodată pretenţii teritoriale, ci din contră a fost ţinta unori cotropiri şi jafuri permanente, marginalizat de mai-marii lumii de parcă cu tot dinadinsul se vroia să fie şters de pe faţa pământului sau cufundat în bezna  uitării. Stând ca o stâncă în apărarea unor mai-mari ai timpurilor, de fiecare dată a fost abandonat şi ignorat de ei, fără a i se purta recunoştinţă sau a i se face dreptate. Răpită pe data de 16/28 mai 1812 de către Imperiul Rus regiunea dintre Prut şi Nistru, a preluat denumirea de atunci încolo de Basarabia (Basarabia Ţaristă), prin Tratatului de Pace de la Bucureşti, în aşa fel consfinţind sfîşierea în două a Moldovei. Tratatul încalca practica internaţională şi normele de drept existente la moment, de vreme ce Imperiul otoman ceda ţinuturi care nu-i aparţineau şi care făceau parte dintr-un stat vasal, dar autonom, cu care imperiul avea un tratat garantând frontierele din acea perioadă. Pacea de la Bucureşti face ca Moldova să piardă pentru totdeauna mai mult de jumătate din teritoriul său. Şi atunci a început marea tragedie, fuga din robia nouă a poporului român. Câţi vor fi fugit în total, nu se va şti probabil niciodată cu precizie. Fuga ţăranilor a  continuat până către mijlocul secolului, căci disperarea poporului când s-a aflat că anexarea era definitivă a fost de neimaginat. Prin urmare, putem fi de acord cu Iorga, care arăta că în acest timp au părăsit Basarabia cel puţin 30.000 de suflete. Apoi la 26 iunie 1940, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, României i-a fost impusă cedarea Basarabiei şi a nordului Bucovinei către Uniunea Sovietică. „Începând cu această dată, a fost dat startul prigoanei şi persecuţiei românilor din aceste provincii româneşti. Bolşevicii au pus în practică toate formele de represiune politică, principala cauză fiind tăria de caracter a băştinaşilor în lupta lor pentru Dumnezeu, pentru românism şi pentru România Mare. Dintre acestea, menţionăm: deportările din Basarabia şi nordul Bucovinei ( 28 iunie 1940 – 5 martie 1953), foametea organizată din Basarabia (1946-1947)”. Nu se cunoaşte cifra exactă, dar se crede că au fost câteva sute de mii de români deportaţi în Siberia, Kazahstan, primele victime fiind oamenii de frunte ai comunităţilor: preoţi, învăţători şi aşa mai departe. Să ne aducem aminte de masacrul de la Fântâna Albă  care a avut loc chiar în ziua de Paşti, la 1 aprilie 1941. Atunci, aproximativ 3.000 de români, locuitori ai satelor de pe Valea Siretului, au încercat să ajungă în România, să părăsească Bucovina răpită de URSS. Cineva împrăştiase zvonul că românii pot trece graniţa fără probleme, că grănicerii sovietici nu le vor face nimic. Când coloana de români –înarmaţi cu steaguri albe, icoane şi cruci – a ajuns aproape de graniţă, îi mai despărţeau trei kilometri de Ţara-Mamă, soldaţii sovietici, ascunşi în pădure, au început să tragă în plin. Au secerat, în scurt timp, mii de vieţi. Cei care au scăpat de gloanţe au fost urmăriţi de cavalerie şi spintecaţi cu sabia. Apoi, românii au fost aruncaţi în gropi comune. Oamenii din zonă povesteau peste ani că s-au auzit vaiete multe zile după masacru din acele gropi comune şi de pe câmpuri. Această fugă, acest exod continuă şi astăzi, în 2013. Totuşi, de ce pleacă românii moldoveni de acasă? Ce-i mână într-o lume străină şi necunoscută: Sărăcia ? Dezgustul faţă de realităţile din RM ?  Lipsa perspectivei de afirmare profesională ? Viitorul copiilor ? Nimeni nu mai crede în acest „stat” ? Ce-i face pe românii  moldoveni să plece? E lipsa speranţei. Guvernările se schimbă, dar sistemul cel colonial  a rămas, şi românul moldovean  înţelege că este neputincios. Unica salvare este Ţara-Mamă, România. Cetăţenia română a devenit pentru dânsul poarta spre libertate, spre dreptate. Acum câţiva ani s-a sărbătorit 20 de ani de la dărâmarea Zidului Berlinului, care a separat naţiunea germană, demolat fiind în săptămânile de după 9 noiembrie 1989. Mai-marii lumii au celebrat 20 de ani de la încheierea Războiului Rece. S-a instalat cu adevărat pacea oare  în Europa, când mai există un zid, „Zidul Berlinului” care este  astăzi Prutul ? Dar cine să vadă acest genocid care durează de două sute de ani. Cine să vadă această catastrofă umanitară, acest exod, cine să-i înţeleagă pe aceşti români moldoveni alungaţi de pe pământurile strămoşeşti de sărăcia lucie programată ? Se vor aduna acele mari puteri care au lipsit Basarabia ( Moldova de Est) de libertate în 1945 la Ialta, apoi în 1947 la Paris, confirmând pactul Hitler-Stalin din 1939 şi-i vor reda libertatea prin anularea propriilor decizii?! Vor recunoaşte oare ei că Unirea Basarabiei cu România  în 1918 a fost vrerea poporului român. Să cerem într-un glas toţi românii din toată lumea să ni se facă dreptate. Să ne facem noi-înşine dreptate. Să ridicăm steagul Libertăţii şi al Reîntregirii. Nu mai putem aştepta ani de iluzii. Aceste mari puteri ne-au despărţit atunci în acel an 1947 de tragedie naţională, acum ele trebuie să-şi anuleze nedreptatea istorică. Lupta pentru Basarabia trebuie să fie politica prioritară a poporului român. Această mare luptă şi izbândă va uni şi mai mult poporul român. Să nu uităm că noi suntem leagănul Europei Vechi. Am învins trei imperii: cel otoman, austro-ungar, rus. Şi astăzi Ţara noastră este liberă.  Asta trebuie să ne facă să înţelegem că avem un destin aparte, avem tărie sufletească de neînfrânt.

[…]

Articolul complet la http://basarabialiterara.com.md/?p=16677