Revista Luceafărul
  • Caută pe sit


Colecţia revistei

Anul 1

Anul 2

Anul 3

Anul 4

Anul 5

Anul 6

Fondat 2009 • ISSN 2065 - 4200 Anul 12 → 2020

”Ciuma” lui Albert Camus a demascat ”alianța” dintre virus, ideologie și frică în propagarea totalitarismului

Revista Luceafărul: Anul XII, Nr.10 (142),  Octombrie 2020
Editor: Agata, Botoșani, str. 1 Decembrie nr. 25
ISSN: 2065 – 4200 (ediţia online)
ISSN: 2067 – 2144 (formatul tipărit)
Director: Ion ISTRATE


”Ciuma” lui Albert Camus a demascat ”alianța” dintre virus, ideologie și frică în propagarea totalitarismului

Primit pentru publicare: 28 Oct. 2020
Autor: Ionuț ȚENE, Cluj, UZPR     
Publicat: 30 Oct.  2020

© Ionuț Țene, © Revista Luceafărul
Editor: Ion ISTRATE


 

”Ciuma” lui Albert Camus a demascat ”alianța” dintre virus, ideologie și frică în propagarea totalitarismului

Albert Camus a fost un profet când a scris romanul ”Ciuma”. Scriitorul francez, născut și format intelectual în Algeria colonială, a prefigurat în romanul devenit celebru și pentru care a luat premiul Nobel pentru literatură, ceea ce se întâmplă astăzi, de fapt dintotdeauna, când dogma, canonul și ideologia conduc societatea, desființând umanitatea. Albert Camus, bolnav de tuberculoză, după două eșecuri în căsnicie, și dat afară din partidul comunist francez că nu era dogmatic, adică pe linia stalinistă, are revelația lumii în care tăria, ca un clișeu negativ al unei realități tot mai crunte. Ideea romanului ”Ciuma” îi vine când locuia la Oran, un oraș ”cu spatele la marea” Mediterană, construit ca un labirint în care nu găsea ieșirea, deoarece soția sa nu era Ariadna ca să-i ofere firul salvator pentru eliberarea din paradigma lui Tezeu. Al Doilea Război Mondial începuse, iar Franța fusese zdrobită de armatele lui Hitler. Albert Camus, șomer și sărac, se întâlnește cu prietenul său, Emmanuel Robles, care îi povestește coșmarul bolnavilor de tifos exantematic din Oran și Alger. Oamenii sunt închiși în uriașe lagăre de concentrare medicale și lăsați să moară singuri. Soția lui Emmanuel Robles moare și ea izolată în chinuri într-un astfel de lagăr. Mărturiile sunt terifiante. Cei bolnavi și izolați știu că vor muri singuri și uitați. Înstrăinarea și distanțarea socială îi duce la alienare mentală și morală. Unii se sinucid, alții încearcă să fugă, dar sunt împușcați de soldații senegalezi. Civilitatea dispare. Carantina atroce devine modelul existenței. Destinul oamenilor este să moară și moartea vine pentru niște oameni însingurați și disperați. Dictatura sanitară introdusă în Oran și Alger creează o distopie ce duce la înstrăinare și suferință. Albert Camus are revelația scrierii unui roman ”Ciuma”, care nu este despre fascism cum s-a crezut, ci despre dictatură, ideologie, tezism și lipsa umanității, despre democrație nici nu mai poate fi vorba. În 1941 bolnav de tuberculoză și slăbit Albert Camus se retrage într-o localitate din Munții Alpi și scrie în singurătate, părăsit de prieteni și soție, romanul ”Ciuma”. Romancierul developează sistemul dictatorial, care vrea să controleze prin ideologie și canoane întreaga umanitate. Dictatura nu este doar comunistă, fascistă, ci și sanitară. Totalitarismul este tirania celor puțini și bogați asupra celor mulți și săraci. Se folosesc toate metodele pentru a controla masele și pentru a le exploata economic și moral. În roman nu este vorba despre boala fizică, ci despre cea sufletească. Nu este despre rezistența franceză împotriva nazismului, ci despre libertate și umanitate, indiferent de forma telelologică a unui regim totalitar. Este universal.

