Revista Luceafărul: Anul XIII, Nr.1 (145), Ianuarie 2021
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE
Primit pentru publicare: 27 Ian. 2021
Autor: Dorina RODU
Publicat: 27 Ian. 2021
© Dorina Rodu,©Marieva A. Demetrescu, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE
Cartea vetrei culturale. Tineri botoșăneni de excepție, Marieva A Demetrescu: 7 muze și… cu a opta repetată, Botoșani: Agata – 2021
„Poezia este muzica sufletului şi, mai presus de toate, a sufletelor mari şi sensibile.”
(Voltaire).
În prima lună a acestui an, la Editura Agata, a văzut lumina tiparului o carte a unei tinere de pe meleagul Botoșaniului. Este vorba despre Marieva A. Demetrescu, elevă la liceul de artă „Ștefan Luchian”, o tânără cu un caracter exemplar și cu o frumusețe aparte. Volumul de poezii intitulat Șapte muze cu a opta repetată cuprinde în paginile sale versuri parcă desprinse din sufletul autoarei și scrijelite în filele cărții cu seva muzelor sale. Marieva a debutat cu volumul de poezii „Cuvintele autoarei”, apărut la tipografia Astonish Press (Botoșani) în anul 2016; de asemenea fiind și autoarea romanului „Romanță anonimă”, apărut în anul 2018 la Editura ePublishers (București).
Versurile din volumul Șapte muze cu a opta repetată sunt o încântare și o sursă inspirațională, sunt ca susurul unui râu de munte ce șoptește în noapte, tainele vieții și ale morții, munților. Muzica ce valsează printre versurile Marievei poartă cititorul, nu doar pe alte meleaguri, cât și prin alte timpuri; „Sufletul poetei ni se deschide imponderabil, traversează timpuri imemoriale, strigă o iubire în care arde flacăra încontinuu, fără compromisuri, fără sa-și părăsească nicio clipă credința androgină” (poetul Adrian Păpăruz, în prefața volumului „Șapte muze cu a opta repetată”). În poezia „Substanță de contrast”, tânăra poetă prezintă poezia ca „o a doua respirație”: „Poezia e cumva / adesea o a doua respirație poleită în aur / într-o măsură simplă, binară, / păstrată pentru atunci când / zumzetul lumii e atât de tare încât / nu mai aud ploaia.”; Marieva cu un suflet romantic, parcă desprins din alte timpuri, în poezia „Moarte” deplânge raritatea romanticilor, dar și esența cuvântului: „Mă uit că iară ninge pe pustie, / Și nu sunt nici romantici, nici cuvânt, / Care să tăinuiască o unire / Dintre un poem și un mormânt…”. Profunzimea și înălțarea versurilor Marievei poartă un iz rar din alte vremuri, un parfum clădit din materie și spirit, din esența dintre rai și iad; iar poezia ei naște acorduri muzicale demne de marii clasici.
Pasionată, în general, de artă, Marieva este implicată în multe activități extrașcolare, un exemplu ar fi acela că în timpul liber, un grup de tineri legați prin afinități estetice, temperamentale, care au aspirații, se reunesc periodic la activitatea cenaclului, al cărui fondator este. Aici se promovează și se afirmă tineri, elevi talentați din diferite domenii (muzică, pictură, creații literare ș.a.).
Contrar părerilor majorității, cum că tinerii nu sunt implicați în astfel de activități, Marieva vine și dezminte aceste opinii, nu doar prin ceea ce face, ci și prin felul ei de a fi. Așadar, la Botoșani sunt tineri, nedescoperiți încă, pasionați de cultură, implicați în promovarea și continuitatea ei.
Drept de autor © 2009-2024 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania