ROMÂNIA ÎN ANUL MARII UNIRI – C[entum]
Revista Luceafărul (Bt), Anul – X
Primit pentru publicare: 14 Aug. 2018
Autor: Constantin NIȚU, General de brigadă (r.), prof. univ. dr. ing. Constantin NIȚU,
Cenaclul la distanță
Publicat: 16 Aug. 2018
Editor: Ion ISTRATE

Călătorii geodezice, Franţa, asăzi după cum v-am promis, nedumeriri la revoluție sau la „îngrămădeala din decembrie” 1989 (vedeți și acum că e gata să apară un „Maidan” în București chiar în 2018, la un secol de la Marea Unire)

             Acum e acum! În 1989, Gorbaciov și Bush au hotărât la Malta nu numai să îl doboare pe Ceaușescu, ci și să distrugă România, s-o subordoneze intereselor noilor imperii economico-financiare, s-o reîndatoreze. Și după aproape trei decenii se vede că au reușit! România a fost atacată de forțele profesioniste ale statelor celor două tratate. Nu au fost doar forțe SPETZNAZ și OMON, au fost și subunități maghiare, franceze, unii zic că și germane, antrenate la Debrețin, alături de fugari români. Cu unul din acești fugari aveam să mă întâlnesc, eu și maiorul Băcanu, la Budapesta în 1990, pe timpul cutremurului din București. Zicea că e chelner la restaurantul hotelului, dar prea se ocupa de militarii români, părând a nu fi cunoscut de restul personalului.

Petre Roman, prim-ministrul acelor ani, a recunoscut că în octombrie 1990 i-a cerut șefului SIE, generalul Caraman, să dispună retragerea celor 26.000 de agenți sovietici sub acoperire, KGB și GRU,  aflați in România din 1989, găzduiți si protejați de autoritățile române. E de presupus că cei 26.000 de agenți, printre care basarabeni vorbind perfect românește, au jucat, timp de un an, rolul unei imense armate secrete, de consolidare, prin toate metodele cunoscute din arsenalul clasic al KGB, a primului regim postcomunist din fostul Pact de la Varșovia readus pe orbita Moscovei. Cheia de boltă a acestei realinieri a fost tratatul româno-sovietic, în primăvara anului 1990, încheiat de Iliescu si Gorbaciov prin care, partea română accepta, singura din Europa răsăriteană, ca eventualele alianțe prooccidentale de securitate ale țării să fie aprobate de Moscova.

Dar noi vorbim de Franța lui Mitterand în 1989. Disidentul rus Pavel Stroilov a arătat, în urma consultării arhivelor furate din Fundația Gorbaciov, că au existat planuri avansate franco-sovietice de creare a unei Confederații Europene Socialiste. El a destăinuit, într-un interviu pentru Hotnews, că revoluțiile din 1989 au fost „plănuite și înscenate de KGB, iar FSN a fost complet sub controlul sovieticilor. Și la viitorul proces al lui Iliescu și Roman se va spune asta?

Dar în decembrie 1989 erau mult mai mulți „străini” intrați în România sau pregătiți să intre. Conform unor statistici, se estimează la 67.000 numărul invadatorilor sovietici intrați în țară, „turiștii” sovietici formau forța de șoc „spetznaz”, constituită din operativi ai GRU (serviciul secret al armatei sovietice), care acționau in civil (visautniki). La granițele României se semnalează constituirea unor forțe de invazie: la granita cu URSS, în zona Galați Braila s-a semnalat o forță de intervenție sovietică de comando „spetznaz”. La granița cu Bulgaria, la Ruse se semnalează o concentrare a subunităților franceze GIGN, în timp ce la frontiera româno-ungară se aflau subunități vest-germane din cadrul cunoscutei forte CSG-9. Dacă mai punem la socoteală și ziariștii….

Membri ai GIGN

 Dintr-un interviu al fostului specialist în informații al DIE, Filip Teodorescu (cel care a fost rechemat de la postul din vest chiar în 1978, când eu eram la Hamburg și când a trădat Pacepa), reiese că implicarea serviciului de spionaj francez în treburile din România a fost efectivă, nu numai în 1989. Au fost prezenţi întotdeauna, ca şi azi. Francezii au acţionat şi în decembrie 1989, în special în Bucureşti, chiar și fizic. Doi ofiţeri din cadrul ambasadei de la Bucureşti s-au implicat în incitarea celor din Piaţa Universităţii şi, din întâmplare, au fost reţinuţi. Aveau statut diplomatic. Până s-au lămurit, i-au dus la Miliţia Capitalei, unde au început să vocifereze că sunt diplomaţi şi au imunitate. A fost anunţată direcţia de contraspionaj. „Au mers doi colegi de-ai noştri, care ştiau şi franceză, şi i-au întrebat ce fac acolo. Au fost văzuţi şi filmaţi cum îi îndemnau pe ceilalţi. Nu ne-am supărat pe ei. Unul a şi recunoscut – <<Da, ne-au trimis, am primit ordin şi asta am făcut>>. Celălalt a încercat să mai tragă de timp, să-şi menţină, chipurile, neamestecul, dar până la urmă a recunoscut. I-au retras ai lor.”

