Primit pentru publicare: 18 Dec. 2017
Autor: Mircea DAROȘI, Bistrița
Publicat: 20 Dec. 2017
Editor: Ion ISTRATE

Chipul Maicii Domnului în colinde

Crăciunul este Betleemul casei noastre sufleteşti la care vin în fiecare an colindătorii să ne aducă vestea naşterii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ea este scăldată în luminile dragostei şi ale iubirii, în culorile bucuriei şi ale sfinţeniei, căci cine poate fi acel care s-a născut decât ,,Soarele dreptăţii’’, aşa cum mărturisesc proorocii.

Inspirându-se din textele biblice, dar şi din datinile strămoşilor noştri, creatorii anonimi au realizat de-a lungul timpului un număr impresionant de asemenea cântece prin care oricine poate să simtă ,,fiorul sfinţeniei care vine de undeva din veacuri, din casă în casă şi din suflet în suflet’’, anunţând naşterea Pruncului Iisus.

Portretul Sfintei Fecioare este unul din motivele poetice ale acestor minunate creaţii anonime. Primele linii ale chipului său sunt realizate în momentul când îngerul Gavril intră în casă şi-i aduce vestea cea mare:

                                     ,,Nu te-nspăimânta Maria
                                      Că vei naşte pe Mesia.
                                      Fiu al Domnului va fi
Şi Iisus se va numi’’.

O întâlnim apoi în călătoria ei prin Cetate, căutându-şi un loc ca să-l nască pe Iisus. Colindele nu scapă nici un amănunt din câte ne prezintă Biblia în privinţa împlinirii acestei ,,minuni’’. Este evident reproşul adus oraşului care a refuzat s-o primească:

                                        ,,Viflaime, Viflaime,
                                        Cum de n-ai primit în tine
Pe Fecioara Maria
Să nască pe Mesia’’.

Imaginea locului în care se naşte Pruncul Sfânt este prezentă în mai toate colindele noastre: o peşteră întunecoasă sau ieslea animalelor, în câmp, într-o poiată sau colibă, şi toate acestea capătă transfigurări specifice sufletului autohton:

                                     ,,O regină, Maică Sfântă
                                     Tăţi îngerii Ţie-ţi cântă
C-ai născut mare-mpărat.
Peştera i-a fost palat,
Coliba s-a făcut casă,
Ieslea, leagăn de mătasă,
Leagăn sfânt împărătesc
În sălaşu păstoresc’’.

Maica Domnului reprezintă în colinde sfinţenia şi frumuseţea, iar vechiul motiv al soarelui şi al lunii este asociat cu strălucirea chipului său ca în versurile următoare:

                                    ,,Bucură-te, Maică Sfântă,
                                    Sfântă eşti şi sfânt-ai fost
                                    Că l-ai născut pe Hristos
Şi eşti deasupra cu soare
Şi cu luna la picioare’’.

Viaţa Sfintei Marii este plină de modestie, desfăşurându-şi existenţa printre cei mulţi şi umili. Colindele evocă diferite evenimente şi simboluri din viaţa Ei, integrându-se în conştiinţa colectivităţii. Asemeni portretului măicuţei din balada ,,Mioriţa’’ este şi cel al Sfintei Fecioare plin de graţie şi gingăşie:

                                    ,,Umblă Maica pe pământ
                                      Din casă-n casă-ntrebând:
– N-aţi văzut pe Fiul Sfânt?
– Ba io poate l-am văzut
Dară nu l-am cunoscut.
– Fiul lesne-i de-al cunoaşte,
Căci pe dalba faţa lui
Scrisă-i floarea raiului.
Mai jos pe umerei,
Scrişi îs doi luceferei.
Mai în jos pe la brăţele
Scrisă-i luna cu tri stele’’.

Această colindă, ca şi celelalte menţionate până acum, circulă încă în zona năsăudeană şi reprezintă o expresie a dragostei mamelor faţă de fiii lor, dragoste care nu trebuie să cunoască spectrul înserării.

Dragostea Maicii Sfinte pentru Fiul său răstignit are o rezonanţă umană cu acorduri nespus de profunde. Ea îl însoţeşte cu iubire nestinsă pe drumul Golgotei, adunându-i fiecare picătură de sânge, care odată căzută pe pământ se preface în viţă de vie, iar strugurii vor deveni acel vin cu simbolul bisericesc: ,,Ăsta-i vin din cela roş/Pagubă-i prădat pe jos/Că-i din trup de la Hristos’’.

Sfânta Maria este şi un simbol al păcii. Ea se roagă şi slujeşte pacea lumii, aşa cum spun versurile:

                                         ,,Maica Domnului se roagă
                                         De fiul ei din vecie
                                         Ca-n lume pace să fie,
Florile să înflorească,
Om cu om să se iubească’’.

De aceea, Ea reprezintă în lume iubirea neţărmurită faţă de copii şi de oameni, devotamentul faţă de umanitate, măreţie şi gingăşie, compasiune adâncă faţă de cei necăjiţi şi în suferinţă. Modelul Ei de puritate şi reazem al celor prinşi de valurile vieţii, este simbolul a tot ceea ce înfrăţeşte şi înnobilează sufletul omenesc.

Colindele sunt cele mai vechi cântece ale neamului românesc care se păstrează cu sfinţenie şi se transmit din generaţie în generaţie ca pe o adevărată comoară a sufletului nostru.