Satul Cârja, aparţinând oraşului Murgeni din judeţul Vaslui, este situat la 1 km vest de malul Prutului, la graniţa cu judeţul Galaţi. De-a lungul timpului, satul a fost alcătuit, de la nord la sud, din cinci localităţi: Bârsana (fostă Bârsăneşti), Răşcana şi Hrăniceni (sau Hârcetea) – toate formând, ulterior, Cârja de Sus, Crihana/Cârhana (fostă Crihăneşti/Cârhăneşti) şi Creţana – ambele constituind, mai târziu, Cârja de Jos.

În timpul invaziei tătarilor din anul 1359, existau doar câţiva locuitori în partea nordică a satului actual; în rest, numai pustietăţi. Prima comunitate închegată pe aceste locuri a fost semnalată în anul 1476, când, după bătălia de la Vaslui din 10 ianuarie 1475, turcii au invadat din nou Moldova, iar localnicii din satul Brezana, aflat la câţiva kilometri sud de Cârja de azi, s-au refugiat ascunzându-se în stufărişul bălţilor din partea de nord-est a satului actual. După terminarea războiului, ei nu s-au mai retras în satul lor, ci au rămas pe marginea bălţii, întemeind satul Cârja de Sus, iar apoi s-au extins spre sud, în viitoarea Cârja de Jos.

Prima atestare documentară a satului apare într-un act din 5 martie 1493, din vremea domniei lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, care soluţiona conflictul dintre două fiice ale unui boier pentru moştenirea ce cuprindea şi balta de la Cârja. În timpul aceleiaşi domnii, locuitorii nou-înfiinţatului sat Cârja au primit pământ, ca şi misiunea de a semnala apariţia oricăror duşmani pe aceste meleaguri. Astfel, o parte a satului se afla spre popânzacii din balta de refugiu de la Crihana, alta era situată pe dealul de la Creţana, la 2 km vest de sat, în fundul Văii Adâncata de pe Valea Elanului, iar o alta s-a constituit în jurul dependinţelor proprietarului David Cârjă, care a şi dat numele satului, venit din Adâncata după anul 1575 pe locul unde, mult mai târziu, au fost construite sediile primăriei şi al C.A.P. La nord, în anul 1691 exista un grup de case numit Hârcetea (mai târziu, Hrăniceni) după balta cu acelaşi nume. Din cauza epidemiilor de ciumă şi holeră din anul 1823, satul Creţana (care exista înainte de anul 1745) s-a desfiinţat, jumătate dintre locuitori stabilindu-se la Cârja, iar cealaltă jumătate în satul apropiat Blăgeşti, în timp ce alţii au venit de la moşia Brezana (care se întindea de la Prut, peste râul Elan, până la drumul Brăilei), conacul boieresc Maţa (unde era o importantă zonă viticolă) şi din satul Vădeni, toate aflate la câţiva kilometri spre sud, pentru că nu aveau biserică şi cimitir. Cu timpul, satul Cârja s-a extins şi mai mult, ajungând să depăşească 3.000 ha şi 1.500 de familii totalizând peste 4.000 de locuitori, dintre care 650 de elevi. Ocupaţiile lor de bază erau pescuitul, lucrările din stuf, creşterea animalelor, viticultura, albinăritul şi agricultura, înlesnite de existenţa bălţii şi a terenului fertil. Traiul îmbelşugat şi peisajul încântător îi aduseseră satului renumele de „Cârja, picior de Paris”.

Concomitent, a înflorit şi viaţa religioasă; în sat, au existat trei biserici: cea mai veche, cu hramul Sfântul Nicolae, amplasată în Cârja de Jos, a fost ridicată în anul 1678 de ofiţerul rus Nicolai şi demolată în anul 2008 pentru ca pe locul ei să fie ridicată alta nouă, în curs de finisare; alta, cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul, aflată în centrul aşezării, a fost construită pe la anul 1750 de banul Ioan Cârjă şi a dispărut după anul 1930; ultima, cu hramul Naşterea Maicii Domnului, situată în Cârja de Sus, a fost înălţată între anii 1831 şi 1833 de protopopul Vrabie şi este declarată monument istoric, dar se află într-o avansată stare de degradare, necesitând reparaţii capitale urgente.

În paralel, au propăşit şi formele de învăţământ; prima şcoală din sat a fost construită în anul 1867 în Hârcetea, lecţiile fiind predate de dascălii bisericilor; părinţii boierului Lazăr Donca au contribuit la ridicarea şi îngrijirea ei, iar soţii Lazăr şi Natalia Donca au donat în repetate rânduri bani pentru biserică şi au construit, în anul 1922, Monumentul Eroilor. După dărâmarea acestei şcoli, tot în Cârja de Sus a fost zidită, în anul 1900, o alta din cărămidă, singura care mai există şi astăzi. Ulterior, a fost înălţată o şcoală din chirpici în Cârja de Jos, demolată în anul 1961, lângă ea fiind clădită, în anul 1959, alta din cărămidă, dărâmată şi ea în anul 2020, din ordinul inconştient al unui primar nesăbuit; aceeaşi soartă a avut şi căminul cultural, ridicat în anul 1958 şi demolat în anul 2017. Pe băncile şcolilor din Cârja, s-au format personalităţi de seamă în cele mai variate domenii: profesori universitari (inclusiv decani de facultăţi), generali de armată, avocaţi, ingineri, economişti, scriitori şi medici – cel mai marcant dintre ei fiind Mărgărin Manoliu, medic personal al Regelui Ferdinand I.

Din nefericire, prin reforma administrativ-teritorială din anul 1968, comuna Cârja a fost desfiinţată şi inclusă ca sat component al comunei Murgeni, ulterior devenită oraş. Investiţiile şi importanţa satului s-au diminuat şi, în consecinţă, acesta s-a depopulat, ajungându-se în prezent la mai puţin de 700 de locuitori şi nici 30 de elevi; Cârja e doar unul dintre străvechile sate româneşti distruse de politica megalomană şi discreţionară a regimului comunist. Casele impunătoare de altădată au intrat în pământ, sătenii s-au mutat în cimitir, iar „Cârja, picior de Paris” de odinioară îşi plânge cu ultimele lacrimi istoria de veacuri şi semeţia unor vremuri care nu se vor mai întoarce niciodată.

Florin Bălănescu