Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 17 → 2025

Cimitirul Evreiesc din Botoșani

Autor: © Florin BĂLĂNESCU
Foto: © Cimitirul Evreiesc din BotoșaniArhiva personală
Agata ® 1994 – 2025 ; Luceafărul © Drepturi de autor. Toate drepturile rezervate.


Despre Cimitirul Evreiesc din Botoșani, Fredi Goldenberg, președintele comunității evreilor din oraș, mi-a vorbit într-un interviu realizat la 9 iulie 2025, în incinta acestuia.

  • – Domnule Fredi Goldenberg, de când e atestată această necropolă?
  • – În registrul nostru, primele morminte au fost consemnate în 1894, dar cimitirul este, cu siguranță, mai vechi.
  • – Ce dimensiuni are?
  • – Se întinde pe o arie destul de mare, totalizând aproape 12 hectare, suprafața maximă pe care a avut-o vreodată.
  • – Cum e structurat acest perimetru?
  • – Cimitirul este împărțit în două: cel vechi, unde sunt înmormântați evreii puri, și cel nou, rezervat membrilor familiilor mixte, în care doar unul dintre soți a fost evreu.
  • – Descrieți mormintele, vă rog.
  • – Chiar la intrare, există un monument funerar care marchează locul în care sunt îngropate săpunurile produse din corpurile câtorva dintre milioanele de evrei exterminați de naziști în perioada holocaustului (1940-1944). Dintre personalități, aici sunt înmormântați medici, avocați, profesori, ingineri, bancheri, farmaciști, negustori și mai mulți rabini, care au cavouri speciale. Îi amintesc pe Rabbi Frenkel, rabin al comunității evreilor din oraș, Iosif Filler, președinte al comunității, și Emil Tauber, președinte al aceleiași comunități, care a construit un spital și o policlinică – ultima, demolată pentru a face loc unui complex comercial. La unii decedați, se poate recunoaște chiar din nume profesia sau credința pe care au avut-o; de exemplu, Leib Croitoru sau Moise Credinciosul. Multe monumente sunt somptuoase, executate, din granit sau marmură neagră, de meșteri locali sau străini de renume. Din când în când, cetățeni de diferite etnii vin la mormintele rabinilor, se închină, aprind lumânări, se roagă și își pun în gând câte o dorință.
  • – Când a avut loc ultima înmormântare?
  • – În partea mixtă a cimitirului, acum trei zile, iar în cel vechi – la 1 martie anul acesta.
  • – Urmașii celor decedați mai vin pe la Botoșani?
  • – Majoritatea nu mai sunt, dar unii mai trec pe la noi – din ce în ce mai puțini, însă. Vin la locurile de veci ale celor decedați, pentru că nu mai au rude în viață aici; unii dintre ei dezgroapă osemintele rudelor lor și le strămută în Israel. Au fost și anul trecut, și în acest an – ultimii, acum o lună.
  • – Se mai țin slujbe la sinagogă?
  • – Foarte rar, când ne vizitează rabinul de la Iași, care le oficiază. Pe vremuri, întâlnirile erau zilnice, apoi, treptat, ele s-au desfășurat în fiecare vineri și sâmbătă. Dar există un criteriu obligatoriu care trebuie îndeplinit pentru a se ține o slujbă – prezența a minim zece bărbați evrei puri, ori noi am mai rămas doar șase. Cu ceva timp în urmă, mai veneau unii din alte localități și îndeplineam această condiție; acum, însă, și ei s-au rărit și nu mai ajung.
  • – De când datează comunitatea din oraș?
  • – Primii evrei s-au stabilit aici în secolul al XVII-lea, deci cimitirul a fost înființat odată cu venirea lor.
  • – În ce perioadă au fost cei mai mulți?
  • – Numărul maxim a fost atins înaintea anului 1940, când existau aproape 16.000 de suflete, reprezentând 51% din populația orașului.
  • – Câți au mai rămas astăzi?
  • – În prezent, mai suntem doar 35, dintre care evrei puri – numai 16.
  • – Ce perspectivă întrevedeți comunității locale?
  • – Mai toți cei rămași avem peste 70 de ani, iar, peste vreo trei decenii, cred că nu va mai fi nimeni. Deci, viitorul e trist – asta e soarta noastră.
  • Florin Bălănescu


Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați.

Drept de autor © 2009-2025 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania