Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 10 → 2018
Revista Luceafărul
Revista „LUCEAFĂRUL” este o publicaţie de cultură, educaţie şi atitudini destinată sufletului neamului românesc. Considerăm că omagierea marelui român Mihai Eminescu, fondator al spaţiului cultural românesc modern, este o provocare şi o datorie de onoare a fiecăruia dintre noi, căreia îi putem da curs în nenumărate feluri. Cu credinţă în misiunea noastră, încercăm să contribuim prin această revistă la crearea unor repere culturale autentice şi stabile.

Cărturarii – precum stelele duble…

Cărturarii – precum stelele duble…
Autor, Dumitru LAVRIC

Pentru mine, Petru Caraman a fost mai întâi o legendă: în anii studenţiei mele, numele i se rostea în şoaptă, opera îi era necunoscută, omul era ostracizat; ştiam doar de un fabulos doctorat obţinut la Cracovia (Roma slavă), despre eroismul pus în slujba salvării bibliotecii universităţii ieşene, despre greaua pierdere a lăzii cu manuscrise, despre faptul incredibil de a fi fost obligat să trudească în gara Socola ca hamal. L-am văzut foarte rar la anumite reuniuni ştiinţifice; înfăţişarea îi era de zmeu furios, intervenţiile – total neprotocolare şi împotriva spiritului timpului, vocea răscolitoare şi cuvintele profetice şi pedepsitoare …

A venit, mult mai târziu, după trecerea sa din viaţă, întâlnirea cu opera – monumentală, adânc cuprinzătoare, supusă celui mai strict spirit ştiinţific, fără fisuri în documentare, dominată de enciclopedism şi deschizătoare de surprinzătoare şi promiţătoare perspective: Literatura populară, Colindatul la români, slavi şi la alte popoare – Studiu de folclor comparat, Pământ şi apă. Contribuţie la studiul simbolisticii eminesciene, Studii de folclor, Descolindatul în orientul şi sud-estul Europei, Kochanowski – Dosoftei, Psaltirea în versuri…. Au trudit pentru îngrijirea şi tipărirea acestor volume nume de prestigiu ale folcloristicii şi culturii româneşti contemporane – Iordan Datcu, Silvia Ciubotaru, Ovidiu Bârlea, Gheorghe Drăgan şi, mai ales, Ion H. Ciubotaru care mai are şi meritul de a fi semnat şi un număr impresionant de studii şi articole despre personalitatea şi opera caramaniană: Moştenirea ştiinţifică a profesorului Petru Caraman, O mare operă în aşteptarea editorului, Petru Caraman, după 15 ani, A fost dărâmată casa profesorului Caraman, Limpeziri, Ramember …

Acum, mai în urmă, mi-a parvenit chiar prin bunăvoinţa autorului o impresionantă monografie de peste 650 pagini care alătură din nou – într-o semnificativă şi simbolică co-prezenţă numele celor doi: Ion H. Ciubotaru – Petru Caraman. Destinul cărturarului, Editura Universităţii ,,Alexandru Ioan Cuza’’, Iaşi – 2008 – despre care, mă grăbesc să o spun, se poate afirma fără ezitare că reprezintă o realizare ştiinţifică exemplară şi un act reparatoriu pentru o personalitate lovită crunt de istorie şi de oameni, împlinită însă în aerul purificat al valorilor perene – acolo unde savantul ieşean de renume european se proiecta încă din anii ’60 ai secolului care l-a biciuit necruţător dar nu i-a putut ştirbi cu nimic integritatea morală şi personalitatea creatoare: ,,Eu nu mai scriu ca să public, precum am făcut cândva. Nu scriu pentru actualitate, ci pentru o vreme viitoare, când oamenii se vor trezi, în sfârşit, din nebunia furibundă, distrugătoare de valori, care-i bântuie de atâţia ani de zile. Eu nu scriu, după cum n-am scris niciodată, pentru nici un partid şi pentru nici un regim. Eu scriu pentru România eternă!”.

