Călătorie în Estul Europei propusă de un tip din Vestul Europei

E vară în spațiul nostru geografic, perioadă normală (dar ce mai este normal acum ?) de vacanțe, escapade, excursii, călătorii… De-a lungul secolelor s-au făcut multe incursiuni prin spațiul românesc și s-au scris multe impresii de călătorie…și de către locuitori al Vestului Europei. Ca să nu strice, poate, tradiția, iată-l și pe Grégory Rateau cu al sau Hoinar prin România (Polirom 2019) tradus, de fapt din franceză, Hors-piste en Roumanie  Récit du promeneur (L’Haarmattan, 2016) de către Nicolae Constantinescu. Subtitlul din română este clar : Jurnalul unui călător francez.

Pe coperta a patra sunt propuse câteva din destinațiile posibil de vizitat în România (chiar dacă nu e numit cu precizie locul) : Ultimul pălărier din București, Pădurea cu hohote de plâns, Baletul insectelor, Un mic colț de rai, Chilia părintelui Arsenie Boca, Prietenia franco-româna, Casa scriitorului George Calinesccu, Ultima baie de la miezul nopții, Ziua porcului.  Eu vă propun si : Cimitirul Bellu (Ion Mincu și Karl Stork cu sculpturi demne de un muzeu).

Cine e autorul ? Înainte de 2014, când s-a stabilit în România, Grégory Rateau își luase un master în producție de film și scenaristică. La Sorbona a predat arte vizuale, a făcut filme de călătorie în Maroc, Algeria, Liban, Nepal. În prezent trăiește în București, colaborează la Radio România Internațional și este redactor- șef la LePetitJournal.com. (căutați-l, dacă vreți).

Doi ani i-au fost suficicnti lui Grégory Rateau să-și facă o idee personală, nouă despre România, limitată mai mult la : Dracula, mănăstiri de prin Moldova, pelicanii din Delta Dunării, niste Călușari, o sarma,… De ce el, doar cu rucsacul în spate, o fire activă și nerăbdătoare, un « lozer de treizeci de ani, de puțin timp șomer, visător expatriat, nereusind să căștig din cărțuliile și mâzgăliturile mele,… » a rămas în România ? Motivele ar putea fi : costul vieții mai scăzut, peisajele, natura, familia lui Sarah, logodnica lui (din satul Goronești), libertatea de a se mișca undeva unde politica nu-l deranjează prea tare, ideea că se poate repatria oricând dorește, memoria încărcată cu tot felul de povești și întâmplări, bune de povestit mai apoi unor parizieni,… E mai mult decât atât. Vă las să descoperiți singuri. E și promisiunea unei prietenii cu Gigi, un bărbat de vârsta tatălui sau , interesat în mod real de punctele comune dintre ei doi.

Ce are România descoperită de el față de multe alte țări pe care le cunoaște déjà ? Cinci zile de mers prin munții Făgăraș, pe vânt, frig, ploaie, grindină, ceață, pietre, noroi, polei, un câine apărut din prăpăstii,.. pe care nu le-ar schimba , pentru nimic în lume, cu plajele aglomerate așa cum vezi pe cărțile poștale. (parcă prevedea izolarea sanitară din zilele noastre…).

De ce călătorim ? Se pot da mai multe răspunsuri : ca să evadăm din mediul nostru (fizic, cultural, istoric, geografic, economic, financiar, spiritual,…), ca să ne autodescoperim în noi situații, ca să întâlnim oameni noi ce-ți întind o mană pentru a depăși ceva ce ar trebui lăsat în urmă, fizic și psihic. Așa a fost când un cioban de prin Carpați i-a intins mâna lui GR, apoi au ciocnit un pahar de țuică, strigându-și « țuică ».

De ce scrie Grégory ? Ca să nu piardă tot ce a descoperit prin lumea largă și prin România evident. Pentru el, scrisul este singura modalitate de a gândi « adevărat », de a se prezenta lumii, cititorilor,  așa cum este el și nu cu mască (de unica folosință !?) pe care societatea i-o pretinde mai tot timpul. Lucrările lui Panait Istrati (născut pe 10 august 1884 la Brăila ) : Mes départs și Le pélerin du cœur îi revin în memorie, plimbându-se prin Herăstrău, de exemplu,  tocmai pentru că și altul înaintea lui a trecut pe acest pământ, conștient că nu-i singur în lumea asta.

Povestirile se pot citi în orice ordine,  neavând legătură una cu alta. Nu totul este laudativ, fiți siguri, dar, chiar critică (de exemplu : pereții de sticlă ai unor clădiri moderne ce aproape strivesc o mică biserică ; comportamentul necivilizat al unor călători dintr-un tramvai ;), este privirea unui prieten al României. Asta precis.

Printre cele 52 de capitole ale cărții sunt și unele dedicate vieții sale, familiei, călătoriilor prin Franța (Parisul in special), prin alte țări și continente. Deci : gratuit puteți ajunge și  pe meleaguri străine … sau alegeți tot « țara mea adoptivă » după cum susține Grégory la pagina 215 ? Si, de fapt, nu e vara singurul anotimp bun de excursii… celelalte ce au ?