CIREŞII MEI
Autor: Monica Gherghel-Răduţlnvitaţie la lectură
- Cireşii mei, sădiţi pe marginea grădinii,
- Aţi fost copilăriei arhangheli ai luminii,
- Iar locul unde vouă crenguţele v-au stat
- E locul peste care am fost eu împărat.
- Cireşi cât vezi cu ochii, desprinşi din basme vechi,
- Ne-au pus cu dărnicie cireşe la urechi,
- Ne-au pus şi coroniţe, bătute-n piatră rară,
- Dintr-un rubin de fruct, fin şlefuit de vară.
- Iar frunze-amestecate din piatră de smarald,
- Păzind fructele scumpe de aerul prea cald,
- Ne răcoreau şi nouă înfierbântate frunţi,
- Din anii de lumină pe care nu îi uiţi…
- .
- Sub ramuri de cireş, cununile-njghebate,
- Ne premiau anume, chiar cu cireşe coapte,
- Eram un împărat într-o împărăţie,
- Stăpân peste cireşe şi pe copilărie.
- Cireşii îmi erau supuşi şi luptători
- Cu arşiţa de vară şi cu încinşii zori,
- Ei toţi mă ocroteau şi se-ngrijeau de toate,
- Ţinea o veşnicie o lună jumătate,
- Cât fructele rotunde, uitând de calendar,
- Se adunau intruna la mine-n buzunar,
- Cireşe-avea-n obraji a mea copilărie,
- Iar fructul cel de vară, un gust de veşnicie…
- Şi-atunci şi eu eram un veşnic împărat,
- Peste cireşii toţi, în vârfuri căţărat,
- Ducând o luptă numai, cu fructul cel gustos,
- Cules din crengi bogate, lăsate până jos.
- Am dus numai o luptă – cu fructul pârguit,
- Cum şi azi dau o luptă cu timpul hămesit…
- Şi cum cândva eu însumi din fructe mă-nfruptam,
- Aşa înghite vieţii şi el câte un an.
- Cireşii nu mai sunt, însă inima mea
- E însăşi o cireaşă, rămasă de cândva,
- Ea nu îmbătrâneşte şi timpul n-are drept
- S-ajungă pân’ la ea, intrând la mine-n piept.
- Nimeni n-o va culege de-acolo niciodată
- Pe ea, cireaşa vieţii, de suflet apărată…
Rubrica: lnvitaţie la lecturăAutor: Monica Gherghel-Răduţ
Distribuie: Facebook LinkedIn WhatsApp E-mail
