Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 6 (126), Iunie 2019
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: ISSN 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE

Cartea limbii noastre, în viziunea cititorilor de excepție

Primit pentru publicare: 25 Iun. 2019
Autor: Prof. Paraschiva CĂRBUNAR
Publicat: 27 Iun. 2019
©Paraschiva Cărbunar, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Opinii, recenzii pot fi trimise la adresa: ionvistrate[at]gmail.com  sau editura[at]agata.ro

Urmele mesajului literar rămân în paginile revistei ”Agora literară” – publicație editată de L.S.R. (Directori – d-l Al. Florin Țene, redactor șef d-l Iulian Patca) prin creațiile  poeților, care scriu cartea limbii noastre, oferind cititorului, oricare ar fi structura psihologică sau intelectuală a cititorului, un spațiu vast de semnificații posibile.

În ”POEME ÎNSÂNGERATE” poeta Titiana Nica Țene aduce informația  estetică ALEATORIE, ce decurge din structurile afective percepute, decodificând receptorii, pentru a transmite mesajul poetic, purificând și înălțând sufletește prin individualitate estetică, trasformând poezia  în cântec, meditând la timpul fără nume și ireversibilitatea lui:

”M-am așezat pe-aceeași bancă
Pe care noi ne-am cunoscut
Și se făcea că suntem tineri
Și amintirea m-a durut.”
(Singurătate)

Există cititori care prin sensiblitate și cultură, sondează un text poetic ”până în profunzimile-i tăinuite,  dezvăluind valori inculeate de geniul creatorului, de care el însuși n-a fost întotdeauna conștient”. A citi bine, spune J. Mourot ”înseamnă a înțelege ce vrea opera, a ști ceea ce a vrut să spună autorul și nu știa că vrea.”
Comentând un emistih – G.I. Tohăneanu spune în Epigonii: ”Văd poeți ce-au scris o limbă …”
E de înțeles că Eminescu relevă nu numai dulceața limbii ci și armonia ei, ”organizarea  ei geometrică în fagure.”

Doamna Tititana Nica Țene impune o poezie a timpului, a esteticii, cu calități de suavitate, de seducție verbală, dominată de sentimentul unei biologii sănătoase:
”Să vină primăvara cu scipiri de soare
Cerul să-și arunce albastru-n viorea
Vălurească grâul precum o mare
Ghioceii aibă străluciri de nea
………………………………………
Doamne, că pe lume nu-i nimic mai sfânt
Ca o primăvară, când învie toate.”
(Sfântă primăvară)
Dorul de inocența copilăriei se dezlănțuie în versuri și stări emoționale:
”Ce mic e tată dealul copilăriei mele!
Mi se părea un munte când eram în sat
Tu mă privești de-acolo dintre stele
Mustrându-mă duios că am plecat”
(Poezia  – Să uit definitiv)

”Dar m-am întors  acum la bătrânețe
Să  construiesc o casă spre izvor
Să regăsesc trecuta-mi tinerețe
Sădind mușcate în pridvor.”
(Să uit definitiv)

Emoția poetei reprezintă un izvor de valori poetice și morale ale satului românesc, fiindcă Țara este o Țară de la țară, ”satul fiind matricea spiritualității noastre”:
”Mai plouă, demult n-a mai plouat
Și iar mi-e dor de casă și de vii
Când mă duceam cu tata la arat
Mă înfrățeam cu orele târzii”.
(Poezia Prea târziu)
”Am avut un vis să plec departe
Să mă rup de oamenii din sat
Dar toate sunt atâta de deșarte
Că iar mi-e dor să merg la semănat.”
(Poezia Prea târziu)

Versurile sale, cu putere de evocare a satului, exprimă solidaritatea cu mediul natal, într-o formă integrativă:
”M-am căutat copil printre copii
Și nici unul nu aveam să fiu
Toamna cernea galben peste vii
Întoarcerea venise prea târziu?”

Știind că nu putem lega cu lanțuri primăvara, poeta exprimă în versuri de vibrație elegiacă pătrunzătoare:
”Să prindem clipa, să ne bucurăm
De lucrurile simple, de o floare
Și să ne amintim din când în când,
Că viața aceasta-i, totuși trecătoare.”
(Poezia Stație finală)

Admirație și iubire pentru această poetă minunată, cu o bază de cunoștințe deosebită și cu un mod de gândire deosebit, a cărei creație poartă pecetea statorniciei și durabilității în universul valorilor perene!