Voind a lăsa lectorului întreaga satisfacţie a parcurgerii cuprinzătorului tom monografic oferit de Ion H. Ciubotaru, mă limitez a sistematiza principalele linii de forţă ale lucrării:
1. caracterul exhaustiv al reconstituirii vieţii unui adevărat erou al spiritului – de la originile familiei de răzeşi la anii formării, anii profesiei de dascăl şi cei ai doctoratului, întemeierea familiei şi directoratul la Institutul Român din Sofia, cariera universitară şi anii dramatici ai războiului, perioada ostracizării şi teroarea securistă, portret în eternitate şi soarta scrierilor postume;
2. acribia documentară, apelul permanent la documentul original, compararea surselor, corijarea inadvertenţelor din lucrări anterioare;
3. reconstituirea universului de viaţă printr-un reuşit efort de prezentificare a evocării, de reconstituire – nu de puţine ori cu autentic talent descriptiv – a universului satului copilăriei, a Iaşului interbelic, a Cracoviei, Sofiei şi spaţiului balcanic, a vieţii de familie;
4. comentarea, în bună manieră academică, a contribuţiilor ştiinţifice ale savantului Petru Caraman care sunt organizate în jurul unor noţiuni şi sintagme – pilon precum înnoirea timpului, bagheta magică, sacralitatea, geneza, pământul, apa;
5. dublarea discursului interpretativ / reconstitutiv de o necesară notă polemică, un ataşament fără fisură faţă de obiectul cercetării, o notă de nostalgie echilibrată de ironia eliberatoare; 6. completarea informaţiei printr-o bibliografie adusă la zi, indice de nume şi un material iconografic evocator şi încărcat de poezia unui timp devenit parcă prea repede istorie;
7. rara capacitate de sinteză care ajută monografistului să creioneze adevărate efigii cu reflexe durabile în timp – cum sunt aceste rânduri pe care le spicuiesc din capitolul O operă pentru eternitate: ,,Graţie geniului cu care era înzestrat, profesorul Caraman a creat o operă nemuritoare, cât pentru o întreagă generaţie. Spiritul său proteic l-a determinat să ridice spada pentru adevăr (…). Prin el, flacăra vie a ştiinţei a fost înălţată pe cele mai înalte culmi. S-a înscris pe linia marilor înaintaşi, de formaţie enciclopedică, pe care i-a înţeles şi i-a preţuit la modul absolut: Dimitrie Cantemir, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Nicolae Iorga. Ca şi principele moldav, Petru Caraman a fost un mare poliglot. Pentru Hasdeu a avut un adevărat cult. Ca etnolingvist, l-a urmat cu aceeaşi dăruire, împărtăşindu-i convingerea că materialul brut pentru studiile de limbă «se află mai întreg în cătune, în colibe, în bordeie». De la Iorga a învăţat să preţuiască istoria naţională, nu ca pe o insulă obscură, ci ca parte distinctă a istoriei universale”.

Cartea însă mai are un ,,personaj” principal care este chiar autorul – prof. univ. dr. Ion H. Ciubotaru născut pe meleaguri enesciene (Arborea, Botoşani), absolvent al Liceului Grigore Ghica Vv din Dorohoi şi a Facultăţii de filologie a universităţii ieşene. Ca cercetător în cadrul filialei Iaşi a Centrului de Lingvistică, Istorie literară şi folclor are meritul de a fi lansat încă din anii ’70 ai secolului trecut, Chestionarul folcloric şi etnografic general, de a fi realizat culegeri de teatru popular din judeţele Moldovei şi ampla monografie folclorică Vînătorii; toate acestea au impulsionat decisiv primele preocupări pentru cercetarea folclorului ale celui ce semnează aceste rânduri. În cadrul instituţiei menţionate a coordonat apariţia Caietelor Arhivei de Folclor (10 volume) – un adevărat corpus al creaţiei populare din Moldova realizat la un nivel ştiinţific fără reproş şi într-o transcriere fonetică de o desăvârşită acurateţe. Spaţiului spiritual botoşănean i-a dedicat volumele Folclor poetic – cîntece şi strigături din judeţul Botoşani şi Ornamente populare tradiţionale din zona Botoşanilor – cusături, ţesături. Între 1998-2005 a publicat trilogia Catolicii din Moldova. Universul culturii populare – lucrare premiată în ţară şi străinătate.

Nu poate fi trecut cu vederea nici volumul publicat în 1999 – Marea trecere. Repere etnologice în ceremonialul funebru din Moldova, un studiu complex desfăşurat pe palierele riturilor de separaţie, trecere, integrare – la care se adaugă consideraţii esenţiale despre tipologia cântecului funerar şi valoarea expresivă a bocetului.
De Petru Caraman s-a apropiat încă de la începutul studiilor universitare şi i-a rămas aproape până în ultima clipă a vieţii; fără efortul său tenace, destinul cărturarului Petru Caraman nu s-ar fi împlinit în seria de opere şi studii tipărite după trecerea sa în eternitate. Din această perspectivă, destinele celor doi se asociază în metafora –simbol a stelelor duble – urcând pe firmamentul spiritualităţii româneşti uniţi de aceeaşi pasiune a cunoaşterii.

,,Profesorului Caraman îi voi rămâne mereu îndatorat – declară Ion H. Ciubotaru -, pentru neţărmurita sa generozitate şi şansa pe care mi-a acordat-o de a descoperi, printre primii, universul fascinantei sale opere”. Declar la rându-mi că îi sunt recunoscător fostului meu coleg de facultate pentru efortul de a pune în circulaţie impresionanta operă a marelui savant Petru Caraman – parcurgerea căreia a influenţat decisiv şi a modelat propria mea perspectivă în abordarea unor componente ale culturii tradiţionale româneşti: Simbolistica sărbătorilor de iarnă, Sentimentul românesc al dragostei, Mitologia românească a morţii.



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celor 39 de abonați

Lasă un comentariu

Drept de autor © 2009-2018 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5