Lui Camus nu i-a plăcut faptul că romanul a fost considerat existențialist, pentru că îl cadra unui sistem actual, când subiectul se referă la totalitarism în general, cu toate nuanțele și pretextele sale ideologice sau medicale. Influențat de Kafka, romanul depășește absurdul ușor nihilist din ”Procesul”, pentru că oferă un sens unei lumi ce pare fără nicio direcție. Personajele lui Camus sunt tragice și recunosc că ”ciuma” este responsabilitatea și vina colectivă a tuturor, în frunte cu dr. Bernard Rieux, că eliberarea vine din implicare și umanizarea sistemului de carantinare feroce care dezumanizează și slăbește rezistența în fața virusului ucigaș. Cei care nu se tem de moarte se eliberează de fapt de virus și ideologie. Libertatea e o chestiune de asumare personală a acțiunii. „Ținta lui Camus nu a fost fascismul”, scria istoricul britanic Tony Judt în toamna anului 2001, aflat la New York, când au fost doborâte turnurile gemene. Scopul autorului francez era dematelarea „dogmatismului, conformismului, lașității în toate formele sale”. Unul dintre personajele principale ale romanului, Tarrou, de 35 de ani, ceva mai mult decât vârsta pe care o avea scriitorul când a scris Ciuma, nu era neapărat fascist, dar spunea că „mai demult, când se conforma doctrinelor care autorizau suferința altora în scopuri înalte, și el era purtător al ciumei, chiar dacă i se împotrivea”. Unul din marile merite puse în contul lui Camus este că Ciuma „nu ne dă lecții”, iar Camus, cu toate că a fost un moralist, nu era un moralizator și și-a depășit epoca. De altfel, ”Ciuma” se termină cu o premoniție permanent valabilă: „(…)bacilul ciumei nu moare și nici nu dispare vreodată, poate să stea timp de zeci de ani adormit în mobile și în rufărie, așteaptă cu răbdare în camere, în pivnițe, în lăzi, în batiste și în hârțoage și poate să vină o zi când spre nenorocirea și învățătura oamenilor, ciuma își va trezi șobolanii și-i va trimite să moară într-o cetate fericită”.

”Ciuma” lui Camus este o reflecție asupra vieții, relativității timpului, dar mai ales asupra morții. Doctorul Rieux, un erou modest în lupta cu epidemia, întrebat fiind, de ce este atât de devotat bolnavilor afectați de epidemie, devreme ce nu crede în Dumnezeu, spune că, „dacă ar crede în Dumnezeu atotputernic, ar înceta să mai vindece oamenii, lăsându-i lui această grijă. (…)Fiindcă ordinea lumii este guvernată de moarte, poate că e mai bine pentru Dumnezeu să nu credem și să luptăm din toate puterile împotriva morții, fără a ridica ochii spre acest cer în care El tace.

Da, aprobă Tarrou, pot înțelege, dar victoriile dvs. vor fi totdeauna provizorii, nimic mai mult.
-Totdeauna, știu. Dar ăsta nu e un motiv să încetezi să lupți.
-Nu, nu este un motiv. Dar atunci îmi închipui ce trebuie să fie pentru dvs. această ciumă.
-Da, spuse Rieux. O interminabilă înfrângere (…)
-Cine te-a învățat toate astea, doctore?
-Mizeria.”

Romanul ”Ciuma” prefigurează orice tip de totalitarism dacă omul își pierde umanitatea. Dictatura sanitară aplicată fără discernământ împotriva libertății și umanității este o transfigurare a nazismului și stalinismului în orice epocă care va veni. Este lecția libertății și umanității oferită de Albert Camus, un testament împotriva oricăror restricții care dezumanizează societatea, inclusiv cele sanitare. Cei care instigă la spaimă, frică și carantinare excesivă, de fapt devin aliații virusului în pandemie și promotorii morții. Albert Camus, când a scris acest roman în Europa ocupată de nazism și bolșevism a înțeles foarte bine și esența pericolului care pândește umanitatea și libertatea: puterea ideologiei propagată prin frică. Pandemia nu trebuie să fie un pretext pentru totalitarism și dezumanizare. E cheia de înțelegere a marelui romancier algerian, care a înțeles înainte de noi ceea ce ni se întâmplă astăzi. Ideologizarea unei pandemii nu este o invenție a erei Covid 19. Constrângerile care anihilează libertatea dezumanizează. Excesul duce la distopie.

 



Abonare la articole via email

Introduceți adresa de email pentru a primi notificări prin email când vor fi publicate articole noi.

Alătură-te celorlalți 2.627 de abonați

comment closed

Drept de autor © 2009-2020 Revista Luceafărul. Toate drepturile rezervate.
Revista Luceafărul foloseşte cu mândrie platforma de publicare Wordpress.
Server virtual Romania

Statistici T5