Tot Filip Teodorescu explică adversitatea lui Mitterand, cu toate că era de „hăis”, față de Ceaușescu, pe care De Gaule, cel de „cea”, îl aprecia. François Mitterand a fost vehement la adresa României. A făcut o declaraţie dură şi multă lume nu şi-a explicat de ce. El a avut o relaţie bună cu Nicolae Ceauşescu. Când au avut loc alegerile din Franța, Ceauşescu i-a trimis o sumă importantă de bani, ca să o folosească în campania lui electorală. Suma aia de bani a fost „caterisită” de alţii şi nu a mai ajuns la el. Mitterand a fost supărat că Ceauşescu i-a promis şi că nu i-a mai trimis. Relaţia lui a fost exact împotriva României, dar favorabilă Ungariei, care a contribuit cu mai mulți bani.. Mitterand a fost supus unei diversiuni de propriul lui serviciu de informaţii, care l-a dezinformat. Nu l-au informat şi reacţia a fost cea cunoscută. A fost o chestiune strict personală. Prezenţa ministrului francez la Bucureşti, imediat după 22 decembrie 1989, este legată tot de această chestiune.

Cam neclară este și moartea a trei ziariști la revoluția din 1989. Despre ziariştii străini care au transmis în direct Revoluţia Română, Sergiu Nicolaescu a declarat într-un interviu pentru „Adevărul” că „erau un pic agenţi”. Cât de agent era belgianul Danny Huwé, mort în 25 decembrie în Drumul Taberii, la Răzoare, unde are și o statuie? Louis van Dievel, unul dintre colegii lui Danny Huwé, a scris în 2009, la 20 de ani de la moartea jurnalistului un editorial emoţionant. Despre pasiunea lui Danny pentru maşinile vechi, despre nesfârşitele glume de redacţie, despre ţigările sudate şi sticlele de şampanie pe care le destupau după zile de muncă ce se încheiau dincolo miezul nopţii. La finele anului 1989, redacţia televiziunii VTM s-a împrăştiat către răsăritul continentului pentru a acoperi în direct căderea comunismului. Louis van Dievel a mers la căderea zidului Berlinului, Danny Huwé – în România. Așa era misiunea? În Ajunul Crăciunului a trimis un reportaj de la graniţa româno-bulgară. Ori am pomenit ce subunități franceze așteptau la Ruse!

Alţi doi ziarişti străini au murit în România în timpul Revoluţiei din decembrie 1989: Ian Henry Perry (Sunday Times) şi Jean-Louis Calderon. Noi ne referim doar la al doilea, deoarece numele lui a fost dat unui bulevard, ca să vedeți cum e lăsată toponimia pe mâna nu știu cui. Că după legea propusă de Crin Antonescu sunt interzise anumite nume de români celebri. Jean-Louis Calderon avea 31 de ani în decembrie 1989, două fiice, şi o carieră de ziarist obişnuit cu riscurile. Colaborase cu mai multe posturi consacrate de televiziune (printre care „Europe 1″ sau „La Cinq”). În noaptea de 22 decembrie 1989, Calderon se afla în Piaţa Palatului din Bucureşti. Prins într-un schimb de focuri, jurnalistul s-a adăpostit în spatele unui tanc. Tancul a fost brusc „atacat”, dinspre Comitetul Central al Partidului Comunist, de un ARO, asupra căruia s-a tras intensiv. Se credea că e plin de „terorişti”. Panicat de „atacul” maşinii ARO, tanchistul a trecut cu şenilele peste un grup de tineri, printre care şi Jean Louis Calderon. În memoria sa, o stradă mică din Bucureşti (fosta „Alexandru Sahia”), transformată în bulevard, îi poartă numele. Și un liceu teoretic din Timişoara a fost botezat „Jean Louis Calderon”.

             Români care au acționat și în Franța

             Nu sunt prea multe informații la dispoziție asupra românilor care au acționat în Franța în numele diferitelor servicii. Încercăm să dăm puține exemple. Vera Atkins este considerată „Cea mai importantă agentă secretă din cel de-al doilea război mondial”.

