Victor Socaciu s-a născut la 14 ianuarie 1953, în orașul Stalin (astăzi, Brașov), regiunea cu același nume (în prezent, în județul Brașov) și a murit la 27 decembrie 2021, la București, fiind înmormântat în cimitirul din satul Cornu de Jos, comuna Cornu, județul Prahova. A fost căsătorit de patru ori și a avut două fiice și un fiu. A absolvit Facultatea de Electromecanică a Universității (astăzi, „Transilvania”) din Brașov. A compus și interpretat peste 300 de cântece și a semnat muzica a trei spectacole de muzică și poezie, precum și genericele mai multor emisiuni de radio și televiziune. A întemeiat formațiile Zodiac din Brașov (1970) și Biroul Executiv din București (2006). A fost membru al cenaclurilor „Dacia Felix” din Brașov (1973-1975), „Flacăra” (1976-1982), „Serbările Scânteii Tineretului” (1983-1985) și „Totuși, iubirea” (din 1990). A susținut peste 3.500 de concerte în Bulgaria, China, Coreea de Nord, U.R.S.S., R.D.G., S.U.A., Suedia, Germania, Canada, Austria, Danemarca, Marea Britanie, Irlanda, Italia, Emiratele Arabe Unite, Turcia, Spania, România și Republica Moldova. A fost invitat în numeroase emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. Este autorul a două discuri single, trei discuri long play, 12 albume și șase culegeri, apărând pe diferite compilații. A realizat, la Televiziunea Română, emisiunea „Vânare de vânt” (1997-1999) și a produs, la Național TV, emisiunea „Insula copiilor” (1997-1999). A fost, între altele, producătorul Festivalului Național de Muzică Folk „Om Bun”(1991-2020). Este autorul volumului de poeme și aforisme „Chipul de la capătul drumului” (2020). A fost membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (din 2002), deputat în Parlamentul României (2008-2012) și consul general al României la Montreal (Canada) (2014-2017). A primit, între altele, Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler (2004). La Brașov, este organizat festivalul național de muzică folk care îi poartă numele (din 2023).

Victor Socaciu (compoziții, texte, voce, chitară și claviaturi) a fost un remarcabil cantautor de muzică folk, rock și pop, realizator, prezentator și producător de emisiuni de televiziune, parlamentar și diplomat. Despre colaborarea sa cu Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 3 octombrie 2005, de la domiciliul său din București.

– Te salut, Victor Socaciu!
– Te salut și eu!

– Cum și când ai ajuns la Cenaclul „Flacăra”?
– S-a întâmplat într-o zi de luni de la începutul anului 1976, când Adrian Păunescu a vrut să mă cunoască după ce auzise un refren al meu care i-a plăcut – „Va veni o zi în care fiecare va simți că a devenit o țintă.” [Ținta] Cântecul fusese preluat de Gheorghe Gheorghiu, care a devenit, ulterior, binecunoscut; el evoluase în Cenaclul Flacăra și, la una dintre petrecerile de după spectacole, a cântat și această piesă. Atunci, Păunescu a întrebat de mine și m-a chemat de la Brașov la București. Am mers la redacția revistei Flacăra de la Casa Scânteii, unde poetul m-a invitat în biroul lui și mi-a cerut să cânt compoziția aceea; cum am terminat, mi-a spus: „Diseară, debutezi în Cenaclul Flacăra, la Teatrul Național.” M-a întrebat ce alte cântece mai știu și i-am răspuns că mai am niște piese pe versurile mele și pe ale lui [Lucian] Blaga; „Să alegi trei dintre ele, care vrei, dar neapărat și pe asta.” După câteva ore, am intrat în cenaclu și păstrez o amintire formidabilă din acea seară.

– Ce reprezentaseși până atunci din punct de vedere artistic?
– Urmasem cursuri de chitară clasică la Școala Populară de Artă din Brașov și întemeiasem o formație de muzică rock ce se numea Zodiac. Cântam folk în cadrul Cenaclului Dacia Felix din Centrul Universitar Brașov, primele mele compoziții fiind Trenul, Între bine și rău, Sub scutul amurgului și Ținta. În fine, în 1975 debutasem la radio cu cântecul Nălucile amintirilor; la televiziune, aveam să-mi fac debutul în anul următor, cu piesa Oltule.

– Cum s-a născut și s-a păstrat magia cenaclului?
– Cenaclul nu era numai un spectacol în care se succedau numere artistice, ci un complex de manifestări în care se făcea o pledoarie pentru valorile neamului și pentru redeșteptarea conștiinței naționale, ce depășea problemele contextuale și de interes actual, chiar dacă ele existau din când în când. Pe lângă momentele în care a fost „gâdilat” cultul personalității lui [Nicolae] Ceaușescu, Cenaclul Flacăra a reprezentat o forță a disidenței românești; așa se explică faptul că, la Revoluția Română din 1989, s-au cântat piese și s-au recitat poezii ce fuseseră lansate pe scena aceea.

Florin Bălănescu