Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 16 → 2024

Sângeroasa diversiune

În luna decembrie a anului 1989 în România a fost Marea Revoluție Sovietică

În analiza lui Grigoe Cartianu Motoul cu care se deschide cartea “SÂNGEROASA DIVERSIUNE-A KGB-iștilor din FSN “, volumul I, apărută la Editura Neverland, București, 2021, ne avertizează de la început de implicarea rușilor în revoliuția din România cu fraza lui V.Suvorov, fost ofițer GRU: “Fiecare ins ajuns în GRU își păzește capul, care poate fi păzit numai prin păzirea limbii.“

Cartea este structurată în următoarele secvențe și capitole:” Mulțumiri” în care autorul subliniază că acest volum este rezultatul muncii de documentare a unei echipe de reporteri pasionați de la ziarul “Adevărul “: Andrei Crăciun, Mihai Voinea, Cristian Delcea, Florel Manu, Mihai Mincan. Urmează “Cuvântul autorului “ care stipulează că, Revoluția Română din Decembrie a fost ”Marea Revoluție Sovietică din Decembrie “, unde autorul scpune că Ceușescu a dat ordine clare de a se trage cu muniție de război în populația revoltată. Însă după fuga lui acestuia au fost omorâți 957 de oameni, de șase ori mai mulți decât sub svârcolirile dictatuirii. În decembrie 1989, Securitatea a fost transformată în ținte de către agenții sovietici ajunși la putere. Însă nu întreaga Securitate, ci acele direcții care deranjaseră Marele Prieten de la Răsărit, criminala Rusie.

Decizia preeminentă în privința formulei de schimbare din România i-a aparținut lui Mihai Gorbaciov, subliniază Grigore Cartianu, care a avut întâlniri decisive  în acest sens cu George Bush la bordul vasului sovietic “Maxim Gorki”, în apele Malteze. Țara noastră, la un moment dat, a fost împânzită de de zeci de mii de “turiști “ sovietici, care trec la acțiune în marile orașe ale țării. Șefia țării îi este dată unui vechi activist de partid Ion Iliescu, școlit timp de 5 ani la Moscova și suspectat că a colaborat cu serviciile secrete sovietice, ale imperialismului rus. Ideologul Revoluției Române a fost numit Silviu Brucan, un vechi stalinist, fost redactor șef la ziarul SCÂNTEIA, oficiosul propagandei comuniste. Acesta a primit instrucțiuni decesive în 1988, de la Kremlinul imperialist.Iar în fruntea Armatei Române a fost numit, de către Ion Iliescu, un spion sovietic dovedit, pe nume Nicolae Militaru, aflat în solda GRU- fiind vorba de Serviciu  de spionaj al Armatei URSS, iperialistă.Acest  general-spion este anunțat la Televiziunea Română de către un căpitan de armată pe nume Mihai Lupoi, care-și petrecerea timpul liber împreună cu șeful celulei GRU în România pe nume Maiorov.

Generalul spion Nicolae Militaru  numește în funcții oameni ai Moscovei în fruntea instituților militare din țara noastră și distruge arhivele serviciilor secrete. Un alt diversionist a fost contraamiralul Cico Dumitrescu, școlit la Leningrad și arestat în 1980 pentru legăturile sale cu serviciile secrete ruse.

Denumirea de Frontul Salvării Naționale este adus din Uniunea Sovietică, adică din Rusia, denumire fixată cu mult înainte.

Soții Ceaușescu sunt omorâți după clasica rețetă rusă, adică sovietică, constând în proces sumar, acuzații inventate și execuție pe loc.Așa cum s-a întâmplat cu Pătrășcanu.

Autorul, pe drept cuvânt, își pune întrebarea:  de ce Crimele Revoluției? Tot el răspunde-pentru că majoritatea morților din decembrie 1989 nu a fost rezultatul haosului de pe străzile marilor orașe, ci al unei hotărâri de la conducerea de atunci, făcută cu profesionalsm. Revoluționarii, fără să cunoască mașinăriile conspiratorilor în frunte cu Ion Iliescu, au făcut jocul noului nucleu de putere, Iliescu-Brucan-Militaru. Revoluționarii, inconștienț, au făcut jocul sovieticilor. Cu atâta propagandă la televizor și la comanda comandanților erau convinși că se luptă cu teroriștii.Nu erau teroriști.Așa au murit oameni nevinovați.Diversioniștii au fost Ion Iliescu, Nicolae Militaru KGB-istul, Silviu Brucan, Teodor Brateș de la Televiziune, Cico Dumitrescu și celorlalți diversioniști din decembrie 1989.Iliescu, Brucan și Militaru au făcut jocul rușilor, botezați sovietici.

Soldații chemați să apere, așa zisa revoluție, au împușcat oameni nevinovați, crzând că sunt teroriști.Nu a fost o revoluție televizată, mai degrabă a fost o contrarevoluție realizată prin televizor.

Pe 22 decembrie 1989, la Televiziunea Română a fost o paradă a agenților ruși, autobotezați sovietici.În primele 3 ore și 45 minute, de la orele 13 până la 16,45 la Televiziunea României Libere, cuvântul “popor” a fosr rostit la microfon și în fața camerelor de luat vederi, de 144 ori.. În fruntea acestor exprimări au fost Teodor Brateș, Mircea Dinescu și Ion Iliescu.

Poporului român, în perioada aceea, grupul Iliescu i-au oferit un ucigător pachet de minciuni..

Cartea se încheie cu “ Stenograma întrevederii româno-societice din 27 decembrie 1989, ora 10“. O formă de trădare a poporului nostru în favoarea imperialismul rus.La această întrevedere au prticipat Ion Iliescu, președintele CFSN, Petre Roman, prim-ministru al României, Evgheni Tinjelnikov, ambasatorul URSS la București.

Cartea semnată de Grigore Cartianu este o pagină de istorie, bine documentată, despre crimele revoluției care a fost o sângeroasă diversiune a KGB-iștilor din FSN.

Al.Florin Țene



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania