Tudor Gheorghe (de fapt, Gheorghe Tudor) s-a născut la 1 august 1945, în satul Podari, comuna cu același nume, plasa Ocolul, județul Dolj. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (astăzi, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică) „Ion Luca Caragiale” din București. A fost angajat ca actor la Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova (1966-2009), unde a jucat zeci de roluri de succes. A fost căsătorit și are un fiu. A conceput și realizat peste 35 de recitaluri distincte de muzică și poezie, pe care le-a prezentat în sute de spectacole și zeci de turnee în țară și în străinătate. A înregistrat 30 de albume de autor, figurând pe mai multe compilații. A apărut în filmele „Vis de ianuarie” (1979), „Labirintul” (1980), „Frați” (2011) și „The Broadcaster” (2021). Este autorul volumelor autobiografice „Tudor Gheorghe la curțile dorului” (1999), „Tudor Gheorghe, în umbra menestrelului” (2010) și „Vă dau un an din viața mea” (2016). A primit, între altele, titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Craiova (2000), Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler (2002), Ordinul Republicii (2010), titlul de Cetățean de Onoare al municipiului Chișinău (2011), titlul de Doctor Honoris Causa al Universității din Craiova (2011), Premiul „Marin Sorescu” (2013), titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu (2014), distincția „Crucea Patriarhală” a Patriarhiei Române (2017) și titlul de Cetățean de Onoare al municipiului București (2020). Centrul cultural din comuna Izbiceni, județul Olt a primit numele său (2007), o stradă din Chișinău îi poartă numele, iar Romfilatelia i-a dedicat un întreg poștal (2018).

Tudor Gheorghe este un foarte cunoscut și apreciat actor, compozitor, poet, interpret vocal și instrumentist (chitară și cobză). Repertoriul său, extrem de divers, nu poate fi încadrat într-un gen muzical anume, iar stilul care l-a consacrat este unic în muzica românească. Despre începuturile Cenaclului Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 5 octombrie 2005, de la domiciliul său din Craiova.

– Bună ziua, Tudor Gheorghe!
– Bună ziua!

– Cum a început Cenaclul „Flacăra”?
– Eu am fost încă de la ședința inaugurală [luni, 17 septembrie 1973], care a avut loc la Casa de Cultură a sectorului 1 al Capitalei, într-o sală în care nu încăpeau mai mult de 80 de persoane. La primele manifestări, au participat actori (Amza Pellea, Ion Marinescu, Ion Caramitru, Moțu [Florian] Pittiș, Silvia Popovici, Leopoldina Bălănuță), poeți (Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Ștefan [Stephan] Roll, Ion Gheorghe, Leonid Dimov), cântăreți (Doru Stănculescu, Mircea Vintilă, Mircea Florian, Marcela Saftiuc), pictori, medici și alții. Iată cum s-a desfășurat cea dintâi ediție: după ce Adrian Păunescu a rostit un cuvânt de deschidere, Ion Gheorghe a citit din poemele sale, Doru Stănculescu a interpretat două cântece proprii și, în finalul primei părți, Ioan Alexandru a lecturat unul dintre imnele lui. După pauză, un tânăr poet, Ștefan Dumitrescu, și-a făcut debutul cu un ciclu de poezii dedicate lui Nicolae Labiș, care au fost discutate cu argumente pro și contra, Florian Pittiș a susținut un recital liric, iar, la sfârșit, am cântat eu trei piese, numai că, la ultima, mi s-au rupt două corzi de la chitară și, atunci, Păunescu a spus: „Ăsta e un semn!” La cea de-a doua ediție [luni, 24 septembrie 1973], desfășurată în aceeași sală, Ștefan Roll a citit un ciclu de poezii despre Maria Tănase, Suzana Georgescu a interpretat câteva melodii, un poet debutant, Mihail B. Constantin, a lecturat din creațiile sale, care au fost discutate, pictorul Viorel Mărginean a expus unele tablouri ale lui, de asemenea comentate, Ion Marinescu a susținut un recital de umor, Mircea Vintilă a interpretat patru piese proprii, Leonid Dimov a citit din ultimele sale poeme, iar, în încheiere, am cântat eu, dar, din nou, mi s-a rupt o coardă și am continuat cu chitara lui Vintilă. După cum se poate vedea, cenaclul avea o cu totul altă alură decât ceea ce a devenit ulterior.

– Cum au continuat ședințele?
– Eu fiind actor la Teatrul Național din Craiova, deși Păunescu mă invita mereu, îmi era greu să mă duc în fiecare săptămână la manifestările lui. În schimb, acolo s-au adunat valori poetice extraordinare și au apărut niște tineri mai puțin cunoscuți până atunci – Doru Stănculescu, autorul a două cântece extrem de reușite (Ai, hai și Fără petale), Mircea Vintilă, care cânta foarte frumos Lordul John și Mielul, precum și alții, la fel de valoroși. Mulți cântăreți talentați au devenit cantautori de excepție, ce au rămas și vor rămâne în muzica românească – în afara celor doi, Mircea Florian, Marcela Saftiuc, Nicu Alifantis, Victor Socaciu…

– …Tudor Gheorghe…
– …Nu! Eu nu fac parte din categoria asta; m-am și certat cu Păunescu, de s-a și supărat pe mine – bine, el mereu se supără, până îi trece și o ia, iar, de la capăt… Când a apărut cenaclul, eu făcusem deja, de unul singur, trei spectacole de muzică și poezie românească – Menestrel la curțile dorului, Șapte balade și O soare la muzeu (I, II și III). Prin urmare, pe mine nu m-a format Cenaclul Flacăra; mai degrabă, eu am fost formator. Din păcate, cei care au venit după mine nu au urmat structura muzicală pe care o propuneam, cu adânci implicații din cântecul popular și cu rădăcini în seva autenticului, ci au tras cu urechea la acordurile lui Bob Dylan, Joan Baez și Donovan. De aceea, toată muzica apărută ulterior are o anumită melodicitate, dar nu este foarte românească – cu excepția creațiilor unora dintre tinerii aceștia, care chiar au făcut și lucruri deosebite. Astfel, cu ajutorul lor și al altor câtorva, cenaclul a prins, ușor-ușor, aripi, până a deviat de la sensul și menirea lui inițiale.

– Vă mulțumesc pentru aceste considerații și rememorări!
– Cu tot dragul!

Florin Bălănescu