Primit pentru publicare: 10 aug. 2016
Autor: Georgică MANOLE, redactor şef al Rev. Luceafărul (Bt)
Publicat: 10 aug. 2016
Redactor ediţie: Georgică MANOLE
Editor: Ion ISTRATE

CITIND „CARTEA  JIJIEI” (III)

            A venit rândul Vornicenilor („aşezat pe valea pârâului Ibăneasa, afluent de pe stânga Jijiei, în nordul Câmpiei Moldovei”) să participe la spiritul locului. Filologul de anvergură Marina Mureşanu Ionescu, fiica vorniceneanului Octavian Ionescu, simte nevoia să lege Vorniceniul de malurile Senei printr-o prezentare de suflet a satului şi a generaţiilor Ionescu, accentul punându-l pe activitatea tatălui său: 1. „Iată deci că vornicenenii de azi nu vor să rămână nişte anonimi, ci vor ca lumea largă să-i cunoască, pe ei şi tradiţiile lor seculare. Despre Ibăneasa, Jijia, stejarii de la Dumbrava Înaltă şi despre vornicul Oană, care a dat, se pare, şi numele satului, am auzit toată copilăria şi adolescenţa de la tatăl meu, Octavian Ionescu”; 2. „Nu mi-am cunoscut bunicii care muriseră înainte ca eu să vin pe lume. Dar casa construită de bunicul meu, Preotul Econom Stavrofor Ioan Ionescu, în 1898, era exact ca pe vremea lui. Livada şi via mi se păreau imense, zgomotul ritmat al roţii ridicând găleţile cu apă din fântână şi mirosul pâinii de casă mă fascinau, beciul, hambarul, şura, bucătăria de vară, cerdacul care îmbrăţişa casa de jur împrejur, podul erau atracţii misterioase, pe care nu încetam să le cutreier din zori şi până-n seară în căutarea a tot felul de secrete. Casa avea camere multe, mari şi frumoase, pe care le exploram cu nesaţ. În „salon”, într-un colţ mai ferit era o masă acoperită cu hârtie groasă, odinioară albă, pe care erau înscrise tot felul de cuvinte şi fraze în toate direcţiile, ce mi se păreau pe atunci nişte hieroglife”; 3. „Am aflat mai târziu că la acea masă se aplecaseră deasupra cărţilor, adunaseră învăţătură unchii mei preoţi, Ioan şi Mihai Ionescu, inginerul Gheorghe Ionescu, specialist eminent în vagoane de cale ferată, ani mulţi director al vestitei fabrici „Astra” din Arad şi profesor la Politehnica din Bucureşti, Constantin Ionescu, temut profesor de matematică la Iaşi dar şi tatăl meu, pe când era student la Iaşi. Octavian era mezinul unei familii cu nouă copii care, toţi, pornind de la Vorniceni, au trecut prin şcoli înalte şi au ajuns, cum se spune, „departe”.

 Marina Mureşanu Ionescu  dedică o pagină biografiei tatălui său, Octavian Ionescu, una izvorâtă dintr-o viaţă trăită intens  şi acoperită de un românism incontestabil: „Octavian Ionescu s-a născut la 25 iunie 1901, la Vorniceni, în familia preotului Ioan Ionescu. Urmează şcoala primară în satul natal şi Liceul „Laurian” din Botoşani. Apoi, la Universitatea din Iaşi, obţine licenţa în Drept (1924) şi cea în Filozofie(1925). Beneficiind de o bursă de studii acordată de statul român, îşi continuă studiile la Facultatea de Drept a Universităţii din Paris, susţinând doctoratul în 1931. Teza de doctorat „La notion de droit sujectif dans le droit prive” este recompensată cu Premiul Facultăţii de Drept din Paris şi va fi publicată în acelaşi an la Editura Sirey din Paris. Din comisia de doctorat a făcut parte şi savantul Rene Cassin, Premiul Nobel pentru Pace în 1968. Reîntors în ţară, Octavian Ionescu primeşte o bursă Rockefeller şi o alta din partea Fundaţiei „Alexander Humboldt”. În anii 1923-1935, îşi aprofundează formaţia ştiinţifică în mai multe universităţi din Germania şi Austria, publicând în acelaşi timp numeroase lucrări de specialitate. Călătoreşte în Anglia, Elveţia, Italia. La Frankfurt-pe-Main o cunoaşte pe elveţianca Rica-Cecile Voisin, cu care se va căsători în Elveţia, în anul 1938. În 1934, este numit membru al Consiliului legislativ de la bucureşti. În această calitate, ia parte la lucrările de elaborare a legislaţiei României reîntregite, în special la redactarea unui nou Cod Civil al ţării. În 1942, devine profesor titular de Drept civil la Universitatea din Iaşi. În 1950, regimul comunist îl îndepărtează din Universitate. Refuzând orice compromis, este nevoie să-şi câştige existenţa ca profesor de limba română la diferite şcoli din Iaşi (1950-1961). Opera sa juridică cuprinde numeroase studii şi monografii din domeniul dreptului civil, al sociologiei juridice şi filosofiei dreptului.  A fost un colaborator constant al prestigioaselor reviste „Archives de Philosophie du Droit et de Sociologie Juridique” şi „Archiv fur Rechts und Sozialphilosophie”.  După epurarea din învăţământul universitar, a continuat activitatea de cercetare ştiinţifică participând la mai multe congrese ştiinţifice internaţionale şi publicând valoroase studii de drept civil şi de filosofie juridică. A fost membru al Institutului de Ştiinţe Sociale din România, al Societăţii de Legislaţie Comparată din Paris şi al Asociaţiei Internaţionale de Filozofie a Dreptului şi Filozofie Socială. După evenimentele din decembrie 1989, Universitatea ieşeană l-a reîncadrat pe postul său de profesor, îndeplinind astfel o reparaţie morală. În octombrie 1990 a participat la reuniunea foştilor bursieri Humboldt, la Bucureşti şi, onorat ca decan de vârstă şi personalitate marcantă, a pronunţat un discurs. A murit la 15 noiembrie 1990. Este înmormântat în curtea bisericii din Vorniceni, în cavoul familiei, unde odihnesc şi părinţii săi şi alţi membri ai familiei, precum şi soţia sa Rica-Cecilia Ionescu Voisin (1913-1991), născută în Elveţia”.

