Aristide Vrabie s-a născut la 15 august 1908, în satul Cârja de Sus, comuna Cârja, județul Tutova (astăzi, în orașul Murgeni, județul Vaslui), unde a trăit toată viața; a murit la 7 decembrie 1995, la Murgeni, fiind înmormântat în cimitirul din satul natal. A fost căsătorit și a avut un fiu și o fiică. A predat istoria la cele două școli locale până la pensionare, în anul 1970. Despre trecutul, oamenii și noile realități ale satului, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 15 iulie 1992, la domiciliul său din localitate.

• – Domnule Aristide Vrabie, când și cum a luat ființă satul Cârja?
• – Anul de început al satului, înființat aici, pe malul Prutului, la un kilometru spre vest, este 1476. În bătălia de la 10 ianuarie 1475, Ștefan cel Mare a învins armatele turcești la Vaslui; în anul următor, însuși sultanul Mahomed al II-lea „Înfricoșătorul”, care cucerise Bizanțul în 1453, s-a pus în fruntea unei numeroase armate turcești și a invadat din nou Moldova, expediția terminându-se la 26 iulie 1476 cu bătălia de la Valea Albă, lângă Războieni. În timpul marșului de înaintare a turcilor către nord, când au devastat sudul Moldovei, străbunii noștri au plecat din satul Brezana, aflat la trei kilometri sud de Cârja, refugiindu-se spre nord și ascunzându-se în stufărișul bălților din partea de nord-est a satului de astăzi. Aici, au hălăduit [trăit în voie] o vreme, până la terminarea războiului, după care, retrăgându-se, n-au mai îndrăznit să coboare cei câțiva kilometri spre sud, spre vechile ruine ale satului lor, și s-au oprit aici, pe marginea bălții, cu râșnițe de măcinat mălai pentru mămăligă și cu bruma lor de agoniseală, întemeind satul actual.
• – Care dintre cele două sate a fost înființat mai întâi: Cârja de Sus sau Cârja de Jos?
• – Cel de sus, adică mai de la nord, fiind cel mai apropiat de locul de unde au ieșit fugarii în urma invaziei turcești; apoi, cei care le-au succedat mai târziu, nemaiavând loc aici, s-au extins în partea de sud a satului – adică mai în jos, cum zicem noi.
• – Care a fost principala preocupare a sătenilor de atunci?
• – Una dintre cele mai ușoare și mai bănoase ocupații a fost pescuitul, satul fiind așezat în Lunca Prutului, cu o suprafață de apă lucie de aproximativ 500 de hectare, cu stufăriș și păpuriș, care constituiau alte bogății, în afară de pește; stuful folosea la învelirea caselor, iar papura – la acoperirea altor construcții și la confecționarea coșurilor. O altă îndeletnicire de seamă a strămoșilor noștri a fost creșterea vitelor; au existat gospodării care aveau și câte 12 cai – în limbajul vechi, se spunea „o preucă” [herghelie] – și patru-cinci vaci. La acestea, se adăugau culturile de vii și de cereale, suprafața totală a satului ajungând să depășească mai târziu 3.000 de hectare, toate contribuind la prosperitatea gospodăriilor noastre țărănești, care au făcut din Cârja una dintre cele mai bogate comune din împrejurimi, supranumită „picior de Paris”. Dispunând de o stare materială bună, foarte mulți copii de aici au mers mai departe la școli, ajungând profesori universitari, generali de brigadă, ca Vasile Mocanu, sau doctori regali, precum Mărgărin Manoliu, medic personal al Regelui Ferdinand I.
• – Care a fost populația maximă a comunei și când?
• – Cei mai mulți locuitori au fost înregistrați până în 1965 – peste 4.000, dintre care 650 de elevi, corespunzând la 1.500 de familii.
• – Când a început declinul?
• – Populația a început să scadă chiar din acel an, când, după reforma învățământului, copiii au migrat către școlile de meserii sau de diverse specialități de la oraș, stabilindu-se în alte locuri, mai ales la Hunedoara și Galați; astfel, numărul locuitorilor s-a redus cu circa 1.500, satul având în prezent o medie de vârstă de peste 70 de ani – multe leaturi de-ale mele de la școală sau din armată s-au stins…
• – Câți copii mai sunt astăzi la școală?
• – Foarte puțini; în ultimii ani, nu s-au mai născut decât vreo câțiva. Sunt clase cu numai patru elevi, mai ales la ciclul primar; doar prin vacanțe, unii părinți de la oraș își mai trimit copiii aici, la bunici.
• – Ce sentiment vă încearcă atunci când vă uitați la ceea ce a mai rămas din satul de altădată?
• – Când mă gândesc la ce a fost, mi-e și groază să mai deschid gura. Regret enorm când văd ce se întâmplă astăzi și nu întrezăresc pe nimeni capabil să pună piciorul în prag și să readucă țara la normal.

Florin Bălănescu