Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

Cărţile lui INO nasc discuţii de ordin UE: Soarta cărţílor

Cărţile lui INO nasc discuţii de ordin UE:

Soarta cărţílor

          Multe din cele peste 100 de volume publicate până în prezent de Ion N. Oprea (o parte în colaborare cu membrii Cenaclului de la distanţă) sunt ordonate pe cicluri tematice. Între priorităţi: trecutul, prezentul şi viitorul. O viziune temporală, susţinută, însă, de date şi fapte atestate deja istoriceşte, sau posibile de a fi reţinute ca atare.Tematic privind lucrurile, se poate concluziona că autorul s-a străduit să menţină în actualitate întreaga paletă a vieţii spirituale a omului naţional.Efort enorm, răsplătit, până la urmă, în aceeaşi proporţie. Totuşi…

          Totuşi, Ion N. Opea nu are motive de cuvenită stare de linişte, pe care ţi-o oferă de regulă rodul împlinit al muncii depuse. „Bine-bine – gândeşte în sinea lui – eu am scris cărţile. Dar ce se întâmplă în continuare cu ele? Ce soartă au ele? De aici ideea unei noi antologii, din care au şi apărut primele două volume: ANCHETA CENACLULUI:”. Aţi primit cărţile? Ce aţi făcut cu ele?” Interesul  nu  are în vedere doar operele personale, ci cărţile în general, ca principal act de cultură. Gestul lui INO are fireşte conotaţii largi. Totul este  stăpânit de gândul ca odoarele sale – dar şi cartea, în general –  să evolueze în sensul dorit: adică să fie de folos oamenilor.

          Întrebarea din titlu are în vedere  îndeosebi doi andrisanţi: iubitorul de carte, ca persoană fizică, cum se spune în anumite contexte, aici ca persoană intelectuală; bibliotecile publice, instituţii cu două atribuţii – depozitarea în bune condiţii a cărţilor şi facilităţile accesului cititorilor la ele, tot în bune condiţii. Pe scurt, se declanşează o anchetă în chestiunea respectivă, pornindu-se de la faptul că, în timpul actual, lectura se află într-o îngrijorătoare recesiune. Motivele nefiind numaidecât doar apetitul sporit determinat de tehnicile mult prea ducătoae în ispită, care facilitează – nu numai tinerilor – accesul la alte feluri de „cultură”. Cu conotaţii fizice mai ales…

          De la început scriitorul intră direct în subiect:

          „Domnule director,

          După cum ştiţi, sunt un donator de cărţi către unitatea condusă de dvs.,  fapt pentru care vă scriu să vă informez că în continuare mă simt responsabil de ceea ce sunt aceste lucrări şi dacă folosesc, gest care ne onorează deopotivă atât –pe mine ca autor dornic să-mi îmbunătăţesc munca, cât şi pe  dvs. gazdă interesată ca spaţiile să servească culturii, ştiinţei, informaticii, cu consecinţe rodnice pentru cititori şi pentru noi”.

          Prin solicitarea făcută directorilor de librării şi de biblioteci, dar şi de publicaţii culturale, solicitantul sugerează chiar şi consultarea cumpărătorilor şi cititorilor, mai alees a acestora din urmă, în baza fişelor de cititor. În continuare, în acest prim volum sunt cuprinse şi două răspunsuri la incitanta scrisoare. Unul din partea doamnei Corina Emanuela Dobre, manager general-director al  Bibliotecii „V.A. Urechia” din Galaţi, şi altul de la domnul Cărăbuş Gheorghe Gabriel,manager al Bibliotecii Bucovinei „I.G.Sbierea”. Amândouă răspunsurile –de bună credinţă şi pe deplin justificate – fac trimitere la o stare (oficială) de lucruri, într-o viziune europeană.

          În primul răspuns se precizează: „Biblioteca nu poate pune la dispoziţie alte date statistice care să includă numele persoanelor care au consultat aceste documente şi scopul cercetării întreprinse, acestea fiind date  cu cacter personal care intră sub incidenţa prevederilor legislative impuse de Uniunea Europeană, prin Regulamentul General pentru Protecţia Datelor cu caracter personal nr.679-2016,completate cu legislaţia română în vigoare”

În  cel de al doilea răspuns se face aceeaşi precizare: „Conform prevederilor Regulamentului (UE) 679/2016 privind Protecţía Datelor cu Caracter Personal, datele personale  colectate şi prelucrate de orice persoană juridică, de către orice instituţie publică, fie aceasta şi o bibliotecă, nu pot fi puse la dispoziţia unei terţe persoane”.

Până aici, totul este limpede. Neclarităţile  apar de aici încolo, însă, şi ele nu au nici o legătură cu executorii dispoziţiilor, ci cu fondul legislaţiei, fie ea şi de rang european. O concluzie (prima) sare scăpărător în ochi. Acei super-legiuitori europeni (cu nasul mult prea sus faţă de calitatea prestaţiei) au pus în aceeaşi oală o sumedenie de aspecte particulare, judecându-le otova, după moda „secretului de stat”. Atenţie, deci: nu spionaţi cititorii, intrând în intimitatea biografiilor lor! De unde se poate vedea că la nivel global, totul se judecă global.Gloaba trăgând-o cei care sunt interesaţi nu atât de datele personale ale cititorilor, cât de opiniile acestora asupra cărţilor citite. A comentariilor!

Desigur, problema impune discuţii şi dezbateri mult mai ample, dar şi din punctul de vedere al cititorului de carte, nu doar al făcătorului de lege în tipar juridico-securist. Dacă, însă, ne raportăm la doamna cea fudulă numită Uniunea Europeană, chestiunea nu are şanse de lămurire şi de rezolvare, pentru că – atenţie! –în alte situaţii respectivul organism (artificial constituit) a ordonat pe dos: idntificarea indivizilor pământeni până în măduva oaselor şi chiar „cip”-uirea lor.

          Mergând până la capăt, nişte răspunsuri la întrebări presante sunt absolut necesare, chiar dacă speranţele devin  mult prea slabe: 1. Ce fel de specialişti sunt cei care  au elaborat respectiva legislaţie, de moment ce ei judecă otova speţe cu particularităţi proprii? 2. Înafară de ştiinţe juridice (?), ce altfel de cunoştinţe, de cultură generală, mai posedă?   3.Oare respectivii au citit măcar o poezie, o nuvelă, un roman? Au  călcat o singură dată într-o bibliotecă publică?”La elaborarea acestei „opere capitale” au consultat pe cineva care  cunoaşte viaţa şi rostul cărţilor?   Nu eu aştept lămuriri, ci scriitorii , care (cei mai mulţi) îşi tipăresc cărţile din propriile buzunare. Şi mai şi donează bibliotecilor publice, pentru ca cititorii să le poată consulta. Că, în privinţa librăriilor, speranţele sunt minime… Conştient fiind că tot ce am scris în acest text sunt nişte… amăgiri personale, îmi desvălui, totuşi, identitatea, refuzând protecţia UE.

Vasile Filip, Iaşi, 2 iunie 2020.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.617 abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5