Primit pentru publicare: 01 iul.2015
Autor: Ion N. OPREA
Publicat: 01 iul.2015

Centenarul “Academiei bârlădene”

Ediţie anastatică,  “Covor  basarabean”  de D. Iov cu gravurile originale  de Theodor Kiriakoff-Suruceanu, alcătuită şi îngrijită de Cătălin-Andrei Teodoru, Editura  “Sfera”, Bârlad, 2015

 

Dar cine este acest D. Iov? Ne răspund cititorii, mass-media! –

 

 

La 21 mai 2015, în cadrul manifestărilor organizate cu ocazia centenarului „Academiei bârlădene”, la Teatrul „Victor Ion Popa” din localitate, a avut loc lansarea volumului  „Covor  basarabean” de D. Iov, cu 58 gravuri originale de Theodor Kiriakoff-Suruceanu, ediţie anastatică, alcătuită şi îngrijită, de Cătălin-Andrei Teodoru, membru al Academiei bărlădene, care pune în valoare, spre cinstea sa, a Editurii Sfera, Bârlad, dar şi a iniţiatorilor sărbătoririi, ceea ce a făcut odinioară, în 1943, Imprimeriile  grafice „Cartea Moldovei”, Iaşi.

Cartea, structurată pe mai multe capitole – Lacrimi pentru Basarabia, Icoane, Drum spre dreptate, Urme vechi, Linişte-n sbucium – cu spusele din 1943 ale scriitorului I. Al. Brătescu-Voineşti în deschidere, o invitaţie la recitirea poeziilor, precum un   „minunat” dar dumnezeiesc dat poeţilor, aceştia reuşesc ca „din durerile, din sfâşierile lor sufleteşti să facă cântece pentru alţii”.

Cine este acest D. Iov, răscolitor de sentimente şi tămăduitor al durerilor prin atâta speranţă dusă peste poate, m-au chestionat cei cărora le-am împrumutat cartea primită de la cunoscutul şi de mult colaboatorul meu Cătălin-Andrei Teodoru, tutovean ca şi mine, scriitorul cu invitaţia la citit fiind prea sintetic  în prezentarea autorului, mie răspunzându-mi însăşi cititorii, şi ei autori a unor comentarii, la care am să mă refer, în deslegările mele.

Dimitrie Iov, nu-i basarabean, cum am putea crede, este născut  la 9 martie 1888, la Uriceni, azi satul Nicolae Bălcesu, oraşul Flămânzi, judeţul Botoşani, mort la 20 august 1959, la Gherla, una din puşcăriile comuniste, locul unde nu numai aici şi-au aflat sfârşitul intelectualii români, el, poet şi prozator, fiind doar unul dintre cei pe care, alţii, de astăzi, cum este şi istoricul Lucian Boia, nu-i cunosc în calitate de luptători împotriva a ce a fost comunismul în România.

Şcoala primară Iov Dimitrie, fiul lui Toader  Iov şi al Ecaterinei, comercianţi, o urmează în localitatea natală iar Şcoala Superioară Comercială la Iaşi, după care, în activitate, lucrător bancar la Bucureşti o perioadă, s-a implicat de tânăr în viaţa politică şi culturală a ţării.

Stabilit din 1908 în Bucureşti, a urmat  Şcoala Militară în anii 1914-1916, a luat parte în Primul Război Mondial la luptele de la Oituz, Barcea-veche…

A deţinut funcţii care i-au permis să ia atitudine, exprimându-şi public părerile  – redactor la Adevărul şi Dimineaţa (1912), Fulgerul Iaşi (1912-1916), Ramuri (1914-1916), Lumina-Craiova (1915-1916), Drum drept (1916), Mişcarea-Iaşi (1919), Dacia-Bucureşti (1919-1924), Curierul (1914-1942), în Basarabia a redactat Sfatul Ţării şi a condus publicaţiile  Cuvântul, Cuvântul nostru, Renaşterea Moldovei, Biblioteca copiilor şi a tinerimii (Chişinău), a editat Basarabia de Sus (Soroca), a fost primul director al Teatrului de propagandă din Basarabia (1919),  şi inspector general al artelor pentru Basarabia (1920), deputat (1926), senator (1931), prefect de Soroca în 1921 şi 1926.

