Primit pentru publicare: 23 mai 2017
Autor: Mircea DAROȘI
Publicat: 24 mai 2017
Editor: Ion ISTRATE

Cântarea cântărilor – o creaţie sublimă

Apreciată ,,ca cel mai ales produs al înţelepciunii sacre inspirate, sau ca o excepţională scriere poetică mistică, în care este proslăvit Dumnezeu şi sunt evidenţiate relaţiile umane adorate faţă de El, ,, Cântarea cântărilor’’ este aşezată la un loc de mare cinste în cea dintâi şi cea mai citită carte din lume – Biblia.

Dacă nu era scrisă, Cartea Sfântă ar fi fost lipsită de acea licărire prin care se înalţă simţirea sufletească. Ea este cântarea cea mai frumoasă dintre toate cântările, este o expresie a lirismului şi perfecţiunii rar întâlnită în scrierile obişnuite. Nu întâmplător, unii cercetători o consideră o operă de inspiraţie divină. Chiar şi titlul, ,,Cântarea cântărilor’’ reprezintă un superlativ prin care se înţelege o cântare superioară oricărei cântări, o cântare care întrece prin frumuseţe pe toate celelalte.

În Biblie, mai sunt întâlnite asemenea construcţii lexicale similare cu cel din titlul acestei cărţi cum ar fi: „Sfânta Sfintelor”, „Cerurile Cerurilor”, „Domnul Domnilor’’, „Robul Robilor’’, sau chiar opusul sublimului şi desăvârşirii, ,,Deşertăciunea Deşertăciunilor’’

Titlul cărţii ne arată că este vorba despre un singur poem a cărui compoziţie este mai puţin obişnuită decât în alte cărţi. Nu are o introducere. Personajele sunt aceleaşi: mirele se compară cu Solomon sau cu regele, mireasa e aceeaşi, corul din Ierusalim este omniprezent.

Ca şi  ,,Psaltirea’’, ,,Cântarea Cântărilor’’ a fost tradusă din ebraică, tipărită şi răspândită uneori şi separat de restul Scripturii. La noi s-au ocupat de textul acestei scrieri personalităţi ale vieţii eclesiastice, culturale şi literare precum: Pr. Prof. Dr. Nicolae Neaga, pr. Vasile Radu şi Gala Gaction, Nicodim, Patriarhul României, poetul Ioan Alexandru, Petru Creţia, etc. În versuri ,,Cântarea Cântărilor’’ a fost tradusă şi prelucrată de Iuliu Dragomirescu, Corneliu Moldovan, Emil Păsculescu- Orlea şi Radu Cârneci.

De-a lungul vremii, asupra acestei cărţi s-a revărsat un noian de păreri. Unii au considerat-o ,,o colecţie de cântece populare recitate cu ocazia unor serbări nupţiale la evrei, alţii au văzut în ea  expresia cea mai profundă a legăturii mistice dintre Israel şi Iahve, iar cei mai mulţi au caracterizat-o ca fiind ,,cea mai enigmatică scriere din toată Biblia’’.

Din punct de vedere al sensului ,,Cântarea Cântărilor’’ ar putea avea trei puncte de interpretare: literar, mistic şi alegoric. Aspectul literar scoate în evidenţă faptul că este un poem al iubirii dintre doi tineri. Totul se bazează pe un dialog cântat între două fiinţe iubite, despărţite una de alta, care mânate de dor, se caută reciproc, fiecare descriind în termeni de o rară frumuseţe chipul celuilalt. Cele două portrete sunt realizate cu o măiestrie inegalabilă. Primul este portretul iubitei, zugrăvit în culorile cele mai deosebite de către iubitul ei: ,,Cât de frumoasă eşti tu, draga mea, cât de frumoasă eşti! Ochi de porumbiţă ai, umbriţi de negrele sprâncene, părul tău turmă de capre pare, ce din munţi, din Gaalad coboară. Dinţii tăi par turmă de oi tunse ce din scăldătoare ies; ele au toate doi gemeni şi între ele nici o stearpă nu-i. Cordeluţe purpurii sunt ale tale buze şi gura ta-i încântătoare’’.

Al doilea portret aparţine iubitului, realizat într-o perfectă simetrie de către iubită, în care limbajul poetic este impresionant. El ocupă un loc important în inima ei: ,,Iubitul meu e alb şi rumen, între zeci de mii întâiul. Capul lui – aur curat; părul lui – păr ondulat, negru-închis, pană de corb. Ochii lui sunt porumbei, ce în lapte trupu-şi scaldă, la izvor stând mulţumiţi. Trandafir mirositor sunt obrajii lui, strat de ierburi aromate. Buzele-i sunt ca crinul roşu, în mir scăldate. Braţele-i sunt drugi de aur, cu topaze împodobite; pieptul lui e scut de fildeş, cu safire ferecat. Stâlpi de marmură sunt picioarele lui, pe temei de aur aşezate. Înfăţişarea-i ca Libanul, el e măreţ ca cedrul. Gura lui este dulceaţă, iubirea întrupată-i’’.

Amândouă portretele abundă în metafore şi comparaţii de o rară frumuseţe. Ne-ar putea duce gândul la ciobanul mioritic, al cărui  portret are multe similitudini cu cel al iubitului. Cei care susţin interpretarea mistică, cum ar fi Honoriu şi Bossuet, spun că această scriere ar avea un dublu sens: un sens literar propriu prin care ar celebra căsătoria lui Solomon cu Sulamita sau fiica lui Faraon, iar în sens spiritual, iubirea lui Dumnezeu pentru poporul Său.

Interpretarea alegorică creştină vede în mire pe Hristos, iar în mireasă, Biserica Sa, bazându-se pe sensul tainic al acestor cuvinte care sunt întâlnite în multe texte din Vechiul Testament. Exegeţii iudaici, ca şi tradiţia veche creştină atribuie această carte regelui poet Solomon, bărbatul ilustru care a întruchipat înţelepciunea, frumuseţea şi strălucirea umană.

Cântarea Cântărilor a fost citită şi răscitită de către scriitorii noştri. Toţi s-au apropiat de ea cu admiraţie şi emoţie, aşa cum au făcut-o Gala Galaction, Zoe Dumitrescu Buşulenga sau Ioan Alexandru, care apreciază că este un poem liric în care sentimentul religios şi-a găsit expresia cea mai veridică, dându-i aspect unic între toate scrierile de până acum.