Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

    Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 13 → 2021

    SEMIDOCȚI

    Ciprian ANTOCHE

    SEMIDOCȚI

    De totu-i furt în țara asta, furate-s toate și nevoi
    Ca pânză de paianjen aspru se-ntind cu labele-n gunoi,
    De-s șterse graniți și hotare, păduri și suflet de pământ
    Nu mai există o mirare că nici cuvinte nu mai sunt.

    Se fură ca în codru verde și sunt păziți pentru-a fura
    Taman de-acei ce au menire ca legea țării să o dea,
    Și-n loc să apere norodul cu-ai săi jandarmi frumoși călări
    Au tăbăcit de furt o țară, făcând prin ea numai cărări.

    Au tot furat și fură încă, căci n-au gătat sânul de țară
    Dar vor ca pleaba să priceapă că-n sărăcie o să piară
    De nu vor crede că sunt grele, aceste timpuri cu minciună
    Și-or cugeta la mersul țării, lăsându-și jos sapa din mână.

    Ne spun că bieții lumii ajuns-am și noi suntem de vină… Oare?
    Că neam ca-l nostru n-are nimeni și nu suntem de căutare,
    Săraci și proști, așa ca noi, nu sunt cătați de vorbă bună
    Însă vedem cum vin la furt, mai ,,marii lumii” ca-n furtună.

    Acum că sacul e la fund, se bat pe el, pe sacul nostru
    Ei iau cu saț agonisirea și tot românul e cel prostu’
    Ce tace, crede, se supune și nu ridică-n sus privire
    Scuzându-se în fața lor că sacu-i rupt de peticire.

    Noi suntem proști și nu deștepți, așa cum ei taman se știu
    Nimic ce-a fost cândva de neam n-a mai rămas să șadă viu,
    A nostră frică de rușine ne-a curmezit în lung de drum
    Făcând din țara noastră sfântă, jăratec ars, morman de scrum.

    Când pârjolit-au tot ogorul ce pântece de neam hrănea
    Tot căutând răscol de hoardă și rupta neamului flanea,
    Au convenit să fure vorba… și scrisul, cartea și condei
    Că lor le e de trebuință, să șadă-alăturea de ei.

    Căci capul lor de semidocți crezut că este cu putință
    Să fie plin peste o noapte cu tot ce-ncape-ntr-o știință,
    Și nu au contenit să creadă că nu poți a fura gândire
    Că-ți trebe așternut să-i dai, unde să șadă cu sfințire.

    Acum, cuvântul nu-i al nostru, de-l scrii pe-o foaie răsfirat
    Te-ncumeți a credea cu ochii că-n alte foi îți e umblat?
    Atribuit nu-ți este ție, acela care-ai stors o minte
    Ci lui și lor, care cu lene, dormit-au școala înainte.

    Căci semidoctul știe toate, dar nu-l vedem a ști ceva
    Iar mintea sa nu îi socoate că are limită în ea,
    De vede numai furt în țară și sunt scăpați hoții cu rostu
    De ce nu ar fura și dânsul cuvântul meu și-al tău și-al nostru?

    Ce nu pricepe semidoctul e chiar principiul rupt din Rai
    Că pentru furt de intelect, îți trebe intelect să ai
    Nu poți fura gândul și scrisul, ori strofa ce plânge cuvânt
    De mintea ta îți leagă gura, făcând din capu-ți un pământ.

    Mai bine furi alte valori, acelea ce te reprezintă
    Nu fă rușine cu-al tău furt, căci intelectul este-o gintă
    Ce nu primește pe oricine să fure mici fărâmi din ea
    Atunci când n-ai ce da la schimb, din mintea ta… de cercevea.



    Abonare la articole via email

    Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

    Alătură-te celorlalți 2.661 de abonați

    Lasă un comentariu

    Drept de autor © 2009-2021 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
    Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
    Server virtual Romania

    Statistici T5