Al doilea roman-foileton publicat în revista „Luceafărul”  de subsemnatul este pe punctul de a vedea lumina tiparului. Vă întrebați poate de ce acest traiect discontinuu, de ce această întoarcere la tehnica foiletonului?
Care ar fi plusurile și minusurile unui astfel de format?

Tehnica foiletonului îți lasă timp de reflecție între episoade, apărând variante. Secvențele capătă ritm cinematografic și păstrează suspansul. Uneori nici autorul nu știe ce va urma. Această incertitudine se transformă în provocare și aduce în subconștient trasee noi ale acțiunii. Episoadele devin secvențe cinematografice și permit autorului să vizualizeze cu ochii minții posibile abateri de la proiectul inițial. Ca o curiozitate pentru cei care vor aborda vreodată foiletonul, semnalez sentimentul ciudat după ultimul rând al scrierii. Te simți golit și stingher, de parcă ai pierdut pe cineva. Actanții se înstrăinează și nu te mai recunosc  . Personajele pornesc în lumea ficțiunii independente, ca și cum nu au fost create de tine.

     Un minus al formatului este legat de presiunea asupra intercomunicării dintre personaje. Uneori nu se mai recunosc prin felul în care comunică. Se instalează un fel de perdea protectoare. Personajele mai glisează din carapace, au evoluții care scapă creatorului.
Pe lângă toate acestea, foiletonul are marele avantaj de a-ți da undă verde la digresiuni în toate planurile. 

             „Clinica de gheață” e un roman despre pasiune în profesie, un roman despre prietenie, o carte despre invidie…
 E o carte de ținut pe noptieră și de citit cu picătura, lăsând timp pentru meditație. Cititorul poate deveni oricând coautor, găsind alte continuări secvențelor publicate săptămână de săptămână în revista „Luceafărul” din Botoșani.

VASILE LEFTER