GHEORGHE GHEORGHIU: ”În decursul celor 47 de ani de activitate, în slujba scenei  românești, am primit multe premii și Diplome de excelență”

 IOAN VASIU: – Sunteți o personalitate distinctă între cei mai cunoscuți și apreciați cantautori români. Când și unde ați debutat ?

GHEORGHE GHEORGHIU: – La 6 ani eram la gradiniță la Brașov și într-o zi ne-a vizitat o comisie de la Școala de muzică de 12 ani, formată din mai mulți profesori de muzică. Ne-au testat aptitudinile muzicale și ritmice, am înțeles că am trecut testul. Părinții mei au fost invitați la școală și au fost informați de aptitudinile mele muzicale…
Eu aș fi vrut să învăț pianul dar din păcate nu aveau locuri la secția de pian, așa că mi-au recomandat să fac vioara… și așa am început să studiez vioara, cu toate că nu era foarte pe gustul meu.
Peste un timp, după câțiva ani, tatăl meu mi-a cumpărat o ghitară și așa a început pasiunea mea pentru compoziție.

I.V. : – În ce an și în ce împrejurări ați devenit membru al Cenaclului Flacăra ?

G.G.: – Prin vara anului 1975, am primit un telefon de la redactorul șef al revistei brașovene, Astra. M-a întrebat dacă nu aș vrea să reprezint Brașovul la un Festival Național de Muzică Tânără care se desfășura la Pitești. Am obținut Marele Premiu și imediat am fost contactat de Nicolae Spirescu, redactor la Flacăra, spunându-mi că poetul Adrian Păunescu mă invită la Festivalul de toamnă  al Cenaclului Flacăra. Am cântat în toate cele 7 zile ale festivalului și așa am rămas membru al cenaclului aproape 6 ani. Au început turneele prin țară și eram fericit să fiu membru al cenaclului.

I.V. : – Ce amintiri deosebite aveți despre inegalabilul Adrian Păunescu ?

G.G.: – Amintiri în cei 6 ani au fost multe. Mi se schimbase viața total, am plecat de la Brașov mutându-mă la București. Am stat pe la hoteluri iar ulterior mi-am închiriat un apartament. Am o amintire haioasă, Adrian Păunescu se certase cu Mircea Vintilă și dorea să recompun eu muzica de la Pământul deocamdată. Îmi era imposibil pentru că Pământul deocamdată intrase adânc în conștiința publicului, era deja imn național.
Țin minte că m-a chemat în Birou și mi-a spus să compun alt cântec, în timp ce vorbeam, a sunat telefonul, s-a ridicat și a plecat și din instinc a încuiat biroul unde am rămas captiv vreo 3 zile. Aveam apă și câte ceva de-ale gurii… în felul acesta am supraviețuit.
Între timp se împăcase cu Mircea Vintilă, așa că am scăpat.

I.V. : – De ce ați părăsit la un moment dat Cenaclul Flacăra, trecând la Serbările Scânteii Tineretului ?

G.G.: – Eu compuneam mereu cântece noi dar Adrian Păunescu nu vroia să cânt decât un singur cântec, Poveste Veche, pe versurile lui Octavian Goga… îmi spunea că peste acest cântec nu se putea ridica un altul… eram dezamăgit și așa dintr-o întâmplare am primit un telefon de la Revista Serbările Scânteii Tineretului care nu avea o ediție scenică precum Cenaclul Flacara. Întâmplarea a făcut să fie invitat Tudor Gheorghe dar din fericire pentru mine nu a mai putut răspunde invitației așa că m-au sunat pe mine… numele meu era tot cu Gheorghe și așa de la Tudor Gheorghe a apărut la spectacol, la Sala Sporturilor de la Timișoara,Tudor, Gheorghe Gheorghiu. Ei nu aveau un spectacol… erau mai mult un cenaclu poetic cu expozitii de pictură, sculptură, prezentare de cărți etc. Am cântat câteva cântece și am ridicat sala în picioare… așa s-a instalat ediția scenică a Serbărilor…

I.V. : – Care a fost deosebirea dintre cele două grupări artistice ?

G.G.: – Dintr-o dată am sărit de la un cântec la recitaluri complete de 30/40 de minute. Între mine și poetul Lucian Avramescu s-a legat o strânsă prietenie și am devenit un fel de director artistic… mă ocupam de artiștii care trebuiau să participe la edițiile următoare. Atmosfera era foarte destinsă și era o plăcere să colindăm prin țară, eram așteptați de primari și de prim-secretarii județelor… era minunat… să fim mereu împreună. Din păcate noi eram remunerați și plăteam impozite pentru sumele primite, dar după revoluție au dispărut arhivele și anii munciți nu s-au mai regăsit nicăieri, așa că nu s-au pus la pensie! Foarte trist… asta cu dispariția arhivelor mi s-a părut o mare nedreptate. Numai în România se poate întâmpla așa ceva.

I.V.: – Vă rog să enumerați cele mai importante premii obținute în decursul anilor.

G.G.: – În decursul celor 47 de ani de activitate în slujba scenei românești am primit foarte multe Premii și Diplome de excelență, de ordinul sutelor. Dintre cele mai importante pot să amintesc Premiul “Mihail Jora” al Uniunii Compozitorilor, pentru perpetuarea șlagărului românesc, acordat într-un cadru festiv de Președenția României, de Președintele Emil Constantinescu la Palatul Cotroceni.
Mi-au mai fost acordate Diplome de Cetățean de Onoare la Brașov și Lehliu  și multe alte distincții și premii.

I.V.: – Procentual, câte dintre melodiile pe care le aveți în repertoriu sunt create de dumneavoastră ?

G.G.: – Muzica – 100%  iar versurile(textele) – 85%.

I.V.: – Pe lângă muzică, ce alte pasiuni aveți?

G.G.: – Îmi place să călătoresc, să fac sport, să mă întâlnesc cu prietenii de pretutindeni…sunt foarte selectiv în ceea ce înseamnă prietenii apropiati.

I.V.: – Ce noutăți muzicale pregătiți pentru sfârșitul acestui an ?

G.G.:- Lucrez la un nou album, dar nu cred că o să-l lansez anul acesta. Lucrez într-un studio la New York, New Sound Studio -Igor Mescoi. Mă înteleg foarte bine cu Igor, suntem prieteni de aproape 30 de ani, este un super orchestrator și abia aștept să ajung să începem să lucrăm.

I.V.: – Vă rog să reproduceți o strofă dintr-un șlagăr al dumneavoastră, care să încheie acest scurt interviu. 

G.G.: -”Eu sunt nebunul care te iubește
                     Eu sunt acel  frumos nebun
                     Și dacă toată lumea se împotrivește
                     Eu numai mie mă supun!”      

                                        Interviu consemnat de Ioan Vasiu /UZPR