Sunt evocate şi alte preocupări ale lui Octavian Ionescu, printre care şi cele  ce fac referire la satul natal, Vorniceni: 1. a realizat monografia satului său Vorniceni, pe care a intitulat-o „Însemnări istorice despre satul Vorniceni din ţinutul Dorohoi”; 2. în anii 1960-1970, când situaţia în România devenise ceva mai flexibilă, şi-a dedicat timpul şi strădania pentru a-şi pune satul natal în valoare. A reuşit , cu greutate pentru acele timpuri,  să obţină aprobări pentru asfaltarea drumului de 7 kilometri care lega Vorniceniul de gară; 3.  a restaurat biserica veche de lemn din Vorniceni şi clasarea acesteia ca monument istoric prin expertize ale Comisiei Monumentelor Istorice; 4.  A scris „Memorii. Amintiri din viaţa mea” etc.

Concluzionează Marina Mureşanu Ionescu: „Figura tatălui meu, Octavian Ionescu, este şi ea grăitoare pentru profilul intelectualului interbelic, pentru care, fără a dispune neapărat de o poziţie socială sau materială privilegiată, căile ascensiunii prin instrucţie nu erau închise. A ajunge de la Vorniceni la Paris, Londra sau Roma, pentru studii, pentru împlinirea intelectuală şi a reveni, pentru a reda ţării de origine cele acumulate, se înscria pe atunci în cea mai perfectă normalitate”.

„Cartea Jijiei”  reţine  câteva texte extrase din lucrarea „Însemnări istorice despre satul Vorniceni din ţinutul Dorohoi” editată de Inspectoratul pentru Cultură al judeţului Botoşani şi Centrul Judeţean al Creaţiei Populare Botoşani, în 1999.

Gheorghe Iacob, de la universitatea ieşeană, specialist în istoria modernă şi contemporană a României, istorie economică şi relaţii internaţionale, ne prezintă o perspectivă socio-economică a unei familii de pe Jijia, mai precis din Andrieşeni. Demersul se axează pe propria familie, se întinde de-a lungul unui veac şi jumătate (1860 – 2010) şi are în vedere mediul de locuire şi studiile. Reluăm una dintre concluziile  studiului  universitarului Gheorghe Iacob: „Străbunicii – au locuit la ţară; foarte probabil, erau analfabeţi. Bunicii – au locuit la ţară; bunicul avea studii primare, apoi şcoala de cântăreţi bisericeşti; bunica era semianalfabetă (ştia să socotească, vindea la prăvălie). Generaţia părinţilor (7 copii) – 3 copii au locuit la oraş, 4 copii la ţară; 3 copii aveau studii superioare, 1 copil studii medii, 3 copii studii gimnaziale cu unele clase din „segmentul” liceal. Generaţia mea – (nepoţii bunicului -19). Toţi nepoţii au locuit sau locuiesc la oraş; ca studii – 11 au studii universitare, dintre care 2 doctori în ştiinţe; 8 studii medii. Strănepoţii bunicului – Sunt 26: 20 au studii superioare, 6 studii medii, 3 dintre ei sunt doctori în ştiinţe; unul are studii în străinătate (Germania şi SUA) şi lucrează în SUA. Evident, toţi locuiesc la oraş. Concluzie…la concluzii: şcoala şi cultura au mărit distanţa faţă de locurile natale. Urmaşii urmaşilor noştri vor căuta cuvântul Andrieşeni pe Google. S-ar putea să-i găsească doar istoria”.

Paginile rezervate spiritului locului  sunt încheiate de fizicianul Mihai Toma, născut în Cerneşti (comuna Todireni).  Un şir de gânduri despre şcoală şi oamenii săi ne conduc spre  oraşul Truşeşti şi Şcoala Medie Mixtă de aici, unde Mihai Toma a fost elev. Reţinem   dintre gândurile aşternute pe hârtie de fizicianul Mihai Toma: „În ceea ce mă priveşte, de Valea Jijiei mă simt legat cu toate fibrele mele. La Truşeşti mă întorc întotdeauna pentru oameni, locuri şi lucruri a căror revedere (reală sau cu ochii minţii) mă înalţă.  Locul natal, satul Cerneşti, comuna Todireni, aflat la confluenţa Jijiei cu Sitna, acolo unde, copil fiind şi mai apoi adolescent, am crescut, îl port toată viaţa cu mine, fiind prezent în tot ceea ce am realizat. Totdeauna mă voi simţi bine în sânul acestui molcom peisaj moldovenesc al Văii Jijiei, printre oamenii săi cuviincioşi, în discreta nobleţe sufletească a acestei blagoslovite provincii. Am descris, poate nu în cea mai frumoasă formă, o instituţie care reprezintă oriunde o bogăţie – ŞCOALA – şi am exemplificat prin prezentarea unui liceu care funcţionează într-o regiune relativ săracă natural, dar bogată prin oamenii ei, oameni înzestraţi cu atât de multe calităţi, pe care le-au dăruit şcolii, uitând de multe ori de necazurile vieţii, nu puţine în acea vreme…”. (VA  URMA)