Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

”Sfârșitul Europei” preconizat încă din 1958. Așteptându-i pe barbari!

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.11 (143),  Noiembrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


”Sfârșitul Europei” preconizat încă din 1958. Așteptându-i pe barbari!

Primit pentru publicare: 01 Nov. 2020
Autor: Ionuț ȚENE, Cluj, UZPR     
Publicat: 02 Nov.  2020

© Ionuț Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


”Sfârșitul Europei” preconizat încă din 1958. Așteptându-i pe barbari!

Europa retrăiește ”tendințe și crize”, din care renaște de fiecare dată, tonifiată și totuși schimbată, fără să mai fie totuși la fel. Oswald Spengler prezicea încă din 1930 ”declinul occidentului”, dar nu a Europei. Albert Camus încă din 1958 prevedea sfârșitul Europei. Experiența sa de scriitor francez născut și educat în Algeria l-a făcut să înțeleagă mai bine spiritul deconstructuvist, care a cuprins Europa în anii celui de-al doilea război mondial, dar și gulagul stalinist. Inițial, membru al partidului comunist algerian, din convingere naivă într-o posibilă lume mai bună, Albert Camus a fost exclus pentru că nu se cadra pe linia tiranică a Kremlinului și nu dorea ca Algeria să fie transformată într-o țară socialistă în urma unui război de independență împotriva metropolei franceze. Autorul romanelor ”Străinul”, ”Ciuma”, Căderea și ”Primul om” a realizat criza Europei în fața barbariei epocii: nazismul, stalinismul și…imigrația. E un paradox al marelui scriitor francez. Încă din 1958, proaspătul laureat al Premului Nobel pentru Literatură, Albert Camus era convins că imigrația va duce la prăbușirea Europei iudeo-creștine și greco-romane. El vedea pierderea Algeriei de către Franța în urma unui război terorist feroce și extrem de sângeros din partea ambelor tabere, care se hrăneau reciproc prin crime, ca o retragere a civilizației occidentale din Africa de nord. El nu s-a lăsat păcălit de ”socialismul” mișcării arabe de independență FLN din Algeria, care folosea terorismul sângeros împotriva civililor francezi, femei, copii și bătrâni, ca o metodă de luptă împotriva metropolei pentru instaurarea unui stat independent comunist Algeria, cu susținerea Moscovei.

În realitate, mișcarea ”socialistă” algeriană finanțată generos de URSS era doar o parte din vârful aisbergului acțiunii pan-arabe islamiste cu sediul în Egipt. Pentru aceste păreri expuse în articolele vremii, Albert Camus a fost atacat atât de partidul comunist francez și intelecutalii plătiți de sovietici, ca Jean Paul Sartre, dar și condamnat la moarte de mișcările de gherilă islamiste pan-arabe. Retragerea francezilor din Algeria e interpretată ca o fugă de răspundere a Europei din Africa, la renunțarea unei lumi democratice a păcii și dialogului. Albert Camus, care cunoștea foarte bine din interior aparatul de propagandă comunist ca fost membru al partidului plătit de Moscova a perceput pentru prima dată alianța dintre islamiști și comunismul ateu în lupta împotriva Occidentului și Europei democrate în general. În 1958, în plină criză a creației personale, Albert Camus se reîntoarce la regia de teatru punând în scenă la un teatru parizian finanțat de ministrul culturii Andre Malraux, o piesă după romanul ”Demonii” de Dostoievski, care deconspiră dezumanizarea unei societăți fără Dumnezeu și care refuză transcendentul, unde crima și teroarea este permisă pentru că nu are cezură, măcar ipotetic. Cine metafizic să o mai condamne? Svidrigailov este personajul central, care, dacă este ateu și refuză divinitatea, atunci îi este permis orice: mai ales crima ca mod de existență în societate. Era un atac la stalinismul și islamismul care și-au dat mâna în Algeria pentru distrugerea Europei. ”Așteptându-i pe barbari” nu este numai un roman contemporan de succes al scriitorului sud-african JM Coetzee și recent ecranizat în care joacă Johnny Depp, ci și o profeție a lui Albert Camus din 1958, care într-o scrisoare către poetul Rene Char prevede sfârșitul Europei printr-o invazie demografică. Totul este legat de căderea Algeriei în ecuația unui imperiu islamic pe care politicienii epocii nu o percepeau fiind infectați de socialismul marxist. ”Pe termen lung, toate continentele (galben, negru și gri) se vor revărsa peste vechea Europă. Sunt sute și sute de milioane. Le e foame și nu le e frică de moarte. Noi nu mai știm nici să murim nici să ucidem. Ar trebui să predică, dar Europa nu mai crede în nimic. Nu ne mai rămâne decât să așteptăm anul o mie sau un miracol”. La peste un an de la aceste rânduri scrise, Albert Camus moare într-un accident de mașină spre Paris, pe 4 ianuarie 1960. Acest ”testament” al lui Albert Camus este cutremurător, ”o Europă care nu mai crede în nimic” este condamnată la moarte, mai întâi spirituală și apoi fizică. După 1960, peste 1.200.000 francezi nativi (pieds noirs) din Algeria fug în Franța. Politicienii care nu mai cred în nimic, nu mai jură pe nimic și refuză transcendența sunt mesagerii unei morți anunțate: Europa.

 

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.627 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5