Opiniile sale politice, susţinute în activitatea de presă, şi-au găsit expresia în însăşi atitudinea sa cetăţenească, mereu explicită, curajoasă, directă, limpede, exprimată în publicistica practicată, dar şi în opera sa poetică.

A debutat în Universul literar în 1910, a colaborat la diverse periodice cu versuri şi articole social-politice, în Luceafărul  (Sibiu 1911), România, Opinia (Iaşi), Dacia, Răsăritul (Chişinău), Florile dalbe (Bârlad), Gazeta poporului (Suceava), Îndreptarea literară, Junimea Moldovei de Nord, Unirea (Blaj), Renaşterea română (Sibiu), Lectura pentru toţi, Capitala, Freamătul, Viaţa literară, Facla, Rampa, Gânduri bune, Doina, Solia, Ordinea.

În perioada Primului Război Mondial, în refugiu fiind, a editat şi răspândit la Iaşi, broşurile: Basarabia şi Bucovina de Sus sub noua stăpânire (1940 şi 1941), Sub călcâiul  comuniştilor, Pagini de crud adevăr (1941), i-au rămas în manuscris romanul Vulpea de baltă, culegerea de nuvele Bărbieria din Hârlău şi trilogia Basarabiei Cărţi poştale.

A fost şi director al Teatrului Naţional din Iaşi. În acest sens sunt documente: Evenimentul din 10 septembrie 1942 scrie: „În astă seară pleacă în Capitală domnul D. Iov, directorul Teatrului Naţional şi director general al Operei Moldova, în legătură cu deschiderea stagiunii de teatru şi operă din Iaşi”; Apoi, acelaşi ziar din 13 octombrie 1942 relata – „Sâmbătă, la orele 8,25  Teatrul Naţional din Iaşi  şi-a deschis noua stagiune sub directoratul distinsului scriitor D. Iov”.

După 1944 Dimitri Iov a fost arestat, detenţia politică fiind executată în special la închisoarea de la Gherla, unde a şi decedat.

În ziarul  „Prutul” din 11 decembrie 1942 se relata: „… însărcinat să scrie o carte de propagandă în legătură cu Basarabia, a terminat lucrarea „Moldova de la Nistru”. Găsim scris în această lucare a lui D. Iov: „… n-a fost Rusia  aceasta niciodată o putere care, prin vitejii, să atragă privirea asupra ei. Totdeauna  când i-a venit bine, s-a năpustit asupra vecinilor înfigându-şi ghiara… azi, mâine, oricând, prăbuşirea acestei ţări acaparatoare va veni, fie i-o va aduce războiul, fie că va îndeplini-o vremea…”,  prefaţă zguduitoare, care i-a adus ani grei de temniţă şi moartea la numai 71 de ani, în închisoarea de la  Gherla.

Spre ştiinţa istoricului Lucian Boia – care în cărţile sale afirmă că sovieticii şi comunismul în România nu au avut împotrivire din partea populaţiei în acţiunile lor   –  iată ce scrie sentinţa nr. 474 din 8 aprilie 1957 a Tribunalului Militar Bucureşti , unde Dimitri Iov era acuzat că încă din 1955 „se alăturase unui grup de intelectuali, unde… la diferite întâlniri ce le aveau discutau duşmănos la adresa regimului din ţara noastră(…), discutau în mod duşmănos evenimentele politice interne şi internaţionale, ascultau la posturi de radio imperialiste (…) se recitau diferite poezii cu caracter duşmănos la adresa regimului, a guvernului RPR şi URSS, poezii compuse de inculpatul Iov Dimitri, „Deşteaptă-te române”, „La arme!”, „Marşul dezrobirii”, versuri contra-revoluţionare, având versuri compuse de Dimitri Iov, cum sunt:

Urâte hotare are ţara mea:

Cum au sluţit-o grelele urgii…

Privirea tot de lacrimi plină mi-i

De câte ori mă uit la ea.

Îmi pare o inimă de bun român,

Cu vârful spintecat pe marea largă

În care a intrat adânc, s-o spargă,

Pumnalul ce prindea-n ascuns păgân”.

Iar mai la final:

„…Dar mâine vor doini la stâni ciobanii

Carpaţii când nu vor mai fi hotar,

Căci  ziua va sosi s-o facem iar

Cum ne-au lăsat-o Dacii şi Romanii”.

Versurile acestea fuseseră scrise în 1941 şi publicate în volumul „Ne cheamă Ardealul” de George Togan.

Acuzatoare au fost şi cele scrise în volumul „Gospodarul din Orhei”, 1942, unde D. Iov spune  în prefaţă: „Închin Basarabiei mele dragi această carte scrisă în anul de chinuire, de plâns şi de aşteptare(…)  iar lacrimile care mi-au întovărăşit scrisul vor înflori, în primăveri, prin livezile de la Soroca, de la Orhei, de la Ţiganca…”

Alăturîndu-se  celor scrise de I. Al. Brătescu-Voineşti la 8 octombrie 1943 la publicarea volumului Covor basarabean, Constantin Ostap, de loc din Basarabia, dar de mulţi ani ieşean, cu gândul la Casa familiei sale, rămasă în Soroca cotropită, în articolul „Un nume pe nedept uitat”, din „Revista română” nr.2,  2004, reda versurile din „Au înflorit castanii la Soroca”  – şi se întreba: „când, oare, se va face dreptate şi numele lui Dimitri Iov va figura în Personalităţile ieşene şi într-o antologie a operei lui literare?”:

Au înflorit castanii la Soroca,

Şi-n liniştea ce plânge din podgorii

Sub umbra lor se plimbă azi duşmanii…

Ceea ce ştiu sigur, Constantin Ostap, prietenul meu de bibliotecă şi arhivistică, cu mare operă mai ales istorico-memorialistică, a plecat dintre noi fără să i se fi acordat de ieşeni ceea ce merita, nu post-mortem, calitatea de membru USR, purtată de mulţi alţii, fără de cărţi.

Ce mâni trudite de ţărancă

Ţi-au înflorit urzeala trandafirii

Şi te-au ţesut, ca să te calce mirii

Cum o strigau? Marie? Ancă?

 

Pe câmpul tău bogat, cum e un lan,

Privirea mea citeşte ca-n scrisoare,

Gândindu-mă la biata ţesătoare,

Frumosule covor basarabean.

 

Eu parcă văd o frunte cum asudă

Şi-obrajii aburiţi, ca nişte pâni!

Aşi vrea ca să sărut acele mâni,

Ce te-au-nflorit cu dragoste şi trudă.

 

Au plans deasupra ta tristeţi de moină

Şi inima şi-a destrămat-o-n fire;

Chenarul drag ţi l-a ţesut din doină

Şi florile din cântec de iubire.

 

În clitul, sub icoane, ce-adun anii

Din truda degetelor de mărgean?

Căci zestrea-i fost şi te-au furat duşmanii,

Frumosule covor basarabean.

 

Scrisă  la 1 iulie 1940 la  Bucureşti, poezia Covor basarabean care „îi însuteşte durerea, îi sfâşie inima, gândindu-se la comorile de frumuseţi ale coastei smulse din trupul ţării sale”, cum spune I. Al. Brătescu-Voineşti, are să aducă alte şi alte versuri care oricând puteau să-l acuze, cum ar fi acestea, „Voroava”, scrise la 21 august 1940 la Buşteni:

Cu crucea şi cu paloşul în mână

Cel care-n veacuri a răzbit streinul

Vă-ntreb Io Ştefan Voevod ot Putna:

Hatmanii mei, au unde ni-i Hotinul?

 

Io care-n patruzăci şi şăpte lupte

Am pus cu voi acestei ţări temeiul,

Vă-ntreb Io Ştefan Voevod ot Putna:

Mazâlii mei, au unde ni-i Orheiul?

Curs-a sângele în râuri până când

Am întărit hotarele, ca roca,

Vă-ntreb Io Ştefan Voevod ot Putna:

Răzeşii mei, au unde ni-i Soroca?

 

Prin vitejie am rămas Cel Mare

Aşa cum scrie-n Letopiseţ slova.

Vă-ntreb Io Ştefan Voevod ot Putna:

Urmaşii mei,  au unde ni-i Moldova?

 

Urmaşii mei!… De nu sunteţi voi vrednici,

Voiu deştepta pe Tăutu, pe Duma,

Pe Boldur, pe Mohilă, pe Ţuţora,

Pe toţi acei ce-avură-n leaturi rost

Şi spre ruşinea voastr-a tuturora,

Voiu întregi cu ei Moldova cum a fost…

 

Dimitri Iov a făcut parte din Societatea Scriitorilor Români în perioada 1920-1949. Este declarat Cetăţean de onoare, post-mortem, al oraşului Flămânzi, judeţul Botoşani.

Figurează în antologiile: Mireasa de peste Prut (Al. Darie, Bucureşti, 1994) şi Crizantema de la frontiere (V. Bâtcă, Bucureşti, 1996).

Referinţe în volume:

1973. Straje – Dicţionar de pseudonime… ale scriitorilor şi publiciştilor români, Bucureşti, 1973.
1974. Bejenaru- Dicţionarul Botoşănenilor, Iaşi, Moldova, 1994.

Al. Darie – Mireasa de peste Prut, antologie de lirică basarabeană, Bucureşti, Editura didactică şi pedagogică, 1994,p. 82-84.

117. Bâtcă – Crizantema de la frontiere, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române, 196, p. 117.
118. Zaciu – Dicţionarul scriitorilor români, D-L, Bucureşti, Editura Fundaţiei Culturale Române.
119. Predescu – Enciclopedia României, Cugetarea, Bucureşti, Saeculum I.O., 1999, p. 443.

Silvia Lazarovici, Scriitori şi Publicişti Botoşăneni. Dicţionar biobibliografic, Editura Agata, Botoşani, 2013.

În periodice:

144. Vârzan: Dimitri Iov – poet al Iridentei, Cuget Moldovenesc nr. 5-7, 1943, p. 138-144.
145. Crainic: Covor basarabean, Gândirea nr. 7, august-septembrie,1943, p. 423-428.
146. Bejenaru: Dimitri Iov, Caiete basarabene, ianuarie 1985, p. 4. Ateneu.

Al. Bardieru: În legătură cu mişcările poedului D. Iov, 1888-1959. Caiete botoşănene, 1986, p. 4, Ateneu.

Bejenaru I: O poezie şi autorul ei: D. Iov, Caiete botoşenene nr. 1-2, 1994, p. 26.

1994. D. Zeletin: Cărţi poştale pentru D. Iov, Ateneu nr. 7, 1994.

Constantin Ostap: Un nume pe nedrept uitat, în Revista română nr. 2, Iaşi, 2004.

Diana Aghiorghiese, în Luceafărul, 22 martie 2014.

Opera sa: Scrisori către un nepot; Moartea regelui Carol (Craiova-Ramuri, 1915); În lunca Trotuşului (nuvele şi schiţe, Bucureşti, România Nouă, 1923); Amintiri şi lacrimi (nuvele şi schiţe, Bucureşti, 1932); Privelişti basarabene (1941); Gospodarul din Orhei (nuvele şi schiţe, Bucureşti Monitorul oficial, 1942); Biruitorii de la Ţiganca (Bucureşti  Universul, 1943); Covor basarabean (versuri, Iaşi, 1943);  Moldova de la Nistru (Bucureşti, Dacia Traiană, 1943); Duduia Adela (nuvele, schiţe, Bucureşti).