Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: Octavian Bud; © Florin Bălănescu (Arhiva personală)
Agata ® 1994 – 2024 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.

Octavian Bud s-a născut la 18 iunie 1958, la Satu Mare și a murit la 5 iunie 2017, la Oradea, fiind înmormântat la Cimitirul Nou („Amați”) din orașul natal. A fost căsătorit de două ori și a avut o fiică și un fiu. A absolvit Liceul (astăzi, Colegiul Național) „Mihai Eminescu” din Satu Mare. A activat în formațiile Pagina 5 și Trupa din Nord și a fost membru al cenaclurilor „Flacăra” (1983-1985) și „Totuși, iubirea” (1990-2010). A susținut peste 2.000 de recitaluri în România și Republica Moldova și a efectuat zeci de turnee în țară. A fost invitat în emisiuni de radio și de televiziune și figurează în diverse publicații și volume de specialitate. Este prezent pe compact-discurile „Folk 5×4” – volumele 1 și 2 (2007), „Totuși, toamna” (2019), alte patru ale Cenaclului „Flacăra” și pe trei casete audio ale Cenaclului „Totuși, iubirea”. A primit mai multe distincții la concursuri și festivaluri de muzică folk și Premiul pentru cea mai bună compoziție a anului al Cenaclului „Flacăra” (1983). La Satu Mare, se desfășoară, anual, festivalul-concurs național de muzică folk care îi poartă numele (din 2017).

Octavian Bud (compoziții, voce și chitară) a fost un remarcabil cantautor de muzică fok, care s-a impus prin calitatea pieselor și distincția interpretării. Despre Cenaclul Flacăra, mi-a vorbit într-un interviu telefonic realizat la 17 octombrie 2005, de la domiciliul său din Satu Mare.

• – Te salut, Octavian Bud!
• – Și eu te salut!
• – Când și cu ce prilej ai fost descoperit?
• – În februarie 1979, Adrian Păunescu poposise cu emisiunea de televiziune Antena vă aparține la Satu Mare și atunci m-a ascultat pentru prima oară; imediat după aceea, în seara zilei de 20 februarie, când a fost transmisă emisiunea, am plecat în armată la Mihai Bravu [comună în județul Giurgiu] și, de aceea, nici nu am mai apucat să o văd.
• – În ce perioadă ai evoluat în Cenaclul „Flacăra”?
• – Am intrat ca membru titular, cu drepturi depline, în 1983 și am rămas până la sfârșit [15 iunie 1985]; din 1990, am continuat la Cenaclul Totuși, iubirea până în 2010.
• – Când ai scris cântecele tale esențiale?
• – În 1984, am compus Din străinătate, Niciodată și colindul De-a copilăria, cu care m-am impus de la început, iar, în ultimul an, am făcut S.O.S., Front fără învingători, Cântec pentru libertate și alte câteva piese.
• – Ce influență a avut cenaclul asupra carierei tale?
• – Scena aceea a fost o rampă de lansare – nu numai pentru mine, ci și pentru toți cei care au trecut pe acolo, indiferent de genurile muzicale. A fost o tribună a viitorilor mari cântăreți ai țării, care au și devenit, ulterior, adevărați corifei.
• – Poți face o comparație între cele două variante ale manifestării?
• – În vremea Cenaclului Flacăra, era o altă emulație, având și atracția fructului oprit; de aceea, spre final, a și fost obstrucționat în repetate rânduri, sfârșind prin a fi interzis. În Cenaclul Totuși, iubirea, nu au fost niciun fel de opreliști, dar spectatorii noștri aveau, de-acum, o altă vârstă. În plus, radiourile și televiziunile particulare își atrăgeau publicul cu programe de tip disc-jockey și aici cred că am pierdut noi.
• – Te mai consideri, și astăzi, membru al cenaclului?
• – Întotdeauna, mușchetarii vor răspunde prezent la chemarea regelui, în cazul nostru regele fiind publicul iubitor de muzică și poezie. Iar meritul lui Adrian Păunescu este de a fi sesizat, încă de la început, impactul pe care îl poate avea asocierea dintre muzica bună și poezia de calitate.
• – Îți mulțumesc pentru tot ce ai realizat prin cântecele tale.
• – Mă bucură aprecierea ta și îți mulțumesc pentru ea.
• Florin Bălănescu