Vera Atkins

 William Stevenson, unul din biografii Verei Maria Rosenberg spunea despre ea că era o femeie care, desi avea o înfățisare plăcută, „nu a fost niciodată iubită”. Comportamentul său era mai degrabă „rece si distant”. A debutat cu spionajul economic.

Vera s-a născut la București, într-o familie evreiască. Numele Atkins și l-a luat mai târziu, după numele de fată al mamei sale, fiica unor industriași din Africa de Sud. Biografii oficiali ai Verei spun că primele relații ale agentei cu serviciile de spionaj britanice au început înainte de război, când, fiind funcționară angajata a unei companii de petrol, le-a furnizat ofițerilor MI5 informații importante. În 1933, familia Rosenberg emigrează în Anglia, iar Vera studiază limbile moderne în Paris, la Sorbona.

După începerea războiului, se reîntoarce în Anglia, iar în 1941 este angajată a secției franceze a SOE, devenind ofițer de informații. Vera este o vedetă a serviciilor secrete, un profesionist extraordinar, fiind antrenorul a 470 de agenți secreți (dintre care 39 erau femei) care urmau să fie trimiși în Franța, in acea epocă sub ocupație nazistă.

După încheierea războiului, din proprie inițiativă, Vera a plecat în Germania pentru a investiga motivele și împrejurările dispariției a 118 agenți, dintre care 13 femei, cei mai mulți uciși în lagărele de concentrare naziste. În 1987 Vera Atkins a primit titlul de Comandor al Legiunii de Onoare și medalia „Crucea de război”.

Vera a fost una din cele mai importante spioane din al doilea război mondial și se pare că figura sa a inspirat personajul Miss Moneypenny din romanele „James Bond” ale lui Ian Fleming (Vezi şi  „Atkins Vera, născută în România, o spioană engleză” în „OBELISC, Album-dicţionar pentru încă circa o sută de alte personalităţi româneşti”, p.17-22, Opera Omnia de Ion N. Oprea, Editura Tipo-Moldova,Iaşi, 998 pagini.

 Maria Tănase

 Despre Maria Tanase și relațiile ei cu servicile secrete se speculează de multă vreme. Nimeni nu se încumetă încă să dea un răspuns clar. Dar poveștile și legendele despre Mata Hari a României rămân și merită spuse. Istoricul Mihai Pelin, în lucrarea sa „Un veac de spionaj, contraspionaj și poliție politică”, povestește că la sfârșitul anilor ’30 artista era foarte apropiată de Maurice Negre, corespondentul de la București al agenției Havas și rezident al serviciilor speciale franceze. Mai mult, in 1940, Maria face un turneu la Ankara și Istanbul și în acea vreme toată lumea știa că cele două orașe erau locul de întâlnire favorit al agenților secreți.

 Maria Tănase

 Se spune că tot în anii ’40, Maria Tănase a fost curtată de serviciul secret al armatei germane Abwehr, care a încercat să o recruteze printr-unul din iubiții divei și că damicela a refuzat. Tot istoricii susțin că până la urmă Maria Tănase a ajutat Serviciile Secrete Române pe toată perioada celui de-al doilea război mondial.

In 1941, diva a avut o relație foarte apropiată cu Alfred de Chastelain, ofițer în serviciile secrete britanice. În februarie 1941, Alfred părăsește România și preia la Istanbul conducerea filialei SOE (structură a spionajului britanic) ce includea si România.

În Turcia, De Chastelain avea să-i propună Mariei să nu se mai întoarcă în România, oferindu-i un post la radio Londra. Artista însă refuză oferta și se întoarce în țară, unde e arestată. Este acuzată că ar fi conlucrat cu rețeaua de spionaj britanic. Probele sunt insuficiente, iar artista este eliberată. Ea se mai plimbase și prin Franța, la Expoziția Mondială sau la parole cu Brâncuși!

Așadar, a  fost sau nu Maria Tanase agent secret? Și-a folosit talentul și pofta de bărbați si in slujba unor servicii secrete? Dovezi certe nu există, iar legendele despre un destin și un talent excepționale ca ale Mariei Tănase nu vor aduce prea curând la lumină adevărul gol-goluț.

           În rest, lăsați divele și să fiți iubiți! Deocamdată, ne oprim aici.despre acest subiect,  Franţa.

                                           14 august 2018

 (continuare http://lenusa.ning.com/profiles/blogs/calatorii-geodezice-franta-1996-angers-x)