Cartea botoşǎneanǎ: Alexandru Ulian –În ritmuri de sonet

Autor, Paul Ungureanu

În luna mai când natura s-a dezlănţuit în toată splendoarea ei,colegul de cancelarie, profesorul de matematică FLORINTE CATARGIU,având pseudonimul literar ALEXANDRU ULIAN, mi-a făcut o surpriză plăcută cu volumul de poezii intitulat în mod sugestiv „În ritmuri de sonet”. Pentru mine, surpriza a fost una de bine,de frumos, ştiindu-i înclinaţia spre partea literară.

 Pentru o bună parte a colegilor, mirarea a fost cum un profesor de matematicǎ scrie poezie? Această mirare a fost ştearsă de mult timp, când matematicianul Dan Barbilian a ajuns un mare poet, cunoscut sub pseudonimul literar Ion Barbu.

 Pe meleagurile botoşănene, de câteva decenii, dascălii de matematică Gabriel Alexe, Georgică Manole şi AL. D. Funduianu s-au afirmat cu o creaţie poetică valoroasă.

 Matematica este o ştiinţă exactă, cu o logică impecabilă. Poezia te scoate în cazul de mai sus din lumea cifrelor, a teoremelor. Poezia te plasează în acea stare de visare, de lirism,de aventură imaginară, sensibilă, de densitate metaforică.

 Alexandru Ulian s-a născut la 27 mai 1957 la Gura-Humorului, judeţul Suceava. Debutul literar s-a produs în anul 1996 cu „Notiţele din Zori”, în placheta de versuri ”Singularităţile lumii”. A publicat în revistele Intertext , Jurnalul literar, Mentor XXI şi Absolut Cultural. Activează în grupările literare “Constantin Dracsin” şi “Ion Pillat”.

 În acest prim volum de versuri,poetul Alexandru Ulian este mistuit de întrebări şi nelinişti “Cine eşti tu Omule…?!/Cine eşti,/mereu cine sunt/-mereu neîncetat-,/ Cine eşti, cine sunt…?! ”( Cine eşti tu, Omule…?!)

 Ideea singurătăţii poetului răzbate din multe versuri ale volumului de poezii împărţit „în ritmuri de sonet” şi „peregrinări fără voie”. Este o singurătate ce îmbină nostalgiile din copilărie cu lumea imaginară caracteristică pentru perioada adolescenţei. Singurătatea este grea, apăsătoare, “tocmai din Împărăţia Nimicului Friguros ” :”Dacă mai ai puterea Copilului/de a nesfârşi/ lucirea unei stele /cu Noaptea visării tale/Curate/Ori/dacă mai ai picul de vlagă/de a sprijini/într-o Metaforă/Pe un început de vers/ Ca tot Trupul Lumii/acesteia/în neputinţa-i/ de a-şi desăvârşi/Povestea”( Ci iată-L iar se apropie).

 Limbajul poetic are unele capcane pentru imaginarul liric ulianian fiind în acest sens solitar în creaţia poetică botoşăneană la început de secol XXI.

 Emoţia poetiă este temperată, interiorizată spre o totală singuătate. În acest sens creaţia poetică uliană este inconfundabilă:”Cu sufletul puţin/În faţa urâţenie mele/Şi singur/Foarte Singur/să îmi dau/ eu,mie însumi,/de mine/ când nu mai pot/Iertarea” (Doamne,cum m-ai ales Tu pe mine).

 Alexandru Ulian are capacitatea de a-şi descifra propriile angoase în această lume total debusolată, abrutizată şi în plină globalizare, înlăturând zgura existenţială prin actul poetic. Alexandru Ulian te poartă între teluric şi celest, între zbatere şi nezbatere, singurătate, putinţă şi neputinţă, uitare şi neuitare, în volumul său “În ritmuri de sonet”, apǎrut în Editura Quadrat, Botoşani